Kiev, intre slava trecutului si gloria viitorului

Aici, de pilda, la jumatatea veacului al XI-lea, se pune temelia Lavrei Pecearska, cea mai veche manastire din spatiul filorus. Numai ca anul 1240 aduce cu sine cea mai mare urgie din istoria asezarii: invazia mongolilor lui Batu Han, care distrug Kievul la propriu, dandu-i foc. Refacut pe vechile fundatii, mult restranse, acesta va fi cucerit din nou, in 1321, de Gediminas, care il va inchina Marelui Ducat al Lituaniei. Din 1569, vreme de un secol, Kievul trece sub administrarea Poloniei, ca resedinta a unui voievodat semiautonom. Apoi, este alipit Rusiei tariste, prosperand mai ales in secolul al XIX-lea, cand, sub imboldul Revolutiei Industriale, devine al treilea oras al imperiului, dupa Sankt-Petersburg si Moscova. intre 1918 si 1920, urbea isi schimba regimul de douazeci de ori, avand drept suzerane, pe rand, Rusia Alba, Rusia Rosie, Polonia si chiar vremelnicul prim stat ucrainean. in fine, din 1921, devine centrul administrativ al Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, una dintre cele mai opresive entitati ale URSS.

In acest sens, marea foamete declansata in anii ’30 este un exemplu sumbru legat de modul in care autoritatile au gestionat criza culacilor (un fel de chiaburi locali, care refuzasera colectivizarea); in plus, peste doua milioane de tarani instariti au fost deportati. Al doilea Razboi Mondial a antrenat distrugeri masive, dar perioada postbelica a readus Kievul pe podiumul oraselor sovietice, iar in anul 1991, orasul si-a castigat statutul de capitala a unui stat independent. Foarte recent, corturile revolutiei portocalii de la Kiev au dominat Piata Independentei din noiembrie 2004 pana in ianuarie 2005, aducandu-l la putere pe candidatul de dreapta Victor Iuscenko, declarat initial invins in competitia electorala.

Cele cincisprezece veacuri de turbulente politice n-au stingherit, totusi, pe nici un plan dezvoltarea orasului, care a stiut sa renasca periodic in pofida tragediilor istorice carora a fost silit sa le faca fata. Pecearska Lavra („Manastirea din Grote“, 1015; actualul sediu al mitropolitului Ucrainei) si Catedrala Sfanta Sofia (veritabil sanctuar national, a carui constructie a inceput in 1037) sunt doua situri aflate pe lista monumentelor protejate de UNESCO, alte lacasuri de cult celebre fiind Bisericile cu hramul Sfantul Mihail (protectorului orasului i s-a inchinat o constructie cu un urias dom aurit), Sfantul Andrei si Sfantul Vladimir (crestinatorul intregii Rusii). Intrarea in orasul vechi se face printr-o Poarta de Aur („Zoloti Vorota“, replica a celei din Constantinopol, partial distrusa de mongoli in 1240), in vreme ce constructia civila cea mai reprezentativa este impozantul palat baroc Mariyinski, construit in perioada 1735-1742 de arhitectul italian Bartolomeo Rastrelli pentru imparateasa Elizaveta Petrovna si reconstruit in 1870 de tarul Alexandru al II-lea (azi, serveste drept loc de desfasurare a activitatilor protocolare ale presedintelui Ucrainei).

Alaturi de fostul palat imperial, se ridica un edificiu neoclasic care gazduieste Parlamentul (Rada). Pe malul drept al Niprului, troneaza un impresionant Muzeu al Marelui Razboi pentru Apararea Patriei, strajuit de gigantica statuie alegorica Mama Patrie (102 metri inaltime, 530 tone). Alte statui impresionante evoca personalitatea unor vestiti eroi ai neamului, intre care hatmanul Bogdan Hmelnitki (capetenia cazacilor zaporojeni, care a condus, la jumatatea secolului al XVII-lea, coalitia impotriva magnatilor polono-lituanieni) si regele Vladimir cel Mare (sanctificat pentru aportul sau la impunerea ortodoxiei printre ucraineni, bielorusi si rusi). Spiritul protector traditional al orasului este zeitatea slava Berehynia, un fel de rusalca dotata cu puteri magice, in timp ce spiritul modern este intruchipat de… legendarul antrenor de fotbal Valeri Lobanovski, creatorul marii echipe Dinamo Kiev (castigatoarea Cupei Cupelor in 1986 si invinsa Stelei in finala Supercupei Europei din anul urmator), a carui statuie a fost ridicata la intrarea stadionului care acum ii poarta numele.

In 2012, Kievul, impreuna cu Varsovia, va organiza turneul final al Campionatului European de fotbal. Situat la intretaierea drumurilor comerciale dintre Marea Nordului, Marea Neagra si Marea Mediterana, Kievul a fost nu doar o metropola a ortodoxiei rasaritene, ci si un renumit centru cultural, a carui glorie este continuata in contemporaneitate de o faimoasa Opera de Stat (cu un corp de balet adesea comparat cu cel al Operei din Sankt-Petersburg), o serie de muzee dedicate artei traditionale dar si pieselor de arta occidentala (Muzeul National de Arta fiind la randu-i raportat, ca patrimoniu, la Ermitaj), un prestigios teatru dramatic (botezat Ivan Franko, dupa numele poetului national, care a trait intre 1856-1916), dar si un faimos teatru de papusi si un circ. Pe una dintre numeroasele insule din largul Niprului, a fost amenajat un parc acvatic cu tema venetiana, iar in sudul orasului, la Pirogovo, exista un impresionant muzeu al satului si arhitecturii populare, dominat de un ansamblu de mori de vant traditionale). Castanii seculari de pe bulevardele centrale sunt embleme vii ale unei relatii speciale cu natura, existenta Niprului transformand zona intr-un paradis al pescuitului si al sporturilor nautice, indiferent de sezon (daca, vara, temperatura urca la 30-34 de grade Celsius, iarna raul este acoperit de un strat de gheata gros de cativa metri, insa pescuitul la copca si patinajul valorifica din plin acest aparent inconvenient).

Cu trei milioane de locuitori, dintre care majoritatea aspira la integrarea in NATO si iesirea definitiva din sfera influentei rusesti postsovietice, Kievul este o capitala care se vrea tot mai europeana, fara a-si neglija mostenirea culturala si spirituala care i-a garantat, peste timp, statutul privilegiat de centru al ortodoxiei pravoslavnice.

Info util

Foto: Shutterstock