Cum poti vedea lumea cu alti ochi (si alte lentile) – SmartNation.ro

19 07. 2013, 11:59
Flexiposibilul
 
Ce-i drept, telescopul a facut senzatie la vremea lui, oferind o perspectiva noua asupra apropierii de realitate. Acum insa, este doar un bunic respectabil. Un bunic care, insa, incepe sa se mandreasca cu un nepot hi-tech – lentilele telescopice! Inventia ii apartine lui Eric Tremblay si colegilor sai de la Institutul Federal de Tehnologie din Lausanne, Elvetia, si este dezvoltata impreuna cu Universitatea din California, San Diego.
 
Imaginati-va: vorbim de lentile de contact ce vor permite utilizatorilor sa dea zoom in si zoom out exact ca in Terminator!
 
De la detectiv la doctor intr-o privire
 
Afisarea de informatie si imagini direct in campul vizual cu ajutorul lentilelor de contact ar putea ajuta la navigare, gaming, dar si pe post de artificiu de tip Sherlock Holmes pentru accesarea de informatii in timpul unei conversatii. Toate acestea nu sunt povestiri SF, dovada fiind senzorul incorporat in lentila de contact foarte supla pentru detectarea glaucomului, tehnologie comercializata deja in Elvetia.
 
Lumea prin lentila social media
 
Lucrurile avanseaza si dincolo de domeniile specifice in mediul social. Prin inovatia recent lansata Google Glass – ochelarii iti afiseaza tot ce vrei in fata ochilor, ajutandu-te sa eliberezi din memoria computerelor si a dispozitivelor portabile. Iar ce este si mai grozav – poti vedea un film sau sa cauti informatii in timp ce mergi pe strada!
 
In plus, se pare ca vei putea ajunge mai usor in locul dorit prin conectarea ochelarilor la GPS-ul de pe mobil sau tableta. Daca vei dori sa le arati pe loc prietenilor un viral, vei putea intra in conferinte video cu ei. Totodata, vei avea acces la traduceri in timp real, asa ca oriunde vei merge, adio ghiduri de conversatie! Iar daca ti-ai dorit vreodata sa imortalizezi un moment cu privirea, cu Google Glass vei putea face oricand capturi ale lucrurilor preferate.
 
Se lucreaza chiar la dezvoltarea unor aplicatii dintre care unele mai ciudate, cum ar fi aplicatia care va permite identificarea prietenilor intr-o multime, si altele mai pragmatice, precum aplicatia care iti va trimite informatii legate de zborul avionului cand te afli la aeroport.
 
Toate-s vechi si noua toate
 
Daca aceste inventii contemporane ti se par incredibile, ei bine, trebuie sa stii ca ideea exista din 1900, sub forma reflectorului de vedere, un dispozitiv optic care nu amplifica, dar permite utilizatorului sa vada o proiectie iluminata a subiectului dorit sau o imagine suprapusa in campul vizual. Dispozitivul este in continuare utilizat ca vizor pentru tot felul de arme. Deci roata nu se reinventeaza, dar se rafineaza!
 
Lentilele care te ajuta sa…
 
Captivati de inventiile de mai sus, stateam si ne gandeam ce alte functii ne-ar placea sa mai aiba aceste lentile avansate? Cum ar fi, de exemplu, sa poata sublinia ideile principale dintr-o carte astfel incat sa poti invata mai usor, sa te ajute sa-ti faca o lista cu locurile unde gasesti anumite lucruri in magazin fara sa te plimbi intr-un mod total ineficient printre raioane, sa poata memora figura cuiva pe care vrei sa-l eviti si sa te avertizeze atunci cand il localizeaza in multime sau sa te ajute sa detectezi ce evenimente se afla in locatiile din proximitate.
 
Suntem curiosi sa stim ce beneficii ale dispozitivelor prezentate vi se par de-a dreptul wow si ce alte lucruri ati visa sa mai faca?
 
Citiţi mai multe despre proiectul SmartNation.ro