Home » TransferGo » Români în Anglia: bine de ştiut când vrei să lucrezi în Marea Britanie

Români în Anglia: bine de ştiut când vrei să lucrezi în Marea Britanie

Publicat: 30.03.2016
Românii din Marea Britanie, la fel cu alţi migranţi europeni, pot locui liber pe teritoriul acestei ţări cu condiţia să se întreţină singuri.

Acest principiu li se aplică atât persoanelor cu un loc de muncă stabil, cât şi persoanelor fizice autorizate (self-employed) şi studenţilor. Pot sta aici pentru o perioadă de timp nelimitată şi cei care sunt în căutarea unui loc de muncă şi dovedesc că au şanse reale să-l găsească (prin experienţă, studii sau altele asemenea).

Începând cu 1 ianuarie 2014, cei care lucrează în Marea Britanie nu mai au nevoie de autorizaţie din partea Home Office. Certificatul de înregistrare („registration certificate”) de tipul „Blue Card”, care confirmă dreptul la rezidenţă, nu mai are titlu obligatoriu. El poate fi însă obţinut în continuare, dacă cel în cauză consideră că îl ajută. Migranţii români pot aplica folosind formularul EEA1, iar membrii de familie non-UE ai românilor folosind formularul EEA2. Tot de la 1 ianuarie 2014, tinerii aflaţi la studii universitare în Marea Britanie pot lucra part-time sau pe perioada vacanţelor fără a mai avea nevoie de certificatul de înregistrare de tipul „Yellow Card”.

În aceste condiţii, Home Office nu mai procesează certificatele care nu-şi justifică utilitatea, iar persoanele care au completat formularele BR2, BR3, BR4 şi BR6 îşi vor primi documentele înapoi. Aplicaţiile BR5 vor fi procesate în continuare; la fel şi cele BR1, ceea ce înseamnă că românii care au fost acceptaţi vor primi, la fel cu orice alt cetăţean UE, „Blue Card”-ul de rezidenţă.

Migranţii români în căutarea unui loc de muncă în Marea Britanie pot beneficia şi de un ajutor financiar („jobseeker allowance”) pentru o perioadă de maxim şase luni, cu excepţia cazurilor în care poate dovedi că are şanse reale de a se angaja. Pentru aceasta, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să îşi caute activ un loc de muncă, să dovedească că locuieşte în Marea Britanie timp de minim trei luni şi să treacă testul de reşedinţă („habitual residence test”).

Cât despre vârstă, românii pot fi liniştiţi: în Marea Britanie, angajatul decide când doreşte să se pensioneze, iar pensionarea se consideră o formă a demisiei. Astfel, angajatorul nu poate impune o limită de vârstă decât dacă poate justifica această limitare. Cu alte cuvinte, şi persoanele trecute de prima parte a vieţii se pot angaja destul de uşor în Marea Britanie, dacă au condiţia fizică şi pregătirea  potrivite postului pe care îl vizează.

Acest articol face parte din campania TransferGo de informare a românilor din Anglia. Cu TransferGo, orice român poate trimite bani cu doar 0,99 £ – comision fix, indiferent de sumă, iar banii ajung într-o zi lucrătoare. TransferGo este notat cu 9.7/10 puncte pe platforma de recenzii independente Trustpilot 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe uncie
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Rocile spațiale antice ar putea deține secretul pentru mineritul de asteroizi
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Ce anume din ADN-ul centenarilor îi face să trăiască atât de mult?
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Erwin Schrödinger și „pisica” care a schimbat fizica: povestea unui laureat Nobel exilat de naziști
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul
Jean-Martin Charcot, omul care a schimbat felul în care înțelegem mintea și creierul