Drumul spre totalitate

In cele din urma, acest proiect nu s-a mai infaptuit. Din 15 oameni, am plecat doar doi, caravana de masini s-a metamorfozat in avion si Transsiberian, iar destinatia noastra finala a fost capitala Siberiei, Novosibirsk. Cu toate acestea, nu am fost deloc dezamagiti. Dimpotriva. Scopul principal al expeditiei, „vanarea“ eclipsei totale de Soare, a fost atins; mai mult de atat, pe 7 august 2008 (iar nu 2007, cum euforic scriam in editorialul din editia trecuta a revistei), NASA a ales una dintre fotografiile realizate de colegul meu, Catalin Beldea, drept Image of the Day. In plus, in China, au fost prezenti la datorie cei mai cumpliti dusmani ai vanatorilor de eclipse: norii. Asadar, tot raul spre bine.

„Vino, frate, la Moscova!“

Moscova nu s-a aflat niciodata in topul ideal al destinatiilor pe care mi-am dorit sa le vizitez. Pe de o parte, celebrele povesti cu raketi, reglari de conturi si eliminari/disparitii suspecte m-au facut sa privesc capitala Rusiei cu multa precautie. Ca sa nu-i spun, de-a dreptul, teama. Pe de alta parte, s-a tot popularizat ideea ca Moscova este unul dintre cele mai scumpe orase din lume si, prin urmare, cu totul inaccesibil. „Nimic mai fals!“ ne spune Alexei, taximetristul basarabean pe care l-am tocmit sa ne duca de la aeroportul international Seremietevo la gara Iaroslavski. „Putin a facut curatenie aici! Raketii sunt de domeniul trecutului, snoave din anii ’90. Acum e foarte bine.“ In ceea ce priveste luxul moscovit, cu 100 de euro pe noapte (care, hai sa fim seriosi, nu sunt chiar un capat de tara) te poti caza intr-un hotel decent, de 4 stele, aflat la 10-15 minute de mers cu metroul de centrul orasului. Asadar, cele doua prejudecati pe care le aveam despre Moscova inainte sa o vad s-au dovedit, ca mai toate prejudecatile, false. Cum este Moscova, de fapt?

Surprinzatoare. Drumul de la aeroport la gara este lung, strabatand peste jumatate din oras. Sosele foarte largi, cladiri inalte, multe spatii libere, curatenie. De la perestroika & dezintegrarea URSS si pana in prezent
s-a construit foarte mult, insa, chiar si asa, o metropola de 1.081 kmp, cu peste 11 milioane de locuitori si cu cel de-al saselea cerc de centura aflat in lucru, nu se putea transforma, precum broscoiul din poveste, peste noapte. Gandindu-ma la slutul Bucuresti, trag concluzia dureroasa si ofticata ca pana si la rusi, cel putin la Moscova, cel putin in ceea ce priveste arhitectura si amenajarea habitatului urban, comunismul a fost mai altfel, mai cu simt estetic, mai bland si mai rational decat la noi. Ajuns in centru, in preajma Pietei Rosii, nu mai am nici o indoiala: ma aflu intr-un oras extraordinar de frumos, comparabil fara pic de exagerare cu orice mare capitala europeana. In fond, aceasta este soarta fostelor capitale de imperiu (Roma, Beijing, Istanbul, Madrid, Paris, Londra etc.) – sa straluceasca.

Lingvistii spun ca numele Moscovei provine dintr-o limba finica antica, in care insemna „intuneric“, iar istoricii ne invata ca prima consemnare a orasului a avut loc in 1147, cand printul Iuri Dolgoruki (Iuri Mana-Lunga) ii scria fratelui sau: „Vino, frate, la Moscova! Vino sa ma vezi!“ Orasul are o istorie deosebit de zbuciumata: in Evul Mediu este ars si distrus din temelii de mai multe ori; isi capata statutul de capitala in 1480, in timpul domniei tarului Ivan al III-lea, si-l pierde 223 de ani mai tarziu, cand Petru cel Mare isi ridica propria metropola, dupa care il recapata pe 5 martie 1918, la ordinul lui Lenin, care se astepta ca Petersburgul sa fie invadat. Ajungem la gara Iaroslavski, ne lasam bagajele si pornim spre Kremlin. Dureaza vreo zece minute pana ne familiarizam cu alambicata harta a statiilor celebrului metrou, dar asta nu e o problema: la Moscova, metroul vine intotdeauna o data la doua minute si circula cu mare viteza. Komsomolskaia, statia de langa gara noastra, este considerata una dintre cele mai frumoase – in interior arata precum Opera din Bucuresti. Suntem directionati gresit si iesim undeva aiurea, in Moscow International Business Centre. Cladiri luxoase de birouri, sedii de institutii publice, muzee, localuri de fite. Ajungem in Piata Rosie, ne stamparam vreme de un sfert de ora uriasa sete de a poza absolut tot ce vedem, iar apoi, la insistentele stomacului lui Catalin, pornim sa cautam un fast-food. Cu burtile pline, ne indreptam agale spre Balsoi Teatr, spre mausoleul lui Lenin din Piata Rosie, spre luxosul mall Glavnii Universalnii Magazin si spre catedrala Pokrovskiy. Piata Rosie este arhiplina de turisti. Adevarul e ca acest loc actioneaza ca o vraja: nici nu simti cum trece timpul si ai sta acolo o zi intreaga fara sa te plictisesti.

Spulberarea unui mit

Iaroslavski este asemenea oricarei mari gari din lume: un spatiu ambiguu, gri, in care se strang laolalta personaje dintre cele mai diferite, de la curve, hoti de buzunare, dealeri de droguri, betivi si oameni fara adapost, la domni in costum, domnisoare fandosite, calugarite, rockeri, soldati si familii de oameni simpli. Alexei ne-a atras atentia sa fim deosebit de precauti, sa ne vedem numai de treaba noastra si sa nu zabovim prea mult fara rost. L-am ascultat si, in noaptea zilei de 28 iulie, dupa ce am traversat uriasul bazar cu chinezarii si marfa piratata care sugruma accesul la peron, ne-am suit cu bine in Transsiberian.
Fiecare vagon al trenului are, cum bine le-a numit Catalin, doua „maici“ care lucreaza in ture. Acestea sunt mai mult decat nasii CFR-ului nostru: pe langa controlarea biletelor, iti ofera asternuturi si cani de ceai sau cafea, fac zilnic curat pe hol si in compartimente, iti dau informatii utile despre traseu si despre cat de mult stationeaza Transsiberianul in diverse gari – intr-un cuvant, au grija ca totul sa fie OK in vagonul pe care-l patroneaza. Pe drumul spre Novosibirsk, „maicile“ noastre au fost o femeie tanara si draguta care habar nu avea de engleza si o tanti grasuta, trecuta de 35 de ani, care nici ea nu vorbea engleza, dar macar intelegea chestiile elementare.

Am avut bilete la clasa a II-a, intr-un compartiment cu cuseta pe care l-am impartit cu doi tineri: un baiat moscovit de 17 ani, fotbalist in Liga a II-a, si un tanar de 28 de ani, muncitor in constructii, cu trasaturi tipic siberiene: brunet, cu ten inchis si ochi migdalati, un bizar melanj facial intre un european, un chinez si un eschimos. Fotbalistul ne-a parasit a doua zi, dar siberianul ne-a fost companion pana la Omsk. Nu i-am retinut numele din prima, iar apoi, dupa ce ne-am imprietenit, ne-a fost rusine sa-l intrebam din nou cum il cheama. Dar l-am botezat Balenuta, datorita colaceilor sai. Lui Balenuta ii facea placere sa ne spuna pe nume de fiecare data cand vorbea cu noi. Intelegea destul de bine engleza, dar se exprima cu multa dificultate. Atunci cand nu discutam, siberianul bea bere, citea un roman politist, iar apoi se culca. Dormea ca un prunc; de fapt, pe parcursul calatoriei, mai mult a dormit decat a fost treaz. Amanunt deosebit de important pentru noi: a sforait „elegant“ si de foarte putine ori. Trenul in care am nimerit la plecare purta numele de Manciurianul. Catalin dezvoltase teoria ca trenurile Transsiberian cu nume, precum acesta, ofera mai mult confort decat cele care poarta un simplu indicativ numeric. Gresit! Dar asta aveam sa descoperim abia la intoarcere. Manciurianul nostru era curat, dar vagonul in care am stat avea un miros greu – borhot olfactiv de ulei, vodca, bere, transpiratie si mancare proasta, de care nu am scapat in cele trei zile ale calatoriei.

Adevarul este ca mitul Transsiberianului transcende cu mult realitatea. Inchipuiti-va drumul de la Bucuresti la Fetesti, multiplicati-l cu 3 zile si 3 nopti si veti avea o vaga idee asupra calatoriei de la Moscova la Novosibirsk. Monotonia ei este data si de faptul ca atunci cand au construit calea ferata, intre 1891 si 1913, pentru a proteja trenurile de vanturi si zapada pe timpul iernii, rusii au plantat si de o parte, si de cealalta a liniei ferate culoare groase si dese de copaci, mesteceni si conifere. Prin urmare, cu rare exceptii, cam asta este tot ceea ce vezi pe geam. Iar atunci cand in nesfarsitul „perete“ arborescent apare cate o bresa, observi fie o imensa si nesfarsita stepa, fie cate un satuc cu case darapanate. Din nefericire, „evenimentele“ majore ale calatoriei – traversarea Volgai si a Muntilor Urali – au avut loc intr-o bezna totala, la ore mici din noapte, atat la dus, cat si la intors. Uniformitatea plictisitoare mai era alinata de opririle in gari, aproximativ 6-7 pe zi. In statiile mai mari, Transsiberianul zabovea cate un sfert de ora – 20 de minute, asa ca aveai timp sa te mai plimbi un pic, sa te dezmortesti. Aici localnicii organizeaza adevarate targuri ad-hoc, in cadrul carora vand alimente proaspete, conserve, paine, bautura si jucarii chinezesti.

La dus, cele 3 zile si 3 nopti nu au trecut, totusi, foarte greu. Ne-am reanalizat de cateva ori planurile pe care le aveam pentru Novosibirsk, am incercat fara succes sa invatam limba rusa, cele trei mese (compuse din conserve, batoane de ciocolata si cipsuri) au devenit piloni centrali ai existentei noastre zilnice, am descoperit placerea de a juca touchscreen Spider Solitaire pe laptopul Panasonic Toughbook din dotare si am conversat, in limita posibilitatilor, cu ceilalti drumeti. Faptul ca noi nu intelegeam rusa, iar rusii nu intelegeau engleza nu a constituit un impediment. In afara de Balenuta, ne-am mai imprietenit cu „maica“ mai in varsta, cu o fata roscata si sasie care lucra la vagonul-restaurant, cu Serioja, un fost pilot de vanatoare cu alura de buldog, care-si bea vodca precum noi apa, si mai ales cu nevasta lui, o doamna blonda cu ochi albastri, care intr-o seara a venit la noi in compartiment si ne-a povestit aprins tot soiul de lucruri, vreme de 45 de minute. Evident, nu am inteles nimic. Pe 31 august, la 3 dimineata, am ajuns in Novosibirsk.

Orasul miss-urilor

Novosibirsk a fost infiintat in anul 1893, ca statie a Transsiberianului, dupa construirea podului peste marele fluviu Obi. Importanta sa a crescut semnificativ la inceputul secolului XX, odata cu terminarea caii ferate Turkestan-Siberian, care leaga Novosibirskul de Asia Centrala si de Marea Caspica. Dupa 1926, centrul politic si administrativ al Siberiei s-a mutat de la Omsk aici. Metropola s-a extins si pe celalalt mal al fluviului Obi, ajungand cel de-al treilea oras ca marime din Rusia, dupa Moscova si Sankt-Petersburg, pozitie pe care, cu cele 1,5 milioane de locuitori si cu o suprafata de 500 kmp, si-o pastreaza si astazi.
In toiul noptii, in mijlocul Siberiei, a fost o adevarata aventura sa ajungem la locul unde aveam rezervata cazarea. Din gara am luat un taxi condus de un tip imbracat smart casual, cu alura de killer KGB-ist – par blond tuns scurt, ochi albastri, o privire crunta si rece. Am mers continuu vreme de 40 de minute, am trecut prin numeroase cartiere de blocuri sovietice, apoi am iesit din oras pe soseaua de centura si am intrat intr-o padure in care era o bezna totala, moment in care am crezut ca pana aici ne-a fost. Ideea era sa ajungem la un anumit magazin Anusca, de unde urma sa luam o cheie, iar apoi sa ne continuam drumul pana la apartament. Lucrurile nu s-au intamplat tocmai asa, insa in cele din urma totul a iesit bine. Pe la 4 si jumatate dimineata, am ajuns la destinatie: un bloc cu 10 etaje situat la marginea unui camp. Am fost cazati intr-un apartament de 3 camere, modest, dar curat.

A doua zi, dupa ce ne sculam, pe la pranz, apare Liuba, fiica de 18 ani (spune ea, cel mult 16 – credem noi) a proprietarului. Intelegem ca acest domn, pe numele lui Nikolai Mihailovici, a hotarat ca avem nevoie de un ghid full-time care sa ne indrume prin Novosibirsk. Adica de Liuba. Ii apreciem gestul, dar descoperim surprinsi ca, in afara de „Hello!“, Liuba nu stie nici macar un cuvant in limba engleza. Dictionarul meu de conversatie romano-rus este un adevarat tezaur, desi in mai multe momente-cheie am fost nevoit sa o sun pe doamna Elena Petrovici, mama cumnatului meu, fosta profesoara de rusa, care a instruit-o cum trebuia pe Liuba. Spre deosebire de Moscova, Novosibirskul mi se pare foarte familiar, ceva intre Ploiesti, Pitesti si Constanta. In fond, capitala Siberiei este un oras cu o istorie de numai 115 ani, tributara in proportie de 99% stilului arhitectonic comunist. Centrul sau este considerat zona din preajma Casei Operei si Baletului (cea mai mare Opera din Rusia). O uriasa statuie a lui Lenin, secondata de un grup statuar de soldati, troneaza revolutionar in piata din fata Operei, scrutand zarile. Mancam un delicios bors ucrainean si o friptura Stroganoff ca de la mama ei, apoi pornim sa cercetam locul de unde, maine, vom fotografia eclipsa. In urma cu cateva luni, mai multi experti NASA profeteau pe internet ca, in Rusia, eclipsa totala de Soare se va observa cel mai bine din apropierea lacului Obi. Aflat la 20 km de Novosibirsk, Obi este unul dintre cele mai mari lacuri artificiale din lume.

A fost creat pe la mijlocul anilor ’50 ai secolului trecut, odata cu ceea ce, peste decenii, avea sa se numeasca, in replica la Silicon Valley, Silicon Taiga. Adica asezarea Akademgorodok, Orasul Stiintelor, unde s-a dezvoltat programul spatial rusesc, unde au fost inventate si testate cele mai eficiente arme ale Armatei Rosii si unde, la mijlocul anilor ‘80, in cadrul unui experiment social top secret, a aparut conceptul de perestroika, adoptat ulterior ca politica de stat de catre Mihail Gorbaciov. Pentru a multumi oamenii de stiinta de la Akademgorodok, Kremlinul a dictat si demararea unei ample ecotransformari: o parte a padurilor dimprejurul lacului Obi a fost taiata, iar in locul copacilor au fost aduse milioane de tone de nisip, amenajate intr-o imensa plaja artificiala. In dupa-amiaza in care am ajuns acolo, plaja nu era deloc aglomerata; prin urmare, Catalin s-a desfasurat in voie, performand ritualul pe care-l intreprinde cu ocazia oricarei eclipse (stat pe vine cu ochii inchisi si tinandu-se de cap, 10 pasi la stanga, 10 la dreapta, cautarea Nordului, plus alte chestii din care n-am inteles nimic). Seara ne-am intors in oras si i-am zis Liubei ca vrem sa trecem pe la un supermarket. Singurul asezamant cu adevarat supermarket din Novosibirsk se intituleaza chiar Super Market, iar in acest supermarket se afla cam tot ce se gaseste in orice supermarket.

Dupa cumparaturi, ne-am intors in centru. Pe drum, am observat doua lucruri care deveneau din ce in ce mai evidente. In primul rand, 90% dintre masinile din Novosibirsk au volanul pe dreapta. O calatorie in Japonia via Vladivostok este mult mai scurta si mai ieftina decat una la Moscova; aveam sa aflam ca nu numai masinile sunt aduse de la niponi, ci si majoritatea aparaturii electrocasnice. In al doilea rand, absolut oriunde si oricand intorceai capul, era imposibil sa nu vezi o fata tanara si frumoasa. Ca si cum Dumnezeu ar fi strans toate participantele la editiile din toate timpurile ale Miss Word si le-ar fi dat drumul prin Novosibirsk. Pe 1 august, ne-am trezit de dimineata si am mers din nou pe plaja lacului Obi, unde am pozat cu succes eclipsa. Seara, ne-am intors in oras, am servit cina intr-un restaurant foarte trendy, cu acces la internet, iar apoi ne-am luat la revedere de la Liuba si ne-am imbarcat din nou in Transsiberian.

Supa de pe urma

Trenul era foarte curat, mirosea frumos si arata mult mai bine decat cel cu care veniseram, insa locul „maicilor“ fusese luat de doua „vrajitoare“ mereu suparate si nervoase, care – din ratiuni ce-mi scapa – il priveau cu multa rautate pe blandul Catalin, iar mie imi aruncau ocheade inciudate. Am nimerit in compartiment cu un tata care calatorea impreuna cu fiul sau, un baiat foarte linistit si ascultator, in varsta de 8-9 ani, amandoi blonzi cu ochi albastri, draguti si prietenosi… desi, in momentul in care le-am spus ca suntem romani, i-am auzit soptind in rusa „tiganski, tiganski“, neducandu-i capul ca s-ar putea sa-i intelegem. Alexei avea sa ne dezvaluie ca aceasta asociere, pe care rusii de rand, fara cultura, o fac cand e vorba de romani, ni se trage de la mai multe poeme de-ale lui Puskin. Drumul spre Moscova a fost cu adevarat plictisitor – culoarul nesfarsit de mesteceni si conifere parea de data asta furat dintr-un vis absurd. In ultima zi, la toaleta a fost non-stop ocupat. Absolut toate doamnele din vagon s-au spalat pe cap si si-au facut manichiura si pedichiura, iar apoi si-au probat cele mai bune haine. Majoritatea erau femei simple, care veneau pentru prima data la Moscova, si era inadmisibil sa nu se dichiseasca pentru un asemenea eveniment.

La ultima cina pe care am luat-o in tren am mancat supe cu taitei instant, de pui si de vaca, luate dintr-o gara. Colegii nostri de compartiment ne-au oferit si ei doua caserole cu supa instant; pentru ca eram cu adevarat infometati, le-am acceptat bucurosi. A fost cea mai proasta decizie pe care am luat-o in toata expeditia. Eu am facut indigestie, iar Catalin o severa toxiinfectie alimentara. Am ajuns in zori la Moscova, Catalin mai mult mort decat viu. Au fost niste momente mai grele, pe care totusi le-am trecut cu bine si am venit acasa intregi. In Siberia nu stiu daca as mai merge vreodata; cu siguranta nu cu Transsiberianul, dar la Moscova m-as intoarce oricand cu drag.

Multumiri speciale:
Partenerului nostru, BRD, fara de care expeditia Eclipsa in Siberia nu ar fi fost posibila;
Liubei Sarapova, ghida noastra de la Novosibirsk, fara de care nu am fi ajuns dincolo de proximitatea blocului in care am fost cazati;
Doamnei Elena Petrovici, teletranslatorul nostru, fara sprijinul careia nu ne-am fi inteles niciodata cu Liuba;
Domnilor Sasa Solovei si Nikolai Mihailovici, care s-au ingrijit de cazarea noastra in bune conditii.
Lui Alexei, pentru transport la un pret rezonabil, indrumari si pentru ca accentul sau de moldovean traitor in Moscova – de exemplu, Sievrolieu pentru Chevrolet – este priceless.

Foto: Marc Ulieriu, Catalin Beldea