„Transatlantice” de Liviu Georgescu
E medic si, din 1990, s-a stabilit si traieste in SUA. O parte dintre poemele sale au fost publicate in reviste literare, incepând din 1998. Dupa volumul de debut, “Calauza“, au urmat “Solaris“ (2002), “Ochiul miriapod“ (2003), “Hidden Death, Hidden Escape“ (2003), “Recovered Confessions“ (2004), “Zbor in cursa de cristal“ (2004), “Orologiul cu statui“ (2004), “Piatra si lumina“ (2005).
Ultimul volum, “transatlantice“, nu mai este un volum de poeme, ci un fel de jurnal poematic, in care a notat – nu imediat si punctual – un fel de impresii de calatorie. Impresii pe care le incarca cu tot ce a strâns si s-a strâns de-a lungul timpului. Si pe care nu doar le transpune estetic, ci le filtreaza personal, creandu-si o mitologie proprie. Pentru ca nu este doar un calator cuminte care bifeaza locuri si obiective turistice, si, cel mult, incearca sa descopere lucruri noi, sa vada cât se poate de mult. Pentru autorul “transatlanticelor“, asa cum afirma Daniel Cristea-Enache, care semneaza postfata volumului, important este sa vada “cat mai adanc”. Rezulta un fel de “jurnal vizionar“, care nu tradeaza si nu se indeparteaza de dimensiunea vizionara, romantica, suprarealista uneori a poeziei lui Liviu Georgescu. Caci L.G. este mai mult in forma, expresie si, cel mult, recuzita, un postmodern. Profund, poezia este marcata de metafizic, si aceasta unda curge si in “transatlantice“, iar tiparul divin este, de fapt, modelul absolut. Autorul nu aduna, nu selecteaza, nu reconstituie cu un ochi de reporter, ci cu un ochi de poet. Cu Liviu Georgescu de mâna te plimbi prin lume si prin istorie in acelasi timp.
Sursa: TimeOut Bucuresti.ro