Home » Travelling » Venetia – orasul iubirilor trecute

Venetia – orasul iubirilor trecute

Publicat: 07.02.2008
Venetia…orasul romantismului pe paine, al iubirilor supreme si al celor mai crunte tradari in dragoste.

Carnavalul din Venetia
O luna pe an, Venetia se imbraca in vesmant de sarbatoare si orasul isi retraieste trecutul glorios si colorat. Prima mentiune a carnavalului apare in 1094, iar in 1269 intra in “legalitate”. Daca ajungeti aici in luna februarie, veti avea strania senzatie ca masina timpului s-a inventat deja, si ca ati avut norocul sa fiti unul dintre pasageri.

In trecut, perioada desfasurarii carnavalului era in afara timpului, fiind singura ocazie pentru locuitorii Venetiei de a fi egali, singura data din an in care nobili si oameni din popor imbracau aceleasi haine, purtau aceleasi masti si petreceau laolalta.

Interzis o lunga perioda de vreme, a fost reluat la sfarsitul anilor ‘70, devenind in scurt timp unul dintre cele mai cunoscute carnavaluri din lume.

Daca vreti sa faceti o calatorie inapoi in timp, trebuie sa va faceti rezervari din timp pentru luna februarie, deoarece aceasta ruta este deosebit de solicitata. Daca planificati o vacanta in doi, nu veti scapa nici acum de eterna aglomeratie, mai ales in acesta perioda, insa va veti putea consola cu faptul ca veti avea parte de o distractie pe cinste. Nu va mai putea fi vorba de romantism in doi, pentru ca il veti imparti cu mii de oameni.

In fiecare an se alege o tara care se va afla sub lumina reflectoarelor, tara care va trebui sa arate ce are ea mai bun, incepand de la programe artistice pana la porturi si obiceiuri, toate acestea fiind intens promovate. In 2007, tara vedeta a fost Romania, aleasa ca urmare a situatiei politice incerte dintre Romania si Italia in 2007 si a imaginii nefavorabile pe care tara noastra a creat-o cu precadere in spatiul italian. Scopul declarat al organizatorilor a fost sa arate publicului cealalata fata a Romaniei, mai putin cunoscuta pana acum.
Venetia la viitor
Pe langa arhitectura impresionata a orasului, in galeria vedetelor orasului se inscrie si un element inedit: stalpii din lemn. Orasul care pluteste pe apa nu ar mai fi existat fara aceasta structura, pe care se odihnesc cladirile din caramida si piatra.
Primavara si toamna, de regula, are loc fenomenul numit aqua alta, care are ca efect inundarea orasului.
Acest lucru a existat dintotdeauna, insa noile modificari climaterice au amplificat aceste efecte. Cresterea nivelului marii, modernizarea portului pentru a permite accesul navelor mari, au dus la modificarea nivelulului apei din apropierea cladirilor si a afectat grav biodiversitatea marina. In prezent, autoritatile locale iau masuri pentru a incetini procesul de erodare a structurilor de la baza cladirilor.

Venetia moderna este departe de a fi un oras al indragostitilor, desi istoria orasului sustine altceva. Pe zidurile caselor de o frumusete ciudata si trista a ramas impregnat doar parfumul unei epoci in care aventurile amoroase si balurile mascate erau la mare cinste, intr-o vreme in care nu existau avioane, trenuri, internet sau agentii de turism.
Azi, Venetia este un oras frumos, un oras comercial, iar daca vrei sa te achiti onorabil de rolul de turist trebuie sa te asiguri ca ai intotdeauna resurse finaciare la indemna.

Daca scopul calatoriei este o vacanta romantica, indreptati-va catre o insula mai putin populata, dar daca vreti sa asistati la un regal de arhitectura si istorie, urmatoarea destinatie ar trebui sa fie Venetia.

Pentru majoritatea oamenilor, Venetia este sinonima cu romantismul.
Desigur ca exista si detractori, cei care nu au reusit sa suprapuna imaginea virtuala a orasului cu cea reala, dar majoritatea oamenilor adora acest oras, imaginandu-l ca un simbol al iubirii, inspirati de povestile de dragoste adapostite de zidurile scorojite ale cladirilor.
Insa nimeni nu poate tagadui ca este ceva cu acest loc, ceva care continua sa fascineze generatii de turisti, ademeniti de faima si de istoria orasului care pluteste pe apa.

Primul lucru care iti atrage atentia, odata ajuns aici, sunt fatadele cladirilor. Grave, decazute, dar in acelasi timp mandre si somptuoase, acestea isi poarta cu noblete amprenta timpului. Sa incerci sa descrii arhitectura locala ar insemna sa folosesti un lung sir de oximoroane. Fetele caselor care se oglindesc in apa isi spun propriile povesti si propria istorie, inmarmurite intr-un alt timp.

Venetia cu bune si cu rele

Legendele orasului i-au adus renumele de oras al iubirii, de aceea multe cupluri il aleg ca destinatie. In fapt, Venetia este o destinatie atat de populara, incat in prezent, ceea ce o caracterizeaza este un romantism confectiont.
Primul lucru pe care nu il veti putea evita este aglomeratia teribila de care nu veti scapa nici macar in extrasezon, asta pentru ca aici nu exista extrasezon, exista doar perioade foarte aglomerate si perioade aglomerate. Venetia este orasul care nu oboseste si nu doarme niciodata.

Daca sunteti hotarati sa fiti romantici cu orice pret, atunci trebuie sa fiti bine pregatiti la acest capitol, pentru ca in Venetia romantismul nu este ieftin deloc, ceea ce este oarecum normal, daca tinem cont de faptul ca este una dintre cele mai populare destinatii din lume. Unul dintre “sporturile” preferate ale localnicilor inventivi este expolierea turistului, iar motivele nu lipsesc niciodata.
Mai mult decat atat, daca faceti parte din categoria celor care prefera se profite de perioada reducerilor pentru a-si face cumparaturile, atunci nu sunteti prea inspirati alegand Venetia ca destinatie. Reducerile de aici, pe langa faptul ca sunt insignifiante, sunt numai pentru localnici.

Trebuie sa stiti ca daca veti avea proasta inspiratie sa hraniti porumbeii din piata San Marco cu paine, veti avea mult de furca cu vanzatorii ambulanti. Acestia se tem atat de tare ca le veti lua painea de la gura aruncand cateva firimituri porumbeilor dolofani, incat vor recurge la fel de fel de gesturi disperate pentru a te convinge sa cumperi de la ei.

Venetia trebuie vizitata la pas, altfel nu veti intelege mare lucru. O plimbare cu gondola poate fi la fel de edificatoare. Vestea buna este ca nu va trebui sa alergati dupa o gondola asa cum alergati dupa un taxi in Bucuresti, la orele de varf. Aici “soferii” sunt foarte vigilenti si nu precupetesc nici un efort pentru a te convinge sa te plimbi cu ei.

Stradutele orasului sunt de fapt un labirint, iar daca vrei sa le dai de capat trebuie sa citesti peretii. Toate acele stradute inguste si intunecate, duc catre kilometrul 0 al Venetiei: piata San Marco. Ispitele care te vor abate de la drum nu vor intarzia sa apara: magazine mari si spectaculoase, buticuri mici si colorate, tarabe cu suveniruri, vinoteci sau cofetarii ale caror vitrine descopera cele mai nebunesti forme de prajituri.
Daca nu gustati o prajitura, puteti incerca una dintre feliile mari de pizza, care se comercializeaza in mici buticuri si se consuma chiar pe strada. Avantajul este ca pizza este delicioasa, sortimentele sunt variate, iar pretul unei felii mari variaza intre 2.5 si 5 euro.

Kilometrul 0

Piata San Marco este dominata de catedrala cu acelasi nume, devenita in scurt timp unul dintre simbolurile Venetiei, alaturi de gondole. Construita in anul 828 de catre dogele Giustiniano Participazio in stil bizantin, avea rolul de a adaposti moastele Sfantului Marc Evanghelistul, protectorul orasului.

In fata catedralei vegheaza atent Clopotnita San Marco, care masoara 97 metri in inaltime. A fost construita in 1540, iar functionalitatea sa era de supraveghere si de observatie. Cel mai cunoscut “gardian” al sau este Galilei, care profita de inaltimea turnului pentru studiile si observatiile sale.

Palatul Dogilor, aflat in in imediata apropiere a catedralei San Marco, este al doilea palat construit pentru a servi drept resedinta a dogilor. Prima constructie a fost ridicata in vremea in care Venetia era republica independenta si a fost distrusa in 976 intr-un incendiu foarte puternic impreuna cu prima catedrala San Marco. Actualul palat dateaza din 1340 si a gazduit dogii pana in anul 1789. Aici se luau cele mai importante decizii, legislative, executive si judiciare, toate acestea fiind manipulate de catre doge, care era ales, cel putin teoretic, pe viata. In practica, multi dintre ei erau fortati sa abdice cu mult inainte ca legea naturii sa-si spuna cuvantul.
In trecut, Palatul Dogilor cuprindea toate inchisorile Venetiei, iar conditiile din aceste inchisori erau departe de a fi umane. Cel mai celebru fugar, si singurul de altfel, este Giacomo Casanova.

O scurta plimbare de-a lungul cheiului va va conduce catre celebrul Pod al Suspinelor, care leaga vechile inchisori de celulele de interogare din Palatul Dogilor. Numele a fost inspirat de suspinele condamnatilor, care in momentul in care traversau podul isi petreceau ultima clipa de libertate.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii