Muzeul Theodor Aman, casa în care marele pictor încă oferă o veritabilă lecţie de istorie. Însăşi ilustra Regină Elisabeta îl vizita. ”Foarte puţină lume ştie că Aman este cel care a făcut coroana lui Carol I”

Casa lui Aman a fost primul imobil din Bucureşti care respecta normele arhitecturii neoclasice. Nişte scrisori ale fondatorului şcolii moderne de pictură din România stau mărturie că acesta voia să schimbe viziunea urbanistică asupra spaţiului. La realizarea imobilului l-a ajutat arhitectul neamţ Franz Schiller, stabilit în Capitală după ce s-a căsătorit cu o româncă. Pentru decoraţiile de la exteriorul casei, Theodor Aman a lucrat împreună cu sculptorul Karl Storck. Casa are şase încăperi la parter, dintre care cea mai impunătoare este atelierul pictorului, cea mai mare cameră care se întinde şi pe întreaga înălţime a casei. La etaj, unde acum se află depozitele muzeului, se găseau dormitoarele soţilor Aman.

 

„El construieşte această casă între 1868 – 1869, foarte repede. De lucrat în interiorul casei, lucrează, bănuiesc eu, până la sfârşitul vieţii. Este o casă în care putem vedea cu adevărat, sau putem înţelege cu adevărat, complexitatea acestui artist, pentru că aici îşi dă el măsura creativităţii lui. Totul la această casă este gândit şi făcut de Theodor Aman. De la proiectul de arhitectură, tot ce înseamnă decoraţie exterioară, avem o decoraţie exterioară în teracotă. Tot ce înseamnă decoraţie interioară, adică pictură murală, vitralii, până la mobilier, toată decoraţia în lemn este sculptată de Theodor Aman”, afirmă Greta Şuteu, istoric de artă şi muzeografă la Muzeul „Theodor Aman”, într-un interviu acordat Descopera.ro.

 

Aflat acum în centrul Capitalei, imobilul era situat la sfârşitul anilor ’60 ai secolului XIX la marginea oraşului. Actuala stradă C.A. Rosetti făcea parte atunci dintr-o zonă de grădini în care oamenii bogaţi aveau terenuri întinse. Mărturie a unui Bucureşti necunoscut nouă astăzi este şi un tablou cu priveliştea pe care Aman şi soţia sa o aveau de la balconul locuinţei lor. 

 

„Aman se căsătoreşte cu doamna Aman, Ana Aman, în 1865. Ana Aman era fiica unui negustor bogat, Politimos, iar mama ei provenea dintr-o familie foarte veche boierească românesacă, familia Butculescu, care au fost boieriţi pe timpul lui Mihai Viteazu. Zona de aici, întreaga zonă, erau terenurile Butculeştilor. La nuntă, doamna Aman primeşte ca dar de nuntă, ca zestre, terenul de aici pe care va construi Aman această casă remarcabilă”, precizează istoricul de artă.

Ana Aman la fereastră, pictată de Theodor Aman. Prin geamuri se vede zona în care cei doi îşi construiseră casa 

 

Căsătoria celor doi din aprilie 1865 a fost motiv de controverse pentru ambele familii deoarece Ana mai fusese căsătorită şi a divorţat pentru Theodor. Precum majoritatea fetelor din secolul al XIX-lea, Ana fusese căsătorită de familie la vârsta de 16 ani cu un boier pe nume Gheorghe Niculescu Dorobanţu, alături de care a avut şi copii.

 

„Prin 1860, aşa este legenda, nu avem date scrise, dar legenda este foarte frumoasă… legenda spune că la un bal ţinut de 24 ianuarie se întâlnesc Ana Niculescu Dorobanţu cu Theodor Aman, amândoi veniţi la bal cu mamele lor, şi probabil că şi-au atras atenţia unul altuia destul de puternic, impactul a fost puternic. Nu se punea problema unui divorţ în timpul respectiv, a unei despărţiri, asta presupunea scandal. Suntem în secolul XIX. În plus, în familiile de aromâni, şi tatăl doamnei Aman este aromân, dar şi părinţii lui Aman sunt aromâni, în familiile de aromâni nu se divorţează nici în secolul al XXI-lea… aşa încât trenează această relaţie patru ani şi ceva şi, totuşi, după patru ani şi ceva, doamna Aman hotărăşte să divorţeze. Este un moment revoluţionar, deci ne putem da seama ce femeie curajoasă este şi care încalcă principiile existente”, afirmă muzeografa Greta Şuteu.

 

Theodor Aman s-a născut în 20 martie 1831, la Câmpulung, judeţul Argeş, fiind ultimul copil într-o familie de aromâni care trăia la Craiova. Tatăl lui, pe numele Dimitrie Mihali Dimo, era un negustor bogat cu moşie şi vii, care în 1818 primeşte rang boieresc. Fiind făcut serdar (comandant de oaste, mai ales de călărime), primeşte în administrare vămile Olteniei. Principala activitate a lui Dimitrie Mihali Dimo a fost negoţul cu turcii de la Vidin, iar în urma acestei activităţi primeşte porecla de „aman”, care în turcă însemnă „iertare”, „îndurare”. 

Dimitrie Mihali Dimo, pictat de fiul Theodor Aman / Credit foto: Descopera.ro

 

„Probabil că se venea atât de des la el cu „aman”, „aman”, la plata datoriilor, încât toată lumea îl percepe ca fiind „aman”. Şi aşa, în timp, din poreclă, „aman” devine patronim pentru această familie. Este, de altfel, o perioadă în care numele de familie, în majoritate, provin din porecle. Aşa, încât, fiii lui se vor naşte Aman”, specifică Greta Şuteu.

 

Familia de aromâni a tatălui lui Theodor Aman era una cu educaţie. Bunicul pictorului a fost medic la curtea sultanului şi, pe când Dimitrie Mihali Dimo avea numai 8 ani, după moartea unei paciente, de teama repercusiunilor, şi-a luat familia şi a fugit la nord de Dunăre, unde s-au stabilit la Craiova. Totodată, mama lui Theodor Aman, Despina, provenea şi ea dintr-o familie de aromâni, Paris, veniţi din ţinuturile greceşti. 

 

„Oameni educaţi, clar, drept pentru care şi copilul Theodor Aman primeşte o educaţie specială pentru timpurile respective. Evident că vorbea mai multe limbi străine, dar are pian în casă, deci cântă. Copilul ăsta creşte cu limbi străine şi cu muzică, nu e puţin lucru. Dovada că a contat, nu mai vorbim despre gândirea lui foarte specială de mai târziu, dar avem aici violoncelul lui Aman. Nu este violoncelul lui Aman aşa ca obiect decorativ, este violoncelul la care Aman cânta, ţinea concerte în acest spaţiu şi concerte la care venea lumea bună a Capitalei”, detaliază istoricul de artă.

 

Aceste concerte erau şi o acţiune de marketing bine pusă la punct de Aman, care şi-a folosit atelierul, dar şi alte încăperi din casă, drept galerie într-o perioadă în care nu existau galerii de artă.  „Când lumea vine cu un prilej oarecare, să spunem la un concert, are şi prilejul să vadă şi, dacă vede, poate va cumpăra”, spune muzeografa Greta Şuteu.

 

Înainte de a ajunge un mare pictor, Theodor Aman a urmat cursurile Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Constantin Lecca şi pe cetăţeanul austriac de origine croată Carol Wallenstein. Ulterior, Theodor Aman a fost primul artist român cu studii la Paris, polul artelor şi al învăţământului artistic. În Capitala Franţei, a pictat în atelierele lui Martin Drolling şi François Picot. În pictură a fost influenţat mai ales de Delacroix şi Thomas Couture.  

Violoncelul la care Aman ţinea concerte/ Credit foto: Descopera.ro

 

Theodor Aman s-a întors acasă în 1858, după definitivarea studiilor. „Să ne gândim că Aman a plecat de la Bucureşti într-un Ev Mediu târziu. O societate aflată sub o influenţă orientală, turcească. Pentru cei trăitori aici era greu de crezut că există o zonă încolo către vest, în Occident, care a avut o altă evoluţie. Copilul Aman, că avea 19 ani când pleacă, descoperă acolo o altă lume şi se întoarce încercând să aducă şi aici valorile occidentale pe care le-a cunoscut”, precizează istoricul de artă.

 

În acest context, după un efort de şase ani, printr-un decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Theodor Aman fondează, împreună cu pictorul Gheorghe Tattarescu, Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti, în 1864, iar cursurile se desfăşurau în două cămăruţe de la etajul al doilea al vechii clădiri a Universităţii din Bucureşti. În această şcoală se vor forma, mai târziu, mari artişti, precum Ştefan Luchian, Constantin Artachino sau George Demetrescu Mirea. 

 

În afară de prima Şcoala de Artă din România, actuala Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Aman a importat de la Paris programul „Expoziţia artiştilor în viaţă”, un eveniment anual la care participau pictori din Principatele Unite care îşi expuneau lucrările.

Atelierul de gravură al lui Theodor Aman / Credit foto: Descopera.ro

 

În picturile sale, Theodor Aman a trecut prin toate stilurile contemporane lui: realism, romantism, preimpresionism. Theodor Aman nu a fost numai pictor şi profesor, a fost şi sculptor şi un excelent gravor, în tehnica aqua-forte, una foarte grea la vremea respectivă. Atelierul de gravură se afla tot în casa lui, unde în afară de a lucra şi a organiza concerte, Aman era, împreună cu soţia sa, şi gazda unor baluri impresionante la care participa lumea bună a Capitalei. „Se pare că la un astfel de bal a participat chiar regina Elisabeta. În timp, se pare că a trecut şi Regele Carol prin casă, pentru că venea la ideea de galerie, să vadă”, afirmă Greta Şuteu, istoric de artă şi muzeografă la Muzeul „Theodor Aman”.

 

Astfel de evenimente culturale organizate în casa lui Aman se vor sfârşi, însă, odată cu moartea pictorului, în 19 august 1891, ca urmare a unei boli de rinichi. Avea 60 de ani. „Din păcate, Aman era bolnav de foarte mult timp. Încă din 1975 îi apar primele însemnări, primele mărturii ale lui (despre boala de care suferea n.r.). De fapt sunt scrisori către fratele lui Alexandru”, precizează Greta Şuteu.

Greta Şuteu, istoric de artă şi muzeografă la Muzeul „Theodor Aman” / Credit foto: Descopera.ro

 

Defuncta lui soţie, Ana Aman, martoră la eforturile lui Theodor de a crea o artă românească de mare valoare, a început demersurile pentru ca imobilul în care au locuit ei mai bine de 20 de ani să devină muzeu, cu toată colecţia: tablouri, gravură, sculptură şi mobilierul din casă.

 

Ana Aman s-a mutat din imobil în 1904, iar în 1908 în el s-a deschis primul muzeu de artă din Bucureşti. Până la moartea ei, în 1926, Ana Aman a venit frecvent în vizită în casa în care a locuit alături de iubitul ei soţ, marele pictor Theodor Aman.

 

„Doamna Aman a făcut actele foarte bine, în sensul că nu avem de-a face cu o donaţie. Tot secolul al XX-lea s-a vorbit despre o donaţie. Nu este vorba de o donaţie. Este vorba de vânzare. A făcut un act de vânzare cu ministerul (Culturii n.r.). La moartea lui Aman, ei aveau o datorie, făcuseră un credit la Creditul Funciar, şi aveau o datorie de 70.000 de lei. Ea singură nu mai poate plăti acest credit şi era obligată să facă ceva cu casa. Nu a dorit să vândă cuiva, ci a dorit să rămână muzeu şi de asta a şi insistat pe lângă minister multă vreme”, detaliază istoricul de artă.

 

În afară de preluarea datoriei de către Ministerul Culturii, Ana Aman a mai primit de la statul român o rentă viageră de 800 de lei pe lună.  „Dacă stăm să ne gândim cât reprezintă suma respectivă şi de ce ne bucurăm noi astăzi, nu este nimic plătit, dar actul este de vânzare. Un tablou de aici ar acoperi acea sumă. Doamna Aman putea să trăiască până în 1926, vânzând din când în când un tablou, iată că nu a făcut treaba asta”, menţionează muzeografa de la casa-muzeu Theodor Aman.

 

Muzeul Theodor Aman a trecut prin mai multe procese de restaurare şi reconsolidare, ultimul fiind desfăşurat între anii 2004 – 2013, însă moştenirea lăsată de marele pictor a rămas aproape intactă. Parchetul din imobil nu mai este cel din vremea pictorului, însă a fost refăcut după planurile lui. „Noi avem inventarul din 1908 pe care doamna Aman l-a făcut împreună cu Costin Peterescu, cel care a  pictat la Ateneu. El era la Ministerul Culturii funcţionar atunci şi împreună cu el face inventarul. Avem piesele de la 1904, cu excepţia a câtorva lucrări care sunt transferate la Muzeul Naţional de Artă, care s-a deschis evident ulterior”, specifică Greta Şuteu.

 

Prin casa sa, Theodor Aman a vrut să transmită două mesaje importante. Primul era legat de faptul că arta trebuie respectată şi artistul nu era un simplu „zugrav de subţire”, deoarece, la jumătatea secolul XIX, pictorii erau asimilaţi celor de biserici.

Biroul lui Theodor Aman / Credit foto: Descopera.ro

 

Al doilea mesaj era cel de unitate naţională şi de nemurire. „Biroul lui Aman este o  hartă a ţării care trebuie constituită. El vorbeşte de România încă mică. Nu se ajunsese la România Mare, era prea devreme, pentru că trebuia să o iei în trepte. Ei sunt la prima treaptă şi trebuie să rezolve o România mică. Transmite ideea de a se constitui România mică, transmite ideea de a lupta pentru un stat independent. Ajunge să vadă acest stat independent al României, trăieşte în 1881 când se declară Regatul independent al României. Ba, mai mult, participă într-un mod simbolic minunat la acest stat, pentru că, în acel moment, principele Carol devine rege şi ca rege are nevoie de simbolul regalităţii. Am auzit cu toţii de coroana specială a lui Carol. Este o coroană deosebită, e coroana de oţel făcută din ţeavă de tun capturat la Plevna în timpul războiului. Ei bine, foarte puţină lume ştie că Aman este cel care a făcut (schiţat n.r.) această coroană. Mai există şi o idee generală a casei. Toate se împreunează într-o idee generală care vizează ideea de nemurire. Mereu face trimitere la ideea de nemurire şi iată că şi-a obţinut-o”, concluzionează cu emoţie în glas istoricul de artă Greta Şuteu.

 

În anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Descopera.ro te invită să cunoşti, prin intermediul campaniei „Case de poveste”, istoria unor clădiri impresionante şi a oamenilor ei.