Carte (iunie)
Piramide, Mumii Colectia Ce si cum Editura RAO, 29,99 lei/ex.
Tinerii, dar nu numai ei, vor fi coplesiti de bogatia informatiilor si imaginilor acestor doua noi volume ale seriei. Asta pentru ca li se dezleaga, intr-o maniera captivanta, cateva dintre misterele care, in copilarie, le-au deschis poarta astrala spre mitologie si spre visele vechii istorii. Subiectele anuntate ale cartilor – mumiile si pramidele – sunt doar o trambulina catre o lume mult mai vasta, incitanta in toate cotloanele ei. Daca volumul dedicat marilor piramide este un prilej de explorare a vechiului Egipt, incepand cu tainele scrisului hieroglific si ajungand la formarea si dezvoltarea civilizatiei de pe malurile Nilului, cel dedicat mumiilor – pe care simtul comun le fixeaza, anchilozat, in zona geografica de influenta a zeilor Isis si Osiris – ne poarta pe toate meridianele si paralelele, dezvaluindu-ne un adevar prea putin familiar: pastrarea corpurilor prin imbalsamare se practica atat in America Centrala si de Sud, cat si in Asia; si nu doar in timpuri imemoriale, ci si aproape de zilele noastre (vezi discutabila, in latura ei de obiect muzeal, mumie a lui Lenin). Revenind la istoria piramidelor, marunt detaliata de volumul de la RAO, aflam ce este o mastaba (constructie ce a premers giganticelor edificii din epoca egipteana de aur), cum a fost descoperita cea dintai astfel de constructie – atribuita regelui Hor Aha – la Saqqara sau ce este misteriosul serdab, un cuvant incarcat de rezonante oculte. El desemna incaperea in care se afla statuia mortuara a celui decedat. Incaperea era prevazuta, pe unul dintre pereti, cel orientat spre camera de cult, cu o gaura, la nivelul ochilor, prin care spiritul Ka al omului trecut la cele vesnice putea sa vada pe Pamant ceremoniile desfasurate in cinstea sa si prin care lua ofrandele, in chip magic. Metaforic vorbind, este chiar ceea ce se intampla cu aceste carti – fante magice prin spatiu si timp –, care ne ingaduie sa-i privim pe egipteni din viitor de parca ar fi in camera de alaturi.
Pe ce lume traim Teodor Baconsky Editura Fundatiei Pro, 18 lei
Un volum stenic, al unui ganditor lucid. „Pastilele“ care compun acest caleidoscop au aparut in ultimii cativa ani in Ziarul de Duminica si corespund „unei chimii personale bazate pe radicali liberi“. Altfel spus, actualitatea interna si internationala, care constituie subiectele analizelor, nu a fost recompusa cu ajutorul exclusiv al trusei tehnice a diplomatului de cariera care este Teodor Baconsky. Autorul a actionat, in aceste pagini, ca un observator angajat, dornic sa marturiseasca, prin scrisul sau, dramele si comediile unei scene mondiale in continua schimbare de decor. „Vreau totusi sa cred ca Pe ce lume traim are, cum se spune, avantajul propriilor dezavantaje. Tot ce lipseste aici, ca intindere, va fi poate recuperat in intensitatea flash-ului critic.“
Madrid Michael Leapman, consultant principal Editura RAO, 53,99 lei
„Ghidurile care va arata ceea ce altii doar va povestesc“ – ne referim aici la volumele turistice Dorling Kindersley, preluate de Editura RAO – ne dezvaluie acum totul intr-un format mai mare, poate mai anevoios de varat in buzunarele canadienei de vilegiaturist, dar cu siguranta mai usor de manuit si de consultat pe strada, chiar si fara ochelari. Volumul pe care il avem in fata este dedicat Madridului si ne indeamna la plimbari prelungi, nu doar in cautare de „tapas“ si discoteci, ci si spre a descoperi comori de arta plastica, spectacole si edificii necunoscute. Navigatia prin paginile sale este insotita de un foarte comod sistem de cautare, fasciculele tematice fiind lesne de gasit gratie culorilor care insotesc marginile paginilor, ca intr-o agenda personala.
Ghidul manierelor elegante pentru secolul al XXI-lea Mary Mitchell Editura Paralela 45, 25 lei
Ghidul ofera lamuriri complete in legatura cu felul in care trebuie sa ne purtam intre oameni, acum, in lumea secolului XXI, cand integrarea, globalizarea si internetizarea au adus schimbari la nivelul obiceiurilor, manierelor si gesturilor cotidiene: la scoala, in familie, pe strada, in sali de sport, la masa, in calatorii, fie ele de placere sau de afaceri. De la cum sa spui „Nu“ atunci cand se cuvine, pana la sfaturi privind utilizarea adecvata si politicoasa a telefonului celular – toate acestea si multe alte sfaturi si sugestii ne ajuta sa depasim cu gratie situatiile delicate.
100 cei mai influenti evrei din toate timpurile Michael Shapiro Editura Paralela 45,28 lei
O carte despre evrei scrisa de un evreu. Michael Shapiro, ca si personajele cartii sale, este o personalitate – poate de o alta talie decat cea a eroilor sai, dar, oricum, o personalitate. Compozitor, dirijor, istoric, om de cultura, el a incercat in cele doar 400 de pagini ale cartii sale o clasificare a celor mai influenti evrei ai tuturor timpurilor si, totodata, a relatat povestea unui popor mandru, greu de stapanit, care dat omenirii personalitati de varf in cele mai variate domenii. Tratati in traditia talmudica a prezentarii si analizei, clasificati nu in ordine cronologica sau alfabetica, ci in ordinea influentei lor asupra lumii si asupra celorlalti evrei, cei 100 „nu au fost toti oameni mari si buni (desi multi au fost), dar toti au trecut peste conventiile vremii sau au dirijat societatea in directia pe care au considerat-o justa“. Muzicieni si compozitori (Gustav Mahler, Felix Mendelssohn, Stephen Sondheim, George Gershwin); scriitori si gânditori (Marcel Proust, Gertrude Stein, Martin Buber si Maimonide); pionieri ai divertismentului (Louis B. Mayer, David Sarnoff si Steven Spielberg); diplomati, oameni de stat si razboinici (regele David, David Ben-Gurion, Benjamin Disraeli si Henry Kissinger), marii evrei au jalonat istoria in toate compartimentele ei semnificative si au condus-o pe fagasuri noi. Avraam este parintele celor mai importante trei religii ale omenirii. Marx a creat o ideologie adoptata de milioane de oameni. Iisus este venerat de miliarde de contemporani, iar imaginea sa se afla nu doar in sute de mii de lacasuri de cult, ci si in casele oamenilor. Cine a fost o persoana mai influenta: Maria, femeia care i-a dat nastere, sau Saul din Tars (Apostolul Pavel), care a raspandit Evanghelia? Daca adaugam la numele deja pomenite pe cele ale lui Sigmund Freud sau Albert Einstein, oameni care au schimbat fundamental fizica si psihologia moderne, ambitusul influentei evreiesti isi releva adevarata amploare.
Foto: Andrei Michailov