Hot sites (iulie)
Un site umed, de vara se vede cel mai bine de sub apa. N-o spunem doar noi, ci milioane de scufundatori de pe toate meridianele, care, prin intermediul www.diveglobal.com, isi pot afla cele mai fericite destinatii de diving, operatorii si hotelurile aferente, dar si cele mai performante instrumente subacvatice de fotografiat si de filmat. Nu in ultimul rand, o marturisesc filmele si fotografiile de sub mari si oceane, facute de indivizi mai experimentati decat vom fi noi vreodata, chiar daca vom consulta ABC-ul diving-ului, una dintre sectiunile capitale ale site-ului. Multe dintre pelicule, trebuie spus, au luat Oscar-urile (NOGI) decernate de catre Academy of Underwater Arts and Sciences, care nu este o institutie din Atlantida, ci din Statele Unite. Personality Quiz Site Un „passe temps“ vioi, ce va ajuta sa va definiti personalitatea prin intermediul unor quiz-uri adesea amuzante, uneori, mai rar, e drept, chiar exacte in diagnostic: www.brainfall.com. Un test, deci, care va stabileste trasaturile caracteriale, bagandu-va intr-o caprarie delimitata de intrebari precum: Ce personaj din Harry Potter sunteti? Cu ce personaj al lui Walt Disney semanati? Ce soi de betiv sunteti? Ce fel de bautura sunteti? Dupa ce raspundeti, vi se intocmeste portretul pe care il puteti posta pe Facebook. Arhisight Iata si un titlu cat se poate de serios, ascuns sub un nume frivol: www.greatbuildings.com. Este vorba, asa cum reiese din pagina de intampinare, despre cel mai bun site de pe web privitor la arhitectura lumii. Este o poarta (sau o fereastra de igloo) catre marea si adevarata arhitectura, construita pornindu-se de la documente istorice despre circa o mie de cladiri si despre cateva sute de arhitecti. Ea contine machete 3D, imagini fotografice si schite arhitecturale, comentarii, bibliografii, web link-uri. Interesant este faptul ca updatarile sunt frecvente, iar cross-link-urile privesc spre ArchitectureWeek si Archiplanet.