O anotimpuri, o castele!
Castelul solar este cel al serbarilor domnesti, al bucuriei, al dominatiei instaurate nu prin coercitie, ci prin frumusete si echilibru. Nu in ultimul rand, este locul unde sta mandretea de printesa pe care trebuie s-o salvam. Sa nu uitam ca acesta este, de fapt, cel mai inalt ideal cavaleresc al tuturor timpurilor: sa eliberezi tinere fecioare din castelele altora, ca sa le inchizi in propriul tau castel.
EXPERT
Metamorfoza castelelor
Primele castele au aparut in secolul al XII-lea, derivate din fortarete. Amprenta vremii era turnul zidit, rotund si masiv, care semnifica puterea seniorului. Uneori, proiectul inital se modifica pe parcursul construirii, care se masura in decenii. In secolul al XV-lea, castelele …
Primele castele au aparut in secolul al XII-lea, derivate din fortarete. Amprenta vremii era turnul zidit, rotund si masiv, care semnifica puterea seniorului. Uneori, proiectul inital se modifica pe parcursul construirii, care se masura in decenii.
In secolul al XV-lea, castelele si-au pierdut rolul defensiv, arhitectura evoluand spre cladiri cu vocatie rezidentiala. Sobrietatea a cedat locul luxului, spatiile au devenit din ce in ce mai confortabile, lumina a fost lasata sa intre prin ferestre tot mai largi. La inceputul secolului al XVI-lea, revenind din captivitatea sa in Spania, regele Francisc I a adus la Paris un nou stil: plan simetric si fatade organizate in jurul unui ax central.
Dupa mijlocul veacului XVI, arhitectii au ales Italia ca sursa de inspiratie, analizand ruinele antice si studiind cartile lui Vitruviu. Arhitectura castelelor a devenit mai austera. A fost epoca in care s-a construit Luvrul. Din meserie, arhitectura a devenit arta.Cristina Popescu, arhitect…
Pe treptele castelelor se impletesc, ca intr-un caier misterios, miturile, pulsiunile intunecate ale inconstientului, dar si aspiratiile rationale cele mai inalte.
Considerata indeobste un simbol al sigurantei, al invincibilitatii chiar si atunci cand este invinsa (un proverb francez spune ca un castel o data cucerit nu mai poate fi salvat), fortificatia castelana este intai de toate un centru al puterii, catre care converg toti vectorii domeniului seniorial.
Ca stil arhitectural, castelul dateaza de la sfarsitul Evului Mediu si inceputul Renasterii si reprezinta locuinta ocarmuitorului regional, casa puterii locale, dar si efigia autoritatii regale sau marca sceptrului imperial in aria provinciei. Castelul este ridicat in mediul rural, pe care il domina trufas si fara drept de apel, semetindu-si silueta masiva (un castel, daca nu e vechi, trebuie macar sa fie mare) deasupra maruntelor salasuri, staule si hambare ale taranilor, si se deosebeste de palat prin faptul ca acesta din urma, desi ii seamana pana la identitate din punctul de vedere al tendintelor arhitectonice, este construit (sau a migrat) in spatiul urban.
Luvrul, de pilda, initial excentric in raport cu Parisul, a fost (si s-a numit) castel. Pe masura ce polis-ul l-a inghitit in maruntaiele sale, acesta „s-a mutat“ la oras si a devenit palat. Palatul este, prin urmare, un castel care suporta concurenta si o provoaca.
Adevaratul castel este unic, isi copleseste vecinatatile si sufera de aceeasi singuratate nobila ca si seniorul sau, care isi intalneste „pair”-ii doar la palatul regal, cu prilejuri sarbatoresti. In rest, sta ganditor, prelungindu-si statura mareata cu steiurile de stanca pe care sta cocotat si facandu-si privirile roata, ca sa poata vedea intreg cuprinsul domeniului de unde-si trage, de fapt, prosperitatea.
Castelul negru, cel din varf de munte, inconjurat de paduri posomorate, este salasul spaimelor noastre, locul unde s-a retras capcaunul sau unde vrajitoarea isi fierbe potiunile letale. Donjoanele, crenelurile, labirinturile si scarile lui reci, de piatra, ocrotesc toate creaturile sumbre ce ni se arata in cosmaruri si ne dojenesc sufletul pe timp de noapte.