Razvratitii informatiei

06 10. 2006, 15:48

Milioane de oameni ISi pun ideile Si impresiile pe net, semnaleaza stiri, comenteaza intamplari, isi incearca puterile in literatura. Sunt detinatorii de blog, prescurtare a sintagmei in limba engleza care defineste jurnalele personale plasate pe internet. Tehnologic, este foarte simplu pentru oricine sa-si faca un blog si, mai ales, e foarte ieftin. Singurul cost il reprezinta conexiunea la world wide web, gazduirea fiind asigurata – in caz ca bloggerul doreste – gratuit de diverse companii cu activitate online.

Un blog este in esenta un site, dar cu un continut extrem de personal. Semn al democratiei si libertatii ce caracterizeaza inca internetul (pentru cata vreme insa?), blogurile, majoritatea cu o importanta componenta de news, nu sunt silite sa respecte nici o regula deontologica si de limbaj. Singura bariera in fata stilului total dezinhibat, a spontaneitatii si a dialogului liber o constituie doar bunul-simt. In esenta, blogurile sunt vazute de unii drept o forma de protest fata de discursul institutionalizat si controlat.

Nenascuti si ursi panda
Nu este neaparat obligatoriu sa te afli pe aceasta lume pentru a comunica prin intermediul unui blog. Asterisc, de pilda, se dezvolta linistit in trupul mamei sale de origine romana, fiind conceput in urma cu doar cateva luni, si totusi are un jurnal online (http://star.koller.ro). Evident, nu-l scrie el, ci unul dintre parinti, in numele lui, insa este extrem de convingator si de emotionant si se bucura de mare succes.

La fel, nu este nevoie sa fii om pentru a avea un blog. Un pui de urs panda, aparut intr-o rezervatie din China, este, la randu-i, posesorul unui jurnal intim online. Creatorii sai au adoptat un stil infantil, la persoana intai. Blogul Casa ursului panda gazduieste fotografii ale rarului animal si un forum. Scopul? Sensibilizarea copiilor fata de viitorul acestei specii aflate pe cale de disparitie.

O noua specie de literatura: Blooks
Si daca bloggerii tot au spatiu infinit pe internet, posibilitatea unei audiente de mii de cititori zilnic plus libertate deplina, era de asteptat ca unii dintre ei sa cocheteze si cu literatura. Asa a aparut termenul de blooks, un hibrid literar rezultat din amestecul creatiei literare cu tehnologia. Vara aceasta, casa de editura digitala Lulu a avut o misiune destul de dificila in a-i selecta pe castigatorii premiilor anuale Blooker pentru cele mai reusite bloguri de limba engleza. Printre finalisti s-au aflat jurnalul intim al unei prostituate, ghidul celor mai groaznice restaurante din Marea Britanie si jurnalul unei gospodine americane. Acesta din urma – intitulat Julie si Julia: 365 de zile, 5.244 de retete, o bucatarie minuscula de apartament si care descrie aventurile unei femei in incercarile ei de a gati dupa o carte de retete rafinate frantuzesti – a fost declarat castigator si va aparea si pe hartie, fiind prima carte propriu-zisa care isi trage continutul din bloguri.

Voci care nu mai pot fi ignorate
In momentul in care are sute sau mii de cititori zilnic, bloggerul este deja persoana publica. Parerea lui conteaza, infuenteaza si se poate dovedi suficient de incomoda pentru organizatii sau companii. Din nou, stilul dezinhibat, libertatea de expresie deplina (pe blog pot aparea “articole” care n-ar avea niciodata sansa sa fie publicate in media traditionale) dau un impact deosebit mesajului. Daca scrii ca produsul x este de toata jena, deja mii de oameni se vor feri sa-l cumpere. Marile companii si-au infiintat servicii de monitorizare a blogurilor, iar departamentele de PR s-au obisnuit sa-i contacteze si pe bloggeri pentru rezolvarea situatiilor de criza legate de prezenta brandurilor in contexte negative. Ca o reactie de contracarare a influentei in crestere pe care o capata jurnalele online independente, insasi companiile isi infiinteaza bloguri, pentru un mesaj mai prietenos fata de consumatori. Presa traditionala, la randu-i, apeleaza la aceeasi gaselnita, incercand sa completeze articolele propriu-zise cu jurnale online ale redactorilor, evident mai vii si mai relaxate decat mesajul profesionist.

Blogosfera este, deocamdata, un taram al libertatii depline. Autoritatile, organizatiile si companiile se abtin sa-i dea in judecata pe autorii de jurnale online ale caror indrazneli intrec orice inchipuire. Si aceasta pentru ca un proces nu ar face altceva decat sa aduca si mai multa notorietate acestor razvratiti ai informatiei.

FACTS


Blog fact

In februarie anul acesta, existau in lume aproape 30 de milioane de bloguri. Numarul jurnalelor online a crescut de 60 de ori in ultimii trei ani. Zilnic sunt adaugate 1,2 milioane de articole in jurnalele online (50.000 la fiecare ora), conform Technorati.

In Romania, ar exista in prezent, conform unui studiu recent, 10.000 de bloguri. Cifra este corectata sever de unii observatori ai fenomenului la circa 1.000 de jurnale online cu adevarat active.