Rwanda, altfel
A.M. In general africanii nu prea obisnuiesc sa spuna ce gandesc. Cand ii intrebi ce parere au despre un anume aspect, nu te poti astepta sa-ti spuna intregul adevar. Asta ar putea fi o problema cand dezvolti proiecte de voluntariat, iar persoanele de contact locale pentru proiect se straduiesc sa ofere toate detaliile, cand e cel mai bine sa te duci si sa te intalnesti cu bastinasii. Cu totii sunt amabili, si chiar daca ajungi sa te apropii de unii dintre ei si sa comunici bine, tot isi pastreaza o nota de timiditate.
Un alt aspect important care merita retinut cand calatoresti in Rwanda, si in Africa in general, este sa ceri permisiunea cand faci o fotografie.
D.P. Dar asta trebuie s-o faci oriunde, mai ales daca sunt vizibile si figurile.
A.M. Da, dar acolo subiectul acesta e cumva mai sensibil, mai ales din cauza religiei, animismul are cea mai mare raspandire si ei cred ca o fotografie le fura sufletul. In al doilea rand, in majoritatea tarilor africane, inclusiv in Rwanda, fotografierea in aeroporturi, vami sau centre publice este interzisa de armata.
As mai spune o regula care nu e de eticheta, ci mai degraba o necesitate pentru cei care viziteaza zona – sa se intereseze de posibilele boli si vaccinuri de prevenire, precum si de situatia politica din zona pentru a avea o idee asupra a ce ii asteapta, dar si despre cultura, religie, stare economica.
D.P. Da, in general pentru tarile astea indepartate, nu auzim nimic la stiri pentru ca ies din aria noastra de proximitate, si te poti trezi ca vrei sa vizitezi o tara, cum ar fi Birmania, si sa nu realizezi exact ce presupune junta militara instaurata si sa nu evaluezi exact pericolele.
Cred ca munca ta in Africa, pe langa cel de cu totul alta natura, din Italia, iţi aduce multe satisfacţii. Pot sa te intreb si de dificultaţi ?
A.M.Trebuie sa respecţi atitudinea lor faţa de munca si modul in care inţeleg ei sa-si foloseasca timpul. Este esenţial sa uiţi modus operandi specific Europei. Nu le place sa fie stresaţi si viaţa trebuie sa-si urmeze cursul in propriul ritm. In plus trebuie sa-I cunosti pe oamenii cu care lucrezi si sa ai incredere in ei. Iţi trebuie o persoana de contact locala care sa se ocupe de proiect, cat nu suntem noi prezenti acolo si sa te asiguri ca banii se cheltuiesc in modul stabilit. Reguli de bun simţ pana la urma. Daca urmezi aceste lucruri simple cu greu dai gres.
D.P. Ce alte proiecte mai pregatiti?
A.M. Deocamdata Epsilon se va concentra pe proiectele deja incepute. Intai proiectul cu furnizarea apei si construcţia de apeducte, deoarece lipsa apei potabile e cea mai mare calamitate in majoritatea tarilor africane. Apoi proiectul cu centrul nutritional pentru copii, deoarece gradul de constientizare a problemelor pe tema asta si nivelul de informare este foarte scazut.
D.P. Si vacanta urmatoare unde vrei s-o petreci?
A.M. Pai, am proiecte in Rwanda si Togo, asa ca imi voi rezerva 2 saptamani pentru aceste tari. Si daca mai obtin niste zile libere mi-ar placea sa vizitez Kenia. Oricum am observat, din discutiile cu diversi oameni, ca cei care viziteaza Africa pentru prima data, isi doresc sa revina.
A.M. Epsilon e o asociaţie non-profit infiintata de un grup de prieteni ca sa ajute copiii pe probleme de sanatate, nutriţie si educaţie. Numele provine de la litera greceasca epsilon care inseamna ceva mic de buna voie. Reprezinta misiunea noastra de a face micro-proiecte, tangibile. Pana in prezent am desfasurat 26 de proiecte prin care au fost ajutaţi 75.000 de copii din diferite tari din Africa si din America Centrala.
D.P. Ce te impresioneaza cand te duci prima oara in Africa? Pe langa saracie. A fost ceva care te-a surprins?
A.M. Ma impresioneaza de fiecare data oamenii. Chiar si cei mai saraci nu lasa sa transpara nici unul din necazurile lor, dau dovada de demnitate si cand te intalnesc iti ofera intotdeauna un zambet, iti arata respect.
D.P. Mi-ai spus ca ai fost de curand in Rwanda. Cum ti se pare aceasta tara?
A.M. Am fost in Rwanda in noiembrie anul trecut cu 2 proiecte: constructia unui apeduct si un centru nutritional pentru copii. Am avut si cateva zile libere sa ne plimbam si a fost o dragoste la prima vedere. De abia astept sa ma reintorc. Rwanda mai este si supranumita si tara celor 1000 de dealuri, pentru ca majoritatea teritoriului este la o altitudine de peste 1000 m peste nivelul marii, si sunt multe dealuri de jur imprejur.
In cateva cuvinte, as spune ca e o tara sigura – poate fi vizitata si independent, si cu ghid -, curata, cu o mare varietate vegetala, care se schimba de la sud spre nord, din Savana pana la zona vulcanica. De asemenea un alt aspect fascinant sunt animalele salbatice si parcurile nationale. In Akagera National Park sunt 525 de specii de pasari, ca si lei, leoparzi, girafe, elefanti si hipopotami, iar in Volcanoes National Parc, gorilele sunt punctul de atracţie, vizitele fiind posibile cu rezervari si cu ghid.
In capitala Kingali poţi sa-ti faci o idee despre ce marfuri se comercializeaza, baticuri, portelanuri, ceramica, sculpturi in lemn, artizanat in general. De asemenea mi se pare important de vizitat Muzeul National al Genocidului din 1994, unde sunt pomenite toate victimile tristului eveniment si se vizioneaza materiale video care ilustreaza exact ce s-a intamplat.
D.P. Cum sunt oamenii? Cum reactioneaza cand va prezentati acolo pentru proiecte? Opun rezistenta sau coopereaza? In tarile arabe uneori am simtit ca nu prea sufera turistii, ba uneori chiar ii asimileaza Americii si politicii agresive. Sunt cazuri izolate, dar se intampla.
A.M. Oamenii sunt extraordinar de binevoitori cu cei care le viziteaza tara. Sentimentele lor sunt si mai puternice daca stiu ca esti acolo sa-i ajuţi sa dezvolte noi scoli, apeducte sau sa-i ajuti pe copii sa se hraneasca corect. Nu am intampinat nici o rezistenta. Cel mai important este sa imparti munca cu ei, sa-i implici in proiect. Sunt cu totii incantati sa-si aduca contributia.
D.P. Ce-si doresc ei? Adica stii ca in Europa, in State, cei mai multi sunt interesati de masini, proprietati, gadget-uri. Cum e in Rwanda, la nivelul lor de dezvoltare?
A.M. Principalul lor vis, cu excepţia desigur a celor care nu au ce manca, este sa aiba oportunitatea de a studia si asta e valabil atat pentru femei, cat si pentru barbati. Femeile sunt respectate si au cam aceleasi drepturi ca si barbatii, chiar si in politica.
D.P. Crezi ca viseaza mai degraba sa emigreze sau vor sa construiasca ceva la ei, pe plan local? Imi amintesc ca in Filipine majoritatea fetelor visau sa se casatoreasca cu un european sau american si sa emigreze, sa scape de pe insula. In plus, nu mergeau nici macar pana la parcul national aflat la doua ore distanta. Cum e in Rwanda? Calatoresc in tara lor sau e ceva scump?
A.M. In general sunt atasati de tara lor si cauta sa se dezvolte local. Comerciantii si cei bogati calatoresc mult, dar in general in Rwanda. Numai cei bogati calatoresc cu avionul, se intelege, iar cei din clasa medie de abia daca au o masina, dar si asta e rar.