Un adevarat regal iconografic ne ofera expositions.bnf.fr/ bestiaire/index.htm.
Punerea laolalta a imaginilor in acest site porneste de la o concluzie surprinzatoare: nici o alta epoca nu a pus atat de mult animalele in scena precum Evul de Mijloc. Pornind de la opera lui Isidor din Sevilla (Etimologiile), care a transmis in secolul al VII-lea informatiile stranse de Pliniu cel Batran in Istoria naturala, autorii trec in revista textele literare, cartile despre sanatate, tratatele de agronomie si, bineinteles, bestiarele. Animalele bantuie insa si imaginarul medieval, populand fabulele si romanele satirice. Este interesant de remarcat faptul ca, pana in secolul al XIII-lea, distinctia dintre animalele mitice si cele exotice practic nu exista. Pentru oamenii de atunci, grifonii, licornele si sirenele erau tot atat de reale ca elefantii sau crocodilii. De-abia mai tarziu, atunci cand operele lui Aristotel au inceput sa fie cunoscute prin intermediul traducerilor arabe, perceperea lumii animale a inceput sa devina mai realista. Imaginare sau reale, animalele au umplut paginile manuscriselor. Despre ele, Jean Corbechon, un enciclopedist din secolul al XIV-lea, spunea: „Animalele au fost create nu doar ca sa fie hrana pentru oameni, ci si ca sa-i ofere leacuri. Unele au fost harazite sa ne slujeasca, vezi calul, camila si cele asemenea lor, altele – sa ne veseleasca, de pilda maimutele, cainii sau pisicile. Altele ne-au fost date ca sa luam seama de subrezenia noastra, cum sunt bunaoara puricii si viermii care se nasc din putreziciunea noastra. In sfarsit, altele, precum leii, ursii sau serpii, ca sa ne temem de Dumnezeu si de puterea lui.“