Ibiza – Nopti albe pe „Insula Alba”
Viata de noapte efervescenta
De mai bine de trei decenii, Ibiza gazduieste, dupa apusul soarelui, cele mai libertine si mai lipsite de inhibitii petreceri ale Europei. Cluburile nu te uimesc doar prin proportii sau aspect, ci mai ales prin atmosfera creata de miile de petrecareti care danseaza pe piesele house, trance sau techno ale lui Tiesto, Paul Van Dyk, Sasha, John Digweed, Armin Van Buuren, Roger Sanchez, Paul Oakenfold sau David Guetta.
Multe dintre mega-party-uri au loc in orasul Sant Rafael, mai precis in Privilege, oficial, cel mai mare club de noapte din lume. E foarte probabil sa te pierzi in multime, pentru ca localul are o capacitate de 10.000 persoane. Marele sau rival este Amnesia, aflat la mai putin de un kilometru distanta, club renumit pentru petrecerile cu spuma si foarte apreciat de localnici. Spectaculos este si Es Paradis, din Sant Antoni, construit in forma de piramida, cu un interior asemanator celebului Colosseum. Atunci cand atmosfera devine prea incinsa, ringul de dans se transforma intr-un dus imens. Cea mai buna reteta a succesului pare insa sa o aplice Space, din Ibiza, un club in care au putut fi ascultati, de-a lungul timpului, toti marii DJ ai lumii. Deschis si pe timpul zilei, Space asigura, atat cat ii permite legea, continuitatea distractiei, un rol pe care il imparte cu Pacha, singurul club important de pe „Insula Alba” care are program tot anul. In lunile racoroase, cand turistii sunt putini, Pacha isi asuma responsabilitatea de a-i binedispune pe localnici in noptile de vineri si de sambata.
Ibiza, sejur pentru intreaga familie
Zilele de glorie ale petrecerilor fara sfarsit au cam apus, in Ibiza, din cauza unei recente reguli care forteaza cluburile sa-si inchida portile la ore la care, pana acum, petrecerile erau in toi. Desi viata de noapte a devenit aproape sinonima cu numele insulei, autoritatile si-au impus sa duca turismul la un alt nivel, promovand, in special, frumusetile naturale si mostenirea istorica, din dorinta de a face din Ibiza o destinatie de familie.
Daca porniti la drum impreuna cu copiii, treceti pe la „Monumento a los Corsarios” din orasul Ibiza, un obelisc ridicat in cinstea piratilor care au protejat insula impotriva atacatorilor, in secolul XVIII. Opera de arta, despre care se spune ca ar fi unica in lume, a fost inaugurata in 1925. Trecutul acestor locuri iese si mai bine la iveala la Muzeul de Arheologie, in ale carui camere se afla artefacte provenite de la civilizatiile care s-au perindat: fenicieni, arabi, romani… Muzeul este inclus in Patrimoniul UNESCO, asa cum e, de altfel, mare parte din Ibiza, numita si „Insula Alba” datorita arhitecturii. De protectia organizatiei se bucura si „Oul” – un monument inaltat, la Sant Antoni, in onoarea lui Cristofor Columb, insula fiind printre multele care se autoproclama loc de nastere al celebrului explorator.
Din punct de vedere al frumusetilor geografice, se remarca sistemul de galerii subterane iluminate artificial „Cova de Can Marca” din orasul Ibiza si pesterile „Ses Fontanelles” (cu picturi rupestre), „Santa Caves Ibiza” (faimoase pentru stalactite) sau „Cova de ses Llegostes” (o pestera naturala, ce se deschide spre mare si adaposteste un acvariu). Tot la adancime este si „Puig des Molins Nekropolis”, unul dintre cele mai mari si mai bine conservate morminte subterane din lume.
Nisipuri aurii si ape albastre
Se spune ca tinerii hippy, care au contribuit la notorietatea insulei, n-au fost atrasi de cluburi sau de viata de noapte. Preferau sa priveasca, la apus de soare, asezati pe nisip, apa si tarmul stancos, cu padurile dese de pin. De altfel, plajele din Ibiza sunt considerate a fi printre cele mai spectaculoase ale Mediteranei. Si totusi, nu frumusetea lor e cea care te frapeaza, ci diversitatea: unele sunt lungi, pline de restaurante si chiringuitos – faimoasele beachbar-uri – altele, mai modeste, par uitate printre stanci.
Es Cavallet din Sant Jordi, de pilda, este cea mai mare plaja de nudisti din zona, dar nu trebuie sa fii nudist ca sa stai aici. Exista o regiune speciala unde vin sa se bronzeze familiile obisnuite, cu copii, dar si o alta, acaparata de cuplurile gay. Gratie valurilor mari, Es Cavallet e tot mai apreciata si de practicantii sporturilor extreme, la fel ca Plaja Las Salinas, din sudul insulei. In lunile fierbinti, muzica cea mai noua rasuna din difuzoarele localurilor, iar tinerii vin fie sa priveasca, fie sa fie admirati. Exista, totusi, si plaje linistite, majoritatea in nord. La inceputul sezonului estival, pe Xarracca, Rencli de S’illot sau Xuclar, de pilda, nu vei vedea mai mult doua-trei persoane.
Cand sa mergi in Ibiza si cat te costa?
Sezonul turistic incepe in luna mai si tine pana in octombrie, dar cluburile isi intra-n paine, de regula, abia in iunie si raman active pana la sfarsit de septembrie – inceput de octombrie. Petreceri de pomina au loc si in preajma principalelor sarbatori – Pastele, Craciunul si Anul Nou. Statistic vorbind, luna iulie este cea mai calda si, totodata, cea mai saraca in precipitatii. Daca e sa judecam dupa gradul de ocupare a hotelurilor, august e preferata de cei mai multi dintre turisti, in ciuda tarifelor ceva mai ridicate. Agentiile romanesti afiseaza, in principiu, preturi intre 500 si 800 de euro / persoana pentru un sejur de o saptamana la un hotel de 3-4 stele, insa cei care reusesc sa stranga in timpul anului sume importante se pot rasfata cu un concediu de 1.700 de euro. Puteti gasi insa si excursii de un weekend la 250, chiar 200 euro / persoana.
FACTS
- Cu o suprafata de 571,04 kmp, Ibiza (Eivissa in catalana) este pe locul al treilea ca marime intre Insulele Baleare. Este situata in Marea Mediterana, la aproximativ 80 km de coasta spaniola. Ibiza si vecina ei Formentera sunt numite „Insulele pinilor”.
- Populatia „Insulei Albe” depaseste cu putin 100.000 locuitori. Majoritatea sunt in jurul oraselor Ibiza, Sant Antoni si Santa Eularia.
- Nostradamus credea ca Ibiza va fi unicul loc de pe Pamant unde vor exista conditiile necesare vietii, in urma unui dezastru nuclear: „Ibiza va fi ultimul refugiu al Pamantului dupa Armageddon”. Prezicatorul francez sustinea ca vantul care va bate intr-un anume fel va proteja insula.
- Fenicienii spuneau, si ei, ca Ibiza este o insula binecuvantata, deoarece solul roscat fertil nu e de natura vulcanica si nu adaposteste specii de plante sau de animale care ii pot face rau omului. Chiar si in zilele noastre mai exista oameni care poarta talismane ce contin pamant din Ibiza.
- Numele cel mai des intalnit in randul localnicilor este Marc.