Paradisul din Marile Sudului

FACTS

Exista asemanari uluitoare intre convinge­rile religioase ale bastinasilor si crestinism.
»Tahara este Creatorul in care cred majoritatea triburilor din Vanuatu, echivalentul de la tropice al lui Dumnezeu. In religia locala, barbatul si femeia au gus­tat din marul interzis, in timp ce se aflau in Gradina Edenului, savarsind pacatul originar. Saratau este cel mai puternic spirit malefic, numele lui aducand cu acela al lui Satana.
In vorbirea si in imagologia cotidia­na, tabu inseamna sacru, dar si intrare interzisa. Dan­su­­rile si ritualurile ancestrale evoca figuri sau episoade mitologice. De obicei, barbatii sunt angajati in serii de miscari complicate, in timp ce femeile stau pe jos si „spun“ povestea prin gesturile unduitoare ale bratelor.

Etno facts
Dansurile si festivitatile religioase si laice abunda in insule. Instru­mentele muzicale traditionale includ pahu si toere (un fel de tobe), dar si curiosul fluier actionat cu narile si botezat vivo. Lor li s-a alaturat chitara, mult folosita astazi. Costumele dansatorilor sunt fabricate din tapa, dar si din frunze de palmier si liane uscate. Podoabele sunt confectionate din lemn, os, frunze si pene.

Fara bacsisuri
Desi costurile unei vacante in Polinezia Franceza sunt la fel de ridicate ca pentru orice alta desti­natie exotica, de o cheltuiala puteti fi siguri ca veti scapa: bacsisurile. Nimeni nu se asteapta sa platiti mai mult decat pretul afisat, inclusiv pentru servicii. Sa nu va inchipuiti, in schimb, ca puteti scapa mai ieftin. Targuiala este privita, in toata zona Pacificului de Sud, ca un gest de mare ofensa. Doar perlele negre, extrem de scumpe, pot beneficia de reduceri, insa nici acelea semnifica­tive. In definitiv, pentru a le pescui, basti­nasii infrunta deopotriva rechinii si chinuitoarea presiune a apei.

Marea are rareori culoarea de pe harti sau din atlase. Cei mai multi dintre noi o cunoastem ca pe o apa verzuie ori nisipie, cel mai adesea calaie, in care ne spalam oboseala, stresul, frustrarile si neimplinirile de peste an. Si ii spunem vacanta. De ce, insa, tot timpul cand ne gandim la mare, o vedem albastra, calda, insinuanta si invaluitoare ca o privire de femeie indragostita, care ne priveste pe sub genele palmierilor?

Poate pentru ca visam cu totii ca, macar o data in viata, sa ajungem intr-unul dintre indepartatele paradisuri tropicale, oricare ar fi acesta. De ce oricare? Pentru ca peisajul e cam acelasi peste tot, din Hawaii in Maldive si din Thailanda in Florida. Peste tot mare azurie, plaje albe umbrite de cocotieri si bungalouri cochete, cocotate pe piloni deasupra apei. Pana la urma, cei care fac diferenta sunt oamenii. Pe cei din Polinezia Franceza ii stiam din picturile lui Gauguin.

Chipuri cu buze groase, suieratoare parca, membre robuste, par sarmos, scurt ca scoarta de copac ori impletit in cozi ca niste liane, sani ce se itesc de dupa frunze si flori – sfere intunecate de ciocolata. Sau metisi in care se intalneste ardoarea rasei negre cu trasaturile europene. 150 la numar sunt insulele care formeaza cele cinci arhipelaguri ale Polineziei Franceze. Acelea care nu au aparut din furia vreunui vulcan s-au itit din preaplinul barierelor de corali.

Insulele vulcanice s-au inconjurat cu fasii intinse de nisip negru, parca lepadat de bortele Pamantului. Cele coraliere s-au multumit sa lase valurile sa le mestece pana cand s-au albit de atata spalat. Aici, actiunile la bursa, contractele, deadline-urile nu mai au nici o importanta.

Reperele materiale ale vietii sunt nucile de cocos, florile de vanilie, fructele (care, impreuna cu pestele si fructele de mare, stau la baza rafinatei bucatarii polineziene), scoicile cu forme baroce, orhideele, idolii ciopliti in lemn de esenta pretioasa si, pentru cei mai indrazneti si norocosi dintre localnici, perlele negre si rotunde, ca ochii unui duh al marii.

Pentru multi, Polinezia Franceza echivaleaza cu Tahiti si cu Bora Bora, insulele cele mai mari si mai cautate de turisti. Marché du Pape’ete (piata din centrul administrativ tahitian) este un nesfarsit festival al aromelor, al miresmelor si al cantecelor bastinasilor, in timp ce Bora Bora e o tinta pentru toti cei atrasi de escaladarea varfurilor Hue, Pahia si Otemanu, chiar daca nici unul dintre acestea nu depaseste inaltimea de 800 de metri. In schimb, Hiva Ova, vechiul centru administrativ al Insulelor Marchize, este locul de pelerinaj al tuturor celor care au admirat si s-au regasit in arta lui Paul Gauguin si a lui Jacques Brel.

Fatu Hiva este cea mai indepartata dintre Marchize, dar si cea mai luxurianta, ca un trup verde tolanit printre horbote de apa. Misionarii nu au reusit sa distruga idolii, sa naruiasca templele si sa domoleasca dansurile pline de unduiri si de incordari ispititoare ale triburilor locale.

Vantul uscat si cald maraamu a alungat influentele nefas­te pentru cultura insulelor si a pastrat doar acele note care pun asta­zi in lumina identitatea poline­ziana. Polinezia Franceza este o civilizatie ce trebuie vazuta si intelea­sa dincolo de spectacolul fascinant al trupurilor de abanos acoperite cu lei (colane din flori), pene si tatuaje. O civilizatie pentru care legatura cu marea reprezinta, probabil, chiar marea legatura a vietii cu Viata.

Foto: Hepta