Home » TransferGo » Românii nu mai folosesc cash să trimită bani acasă din Anglia – Citeşte AICI povestea lui Eduard

Românii nu mai folosesc cash să trimită bani acasă din Anglia – Citeşte AICI povestea lui Eduard

Publicat: 01.03.2016
Eduard trimite bani acasă online cu ajutorul companiei de transfer internaţional de bani TransferGo. El nu mai trimite de multă vreme cash pentru că vrea ca familia lui să beneficieze de o sumă cât mai mare, nu să plătească o sumedenie de comisioane la fiecare transfer. Citeşte mai jos povestea lui Eduard şi află cum se poate să economi-sească aşa de mulţi bani când trimite online.

“Inainte să plec, am aflat că prietena mea e insărcinată, ne-am căsătorit şi apoi am venit la Londra să le ofer o viată mai bună, în România nefiind posibilităti. Am făcut un credit să vin aici, iar apoi am început să dau banii înapoi, prin bancă, dar era foarte scump. De pe Facebook am aflat de TransferGo, mi-a dat încredere că sunt în romană, iar comisionul era mic, £0.99, am făcut transferul, banii au ajuns cum s-a promis, fără probleme, la un curs foarte bun.”  

Pe scurt, aceasta este povestea unui tânăr care din considerente materiale a ales să plece din România într-o ţară în care activitatea pe care o desfăşoară este plătită cu mult mai bine. În rândul clienţilor TransferGo o astfel de poveste de viaţă este departe de a fi unică. Cei mai mulţi dintre românii care au decis să plece în Anglia au fost determinaţi de consideraţii de ordin financiar. Şi nu, românii nu pleacă din România cu gândul că se vor îmbogăţi peste noapte, pleacă pentru a câştiga salarii care să le permită un trăi decent şi susţinerea materială a persoanelor dragi care rămân în ţara. Muncind într-o ţara precum Anglia, nu se poate pune în discuţie că vor lipsi banii pentru hrană, pentru medicamente, pentru îmbrăcăminte, educaţie şi multe alte elemente care formează întregul ce defineşte un trăi fără grijă zilei de mâine.

Este foarte important pentru toţi românii să identifice cea mai bună soluţie de transfer internaţional de bani, pentru că sumele ajunse acasă să fie cât mai mari. Să apelezi la serviciile oferite de bănci este scump şi presupune un timp îndelungat pentru transfer. Pe de altă parte, să apelezi la serviciile de transfer cash este, de asemenea, scump. Însă există alternativă propusă de TransferGo: banii se pot trimite online, din cont bancar în cont bancar, chiar şi cu cardul de debit, comod, ieftin şi sigur! 

Banii se trimit simplu, din faţa unui calcultator sau al oricărui dispozitiv cu acces la internet. Este necesar să se creeze un cont de pe site-ul TransferGo.ro, să se completeze informaţiile cu privire la destinatar şi, prin internet banking sau folosind un card de debit, să se transfere banii într-un cont indicat expeditorului imediat după ce face rezervarea sumei. Beneficiarul, care nu trebuie să aibă şi el cont pe TransferGo, va primi banii în maxim o zi lucrătoare, într-un cont deschis la orice bancă de pe teritoriul ţării, în LEI sau EUR.

Transferul este foarte ieftin, pentru că se percepe o taxă fixă de transfer şi compania oferă un curs valutar foarte apropiat de cel de la BNR. Foarte important pentru client este că la tranzacţiile EUR-EUR nu va plăti şi taxa pentru conversie valutară. TransferGo este în acest moment cel mai ieftin servicu de transfer de bani de pe piaţă care oferă viteză şi sumă garantată la destinaţie. De exemplu, să trimiţi 500 de lire sterline din Anglia prin acest serviciu, presupune să plăteşti o taxă de £0,99. O sumă similară trimisă din aceeaşi ţară cash presupune să plăteşti până la 30 lire sterline comision. 

 TransferGo este o instituţie autorizată de plăţi atât în Marea Britanie, cât şi în România, oferind servicii garantate şi reglementate asemenea oricărei bănci comerciale.

 Continuă să urmăreşti acesta secţiune pentru că vom publica poveşti noi şi câteva sfaturi utile pentru cei care vin să lucreze în Anglia.  

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Exoplaneta Trappist-1 b ar putea avea atmosferă, dezvăluie Telescopul Webb
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski