Cum se razbuna asiaticii

Grupajul lui Chan-wook Park poarta chiar acest nume – “Trilogia razbunarii”, infatisand trei povesti pe cat de emotionante pe atat de crude. “Sympathy for Mr. Vengeance” se numea initial “Vengeance is Mine”, insa titlul a fost schimbat, ironic, pentru a evita confuzia cu un film japonez despre razbunare. Aceasta prima parte a trilogiei spune povestea induiosatoare a unui om condus de scopuri nobile al carui plan esueaza teribil, provocand un final dezolant. “Oldboy” pe de alta parte (al carui fan declarat este chiar Quentin Tarantino) este o naratiune rece despre un incest orchestrat mai iscusit decat in “Oedip rege”, ca razbunare suprema.

Pe cand in astfel de filme sangele si elementul de “gore” lipsesc aproape in intregime, in mai sus mentionatele “Ichi the Killer” sau “Audition” Takashi Miike se foloseste de toate modurile explicite in care poti servi durerea si suferinta. “Ichi” a produs controverse intre cinefili de genul “Este acesta cel mai violent film din istorie?” iar “Audition” a suprins prin scene in care sinistrului i s-a dat un sens nou. “A Bitterswet Life” vine sa completeze colectia, fiind descris ca un film “pur, calm si sangeros”.

Desfasurata fie minutios si actionand direct in punctele vitale, fie brutal si executata fulgerator, ca o apocalipsa in miniatura, razbunarea pare a fi pentru asiatici un subiect cu extrem de multa savoare. Descoperind ca si in celelate domenii moduri noi de a exploata si influenta existenta umana, asiaticii au gasit in razbunare o resursa cinematografica bogata, pe care o modeleaza in fel si chip pentru a fi cat mai crunta. In societatea in care trairile destructive sunt inabusite, filmele asiatice raman ca marturie a unor constiinte in care se varsa cele mai monstruoase inchipuiri. Si poate ca tocmai acest lucru provoaca de cele mai multe ori teama.