Papua Noua Guinee – aventura in lumea triburilor

02 06. 2008, 11:17

Triburi si canibalism

De-a lungul raului Sepik, o „copie autentica” a Amazonului, vegheat de tantari de marimea unui ou de gaina, localnicii traiesc aproape ca acum o mie de ani, pictandu-si fetele, purtand costume tribale care le acopera doar anumite parti ale corpului, vanand crocodili cu arcul si sageata si cultivand legume. Papuasii sunt printre cei mai cunoscuti artisti rudimentari ai Pamantului, datorita obiectelor unice pe care le realizeaza si pe care colectionari din lumea intreaga ofera bani grei.

Existenta triburilor graviteaza in jurul asa-numitelor „haus tambaran” (case ale spiritului), cladiri sacre care mai gazduiesc si astazi ceremonii, in special initiatice. Usile acestor contructii sunt vegheate de cranii umane sau de masti fioroase si nu oricine se bucura de privilegiul de a pasi inauntru. Doar barbatii care au trecut, in prealabil, printr-un anume ritual au dreptul de a participa la intalnirile sau ceremoniile desfasurate aici. Din fericire, in cazul turistilor, aceasta regula este trecuta cu vederea. Interiorul caselor spiritului e decorat cu cranii, tobe „garamut”, sculpturi, picturi si alte obiecte de cult. Cea mai cunoscuta „Haus tambaran” este in localitatea Kanganaman.

Hotararile legate de canibalism se luau tot in casele spiritului. Pentru papuasi, devorarea oamenilor era un act ritualic, o modalitate de protectie impotriva spiritului unui dusman ucis in lupta. Cel mai des, capul inamicului nu era mancat. Membrii tribului il pictau si il asezau deasupra intrarii in „Haus tambaran”, ca simbol al curajului. In zilele noastre, papuasii care traiesc pe malurile raului Sepik au renuntat la canibalism, dar mai exista credinte in spirite si superstitii (de pilda, oamenii spun ca boala apare din cauza unui spirit rau).

Sacrificiu in numele crocodilului

Nave din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial

Laudati sunt si muntii papuasi. Regiunea Highland, a carei jumatate de sud a fost descrisa de primii vizitatori drept „Tara papuasa a minunilor” e printre cele mai putin explorate ale globului. Padurile tropicale dese acopera mai bine de jumatate din suprafata insulei, urcand pe culmile muntoase chiar pana la 3.000 m. In partea de est se afla cel mai inalt varf din Papua Noua Guinee, Mount Wilhelm (4.509 m), care poate fi urcat fara probleme in trei zile. Tara e inclusa in „Cercul de foc al Pacificului”, asa ca eruptiile vulcanice sunt frecvente, la fel si cutremurele, insotite uneori de tsunami.

Port Moresby – cladiri din sticla printre locuinte lacustre

Cand sa mergi in Papua Noua Guinee?

Cat te costa?
Agentiile romanesti de turism nu se inghesuie sa ne faca oferte de sejururi in Papua Noua Guinee. Pentru vara 2008 am gasit doar o croaziera care include si Japonia, Noua Zeelanda si Insulele Solomon si care costa 2.300 euro / persoana. Poti calatori insa cu avionul de la Bucuresti la Sydney (drum care te costa intre 900 si 1.600 euro, in functie de compania aeriana), iar de aici la Port Moresby (alti 900 – 1.200 euro). Preturile la cazare nu sunt exagerate. Pentru 3*** va trebui sa platesti intre 60 si 160 de euro / noapte.

FACTS