Ce s-a intamplat in 2001 la Kerala? Science et vie nr. 1.075, aprilie 2007
O bufnitura de o extraordinara violenta si, apoi, niste stranii rafale rosii de ploaie, care au colorat pamantul, acoperisurile si straiele oamenilor. Acesta a fost fenomenul care a atins, in vara lui 2001, sud-vestul Indiei si caruia cercetatorii s-au straduit in zadar sa-i ofere o explicatie limpede. Dupa „explozia“ din dimineata acelei zile de iulie, a inceput sa ploua cu „sange“ peste 14 orase din zona Kerala. Iar ploile rosii (124 la numar) nu au catadicsit sa se opreasca decat doua luni mai tarziu, in data de 23 septembrie. Evident, ciudatenia fenomenului a desteptat in randurile populatiei fantasmele cele mai nebune, cu explicatii supranaturale, urmate de atacuri de panica. Dincolo de vagile anxietati mistice, localnicii s-au confruntat cu o problema cat se poate de apropiata de piele: aproape toti foloseau, cotidian, apa de ploaie in activitatile zilnice, asa incat au inceput sa se teama serios pentru sanatatea lor. Guvernul indian a dispus efectuarea unor anchete. Pana la urma, studiile CESS (Centre for Earth Science Studies) si ale altor specialisti s-au fixat asupra catorva ipoteze capabile sa explice caderea (estimata) a celor 50 de tone de particule rosii: 1. Sporii unei alge rosii. In Kerala, pe toate acoperisurile si pe toti copacii prospera un lichen rezultat din asocierea unei ciuperci cu o alga. De indata ce incepe sa se usuce, produce niste spori rosii care, luati de vant, ar fi cazut ulterior impreuna cu picaturile de ploaie. 2. Ingrasamintele pe baza de sange, folosite de catre agricultorii din Kerala pentru fertilizarea culturilor de bumbac. Sangele ar fi fost luat de o pala violenta de vant. 3. Meteoritul. Cu trei ore inainte de prima ploaie s-a auzit o bufnitura uriasa, urmat de un fulger. E posibil sa fi fost vorba despre explozia unui meteorit de culoare rosie, care s-a transformat in pulbere.
Cine a spus despre insecte ca sunt infecte? New Scientist nr. 2.595, martie
2007 Doriti o lacusta la micul dejun? Dar o libelula sanatoasa, dolofana, pentru pranz? Probabil ca, daca traiti in Europa, veti declina aceasta oferta. Pe alte meleaguri, insa, cele doua insecte ar putea sa vi se para imbietoare. Oricat de incredibil ar parea, insectele comestibile, de la termite la lacuste si la gandacii uriasi de apa, se afla, potrivit estimarilor oamenilor de stiinta, in meniul traditional a circa 80 la suta din populatia lumii. Entomofagii planetei mananca aproximativ o mie de specii de insecte, crude sau preparate dupa retete sofisticate.
Bombele razbunarii BBC History, vol. 8. nr. 3, martie 2007
Articolul de fond al acestui numar ne explica de ce controversata campanie de bombardare a Germaniei in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial a fost „un act al unor oameni buni carora li s-a cerut sa faca o treaba urata“. E limpede ca, dupa Blitzkrieg-ul din 1940 (bombardarea Londrei), sentimentele britanicilor fata de nemti nu aveau cum sa fie tocmai blande. Asa ca, in dimineata de 31 mai 1942, vestile sosite pe toate canalele media aveau sa le procure o certa satisfactie: 1.500 de tone de bombe fusesera lansate de Bomber Boys asupra Köln-ului. Daily Express titra cu litere de-o schioapa: „A sosit vremea razbunarii!“