Thailanda si Laos

Publicat: 10.08.2006
Aceasta este expresia cel mai des intalnita in cele doua tari, asemanatoare ca religie, cultura si limba, dar atat de diferite ca regim politic si nivel de dezvoltare: Thailanda este o monarhie constitutionala, cu orientare prooccidentala, iar Laosul este o tara comunista.

Dupa un drum accidentat, cu serpentine abrupte, dar cu peisaje minunate, am coborat pe fostul aeroport folosit de bazele americane in razboiul din Vietnam. Laos a fost atunci si ea puternic bombardata, urmele razboiului se vad pretutindeni, iar ranile oamenilor inca nu s-au inchis. Asa cum in Romania timpul se imparte in inainte si dupa Revolutie, tot asa laotienii calculeaza in functie de razboiul din Vietnam.

Sabai dee ka, cu acest salut te intampina la tot pasul localnicii dornici de apropiere umana, dupa o lunga perioada in care au fost privati de orice contact cu strainii. Laosul rural se poate explora cel mai bine pe motocicleta. Muntii calcarosi, acoperiti de jungla, adapostesc pesteri in care au fost construite temple budiste. Peisajul este presarat cu campii de orez, intretaiate de rauri repezi cu podete de bambus (unde, pentru straini, se percepe taxa de trecere). Mai mult decat peisajul, atmosfera blanda, de pace si relaxare din aceasta tara cu oameni saraci, dar foarte optimisti, ne-a ramas in suflet.

FACTS

Tuk-tuk
Taxiul local pe trei roti este mijlocul de transport cel mai popular in Thailanda si Laos. Numele vine de la zgomotul sacadat pe care il face motorul in doi timpi.
 
King’s day
Pe insula Ko Lanta am sarbatorit cu mare fast, impreuna cu localnicii, ziua de nastere a regelui Bhumibol, Rama IX. Acesta domneste din 1946, impreuna cu regina Sirikit, si este cel mai longeviv monarh din lume.

Familia regala are un fiu, printul mostenitor Maha Vajarakingkorn, si trei fiice, printre care controversata Ubol Ratana, care a fost casatorita pana in 1998, impotriva vointei familiei, cu un american si nu mai detine titluri si functii oficiale.

Intr-o mare procesiune, s-au eliberat pesti si alte vietuitoare marine in Marea Andaman, acest gest urmand sa aduca noroc si viata lunga perechii regale. Regele Rama IX este atat de iubit in Thailanda, incat portretul lui se gaseste nu doar in fiecare casa si in temple, ci si pe tarabe, in piete.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase