Cu “Rosu si Negru”, Opera Nationala reintroduce in repertoriul curent o lucrare romaneasca originala de balet pe un libret inspirat de unul dintre cele mai mari romane ale literaturii universale. Titlul trimite la o simbolistica bipolara, pe care se construieste intreaga actiune si care se traduce prin opozitia fundamentala dintre viata si moarte, dragoste si ura, ori, mai direct, dintre cariera militara (culoarea rosie a uniformei militare napoleoniene) si cea ecleziastica (culoarea neagra a hainei monahale). Spectacolul, ca si romanul “Rosu si negru” de Stendhal, este o meditatie asupra conditiei umane in perioada aparitiei ideii de emancipare sociala prin calitati exceptionale individuale si nu numai prin avere si titluri nobiliare. In epoca in care a fost scris, exemplul cel mai reprezentativ era insusi Napoleon, model pentru tinerii vremii respective. Destinul personajului central, Julien Sorel, ilustreaza o tulburatoare si dramatica ascensiune sociala incheiata prin recunoasterea, inaintea mortii, a valorilor fundamentale ale vietii: iubirea si sacrificiul.
Din punct de vedere stilistic, spectacolul de la Opera Romana incearca o reconciliere intre modern si clasic, in vederea restabilirii comunicarii dintre arta contemporana si publicul cel mai exigent. Introducerea vocilor in anumite momente-cheie (cor, contratenor si soprana) conduce la aparitia unui contrapunct al conventiilor scenice, realizandu-se prin aceasta o subtila transformare a baletului in opera si invers. “Am incercat o sinteza intre ceea ce numesc eu «cercetare fundamentala la nivelul limbajului» si expresivitatea si lirismul pe care le impune opera sau baletul clasic. Consider ca trebuie sa realizam punti catre public, creatorul fiind dator sa gaseasca la nivelul oricarui tip de limbaj caile catre sufletul spectatorului. Muzica nu este o arta explicativa care se cere argumentata verbal. Ea trebuie sa comunice direct sensurile, indiferent de limbaj.
Parametrul esential in comunicarea cu sunete este melodia. Nu trebuie sa ne mai fie frica de melodie, de expresivitate, de tot ceea ce a decantat teatrul liric de-a lungul timpului. In ultima vreme se revine la acest parametru fundamental, dar nu vizand accesibilitatea ieftina, ci dintr-o perspectiva integratoare”, a declarat compozitoarea Livia Teodorescu Ciocanea.
In montarea semnata de Alexa Mezincescu, totul – inclusiv decorurile semnate de Viorica Petrovici si costumele Adrianei Grand – a slujit conturarii mesajului psihologic al relatiei dintre perso-naje. Expresivitatea imaginii, de esenta romantica, aflata intr-o co-respondenta intima, fireasca, cu tipologia afectiva a caracterelor, patrunde nemijlocit in subconstientul spectatorului, forta de seductie a acestei combinatii de elemente vizual-auditive fiind maxima. Spectacolul este un tot unitar ce inglobeaza demersul interpretativ propriu-zis, tradus prin prestatiile de exceptie ale balerinilor:Virgil Ciocoiu, Adela Craciun, Monica Petrica, pentru a-i numi doar pe protagonisti . Ceea ce impresioneaza cu precadere este chiar modul de exteriorizare a universului launtric al personajelor. De aici rezulta si conexiunea cu pantomima sau cu parodizarea ipostazei “pastisa” a coregrafiei clasice.
Pentru muzica acestui balet, compozitoarea si pianista Livia Teodorescu-Ciocanea a fost distinsa cu Premiul Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania pe anul 2001. Autoarea a prezentat spectacolul “Rosu si Negru” intr-o video-conferinta in SUA (la Central College Pella IOWA), bucurandu-se de un deosebit succes de public si de presa.
Ziarul “The Pella Chronicle” a considerat ca partitura muzicala este coplesitoare, comparand-o cu lucrarile lui Prokofiev si Sostakovici. Spectacolul a fost prezentat in premiera absoluta in anul 2000, in cadrul festivalului “Saptamana Internationala a Muzicii Noi”, sub bagheta dirijorului Rasvan Cernat, si a ramas in repertoriu pana in 2003. Partitura Liviei Teodorescu-Ciocanea a mai fost pusa in scena de coregrafa Adina Cezar la Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”.
Opera Nationala, 1 noiembrie ora 18:30.