La inceput a fost Nigerul
Occidentalii platesc bani grei pentru a vedea personajele de poveste care populeaza Disneyland-ul sau alte parcuri tematice: printi si sultani, cavaleri incinsi cu sabie, ori sclavi ce muncesc despuiati pana la brau, sub amenintarea biciului. In Niger, insa, aceste personaje sunt o realitate. Oameni ai desertului, tuaregii – descendenti ai berberilor din Atlasul marocan – si peuhlii (sau fulamii) isi traiesc inca viata dupa reguli ancestrale, afectate doar superficial de globalizare.
Pe strazile din Agadez – deranjant de murdare si pline de cersetori –, vezi barbati cu turbane negre si cu sabia la brau, care isi mana camila frumos inseuata spre adapost. Destinul lor este, din pacate, unul tragic: ramasi fara rost dupa dezvoltarea transporturilor moderne pe coasta vestica a Saharei, vechii conducatori de caravane s-au trezit captivi in statele africane trasate cu rigla pe harta in anii cincizeci ai secolului XX.
Iscusiti lucratori in argint, multi dintre cei in varsta regreta decizia de atunci a comunitatilor de a nu-si trimite copiii la scoala: nou-createle administratii au cazut pe mana altor triburi, care i-au marginalizat in privinta distribuirii resurselor. In anii ‘80-‘90, in tot vestul Africii au izbucnit revolte tuarege care au inghetat incipientul turism saharian. Una peste alta, totusi, tuaregii au reusit sa obtina cateva drepturi civile, dar in ochii celor aciuati prin piete, unde expun bijuterii si suveniruri, citesti decadere morala si istorica.
La nord si la est de Agadez, Sahara desfasoara unele dintre cele mai spectaculoase peisaje: muntii Air, cu platouri selenare ce le tradeaza originea vulcanica, desertul Arakao, marginit de superbi munti de marmura si apoi zarea nemarginita a platoului Tenere.
La intoarcerea din una dintre incursiunile in nord, am trecut pe langa un pick-up militar de patrulare plin cu militari tuaregi. Mohamed, ghidul care ma insotea, mi-a spus, cu o sclipire in ochi, ca o data cu incheierea pacii au primit masini si arme pentru a-si pazi propriile tinuturi. Nu m-am putut abtine sa il intreb daca a luat parte la rebeliune. „Toata generatia mea a facut-o“, mi-a raspuns.
La sud de Agadez, intinderea semiarida gazduieste o ramura a tribului Peuhl ramasa nomada. Bororo (sau Wodaabe) este un trib fascinant, in care frumusetea masculina reprezinta valoarea suprema. Ocupand practic tot Sahelul, din Senegal pana in Sudan, acest trib islamic joaca rolul de cowboy al Africii: familiile razlete mana dintr-un loc in altul cirezi impresionante de vite Zebu cu instinctul, specific primitivilor, de a nu slei resursele pamantului.
Una peste alta, Nigerul poate fi o experienta colorata, fascinanta, dar si traumatizanta: paradoxurile Africii si-au dat intalnire in locul unde desertul saharian intalneste savana de la sud de fluviul Niger: oameni care se lupta cu saracia infricosatoare si cu dezastrul extinderii desertului, condusi de guvernanti lipsiti de orice urma de competenta si interes pentru binele public. Un loc unde girafele pasc intre capre si dromaderi domesticiti si unde triburi pictate pe toata fata canta sub Soarele incins al Saharei.
Experienta numita Niger te ajuta sa intelegi mai bine istoria. Am regasit intrupate aici toate etapele de dezvoltare sociala invatate la scoala, de la „varsta“ tuaregilor si a pueuhl-ilor nomazi, derutati de stelele nou-aparute pe cer (nu e usor sa le explici ce inseamna un satelit), la cea a tantosilor guvernanti cu ceasuri Cartier, avion personal si electronice de ultima generatie.
Exceptand oligarhia corupta, pentru majoritatea nigerienilor viata inseamna o singura recolta pe an si o crestere constanta a desertificarii. 60% dintre locuitori traiesc cu mai putin de un dolar pe zi, inregistrand cea mai mare rata a mortalitatii infantile, o subnutritie crunta si o speranta de viata de doar 44 de ani.
Descoperirea uraniului, in anii ‘80 ai secolului trecut, a adus cu sine modificari importante in economia si arhitectura Nigerului; datorita creditelor contractate, capitala Niamey s-a imbogatit cu cateva cladiri impresionante, ridicate in mijlocul unei mari de case scunde, fara pretentii.
Tot atunci a fost construita si soseaua ce leaga capitala de zona de extractie Arlit, tranzitand legendarul Agadez. Din pacate pentru Niger, cativa ani mai tirziu pretul uraniului a inregistrat un declin major, asa incat statul a ramas cu o datorie uriasa, pe care nici astazi nu o poate plati.
Zonele de interes turistic acopera doua portiuni distincte: nordul desertic, care atrage majoritatea vizitatorilor, si sudul, care imparte cu Benin-ul si Burkina Faso unul dintre cele mai spectaculoase parcuri nationale din Africa de Vest.
Capitala Niamey, ridicata pe malurile raului Niger, este un oras cu precadere administrativ, care nu retine turistii decat pentru tranzit. Majoritatea celor ajunsi aici au drept tinta Parcul de W – botezat asa dupa curbele sinuoase descrise de fluviu in acest sector protejat –, unde, cu putin noroc, poti vedea elefanti, hipopotami, babuini, hiene si o sumedenie de pasari exotice. Tot in apropiere de Niamey, pot fi intalnite familii izolate de hipopotami si ultimele girafe in libertate din aceasta parte a Africii.
Locuitorii teritoriului din apropierea fluviului Niger sunt cu precadere membri ai tribului Djerma-Songay, in majoritate agricultori. Exponenti ai lor ocupa o parte importanta a functiilor politice actuale.
Sud-vestul extrem era, pana nu demult, marginit de lacul Ciad, dar, datorita folosirii apei raurilor care il aprovizioneaza pentru irigatii si din cauza incalzirii globale, in prezent pe teritoriul Nigerului nu a mai ramas decat un fel de albie, secata dar inca propice agriculturii. Locuitorii zonei fac parte din tribul Hausa, o mare familie ce ocupa si nordul republicii invecinate, Nigeria.
Nordul le ofera calatorilor atractii total diferite de cele din sud. Desertul Sahara ia in stapanire zarea intreaga si le dezvaluie temerarilor peisaje de basm. Punctul de reintalnire este orasul Agadez care, timp de secole, a servit ca loc de popas pentru caravanele tuarege ce legau vestul cu nordul Africii.