T-34-85, tancul care a adus VICTORIA sovieticilor în cel de-Al Doilea Război Mondial – FOTO

Cu un tun de calibrul 85 mm, Stalin vedea în noul tanc T-34 – 85 emblema armatei sovietice. Versiunea T-34 – 85 a fost un concurent serios al tancurilor germane Panzer.

În momentul în care tancurile germane Panzer au apărut pe Frontul de Est al celui de-Al Doilea Război Mondial, sovieticii nu dispuneau de arme eficiente pentru a le face faţă. Ruşii aveau un tanc în stadiul de dezvoltare (T-43), însă, dat fiind faptul că a fost proiectat drept răspuns la tancurile Panzer IV, maşina de luptă a sovieticilor nu era dotată cu destul armament sau blindaj pentru a ţine piept inamicilor. 

Odată cu apariţia Panzer-ului, pentru sovietici era clar că trebuiau să înnoiască tehnologia cu care îşi produceau maşinile de război. S-a ajuns la un compromis între vocile care susţineau că producţia de masă era cea mai importantă cale şi cei care doreau fabricarea unor tancuri mai puternice. Drept urmare, modelul prezent în dotare în anul 1942, T-34, a încorporat turela viitorului T-43, dar şi tunul de 85 mm, proiectat iniţial pentru a fi folosit ca tun antiaerian. Noua maşină de război, cunoscută sub numele de T-34-85, a devenit cel mai de temut adversar al tancurilor Panzer în ultimii 3 ani ai celei de-a doua conflagraţii mondiale. 

Foto: wikads.wikia.com

Atât Panzer IV, cât şi T-34-85 reprezentau ceea ce putea oferi mai bun industriile celor două mari puteri în timpul războiului. În acest sens, tancurile germane încorporau cele mai noi tehnologii de care dispuneau naziştii, multe dintre ele nemaiîntâlnite în producţia de armament de până atunci. Pe de altă parte, T-34-85 a constituit apogeul unui proces îndelungat de proiectare şi fabricare. 

Orientarea pe câmpul de luptă

Deşi armamentul, blindajul, dar şi celelalte componente ale tancului T-34-85 erau mai eficiente decât în cazul modelului precedent, T-34-76, majoritatea elementelor de detaliu rămâneau neschimbate. Drept urmare, în momentul în care trapele tancului erau închise, echipajul era, practic, izolat de exterior, fiind ghidat doar prin intermediul indicaţiilor date de către comandant. Nici măcar acesta nu putea observa foarte clar ceea ce se petrecea pe câmpul de luptă, din cauza sticlei de proastă calitate din care erau produse obiectivele din cupola tancului. În consecinţă, comandantul era nevoit să utilizeze periscopul din dotare, la fel cum făceau şi restul membrilor echipajului, care dispuneau de un singur dispozitiv pentru a face observaţii în teren. 

Foto: worldwarphotos.info

În mod contrar, Panzer-ul era echipat un sistem optic foarte performant pentru acea perioadă. Acesta includea: periscoape de foarte bună calitate, destinate pentru a fi folosite de către şofer, trăgătorul de la carenă şi încărcător; un câmp vizual mărit de 5 ori pentru trăgător; un telemetru panoramic pentru comandant etc. Toate aceste caracteristici, cărora li se adăuga capacitatea cupolei de a permite vizualizarea la 360º, ofereau echipajului Panzer-ului condiţiile optime pentrua  fi mai bine pregătiţi pe câmpul de luptă decât inamicii sovietici. 

Condiţiile de la bord

Tancurile germane aveau o compartimentare foarte eficientă. Echipa de la turelă acţiona dintr-un compartiment mobil, care se rotea odată cu tunul. Dar, cele mai importante elemente ale bordului Panzerelor erau trapele de evacuare. Şoferul şi mecanicul aveau trape chiar deasupra fotoliilor de comandă, comandantul putea să acţioneze trapa din cupola tancului, pe când încărcătorul putea ieşi prin trapa din apropierea turelei, aflată chiar în spatele său. 

Foto: tanks-encyclopedia.com

Chiar dacă avea o turelă mai spaţioasă, T-34-85 nu avea un bord foarte bine organizat. Mai mult decât atât, în interiorul tancurilor nu funcţiona un sistem de încălzire propriu-zis, fapt care îi determina pe membrii echipajului să se îmbrace mai gros şi să aibă o mobilitate mai scăzută. Drept urmare, în timpul iernilor grele, soldaţii erau aproape incapabili de a ieşi pe trapele de evacuare, în momentul în care tancul era lovit de proiectilele inamice. Mai mult decât atât, T-34-85 nu dispunea de un compartiment pentru turelă, echipajul specializat fiind nevoit să-şi desfăşoare activitatea în zona compartimentului cu muniţie. 

Antrenamentul echipajului

Înainte de a ajunge pe câmpul de luptă, tanchiştii care acţioneau la bordul Panzerelor treceau printr-o perioadă de 4 luni de antrenamente intensive. Fiecare soldat era nevoit ca, într-o primă fază, să se antreneze ca şofer/mecanic, înainte de a putea desfăşura oricare altă misiune la bordul tancului. La sfârşitul celor 4 luni de pregătire, fiecare membru al echipajului era capabil să execute orice misiune îi era atribuită şi devenea, totodată, expert în poziţia pe care o ocupa la bordul Panzerului. Soldaţii care demonstrau capacităţi superioare în timpul antrenamentelor erau cooptaţi pentru noi stagii de pregătire, pentru a deveni ofiţeri. Un astfel de stagiu dura între 6 şi 9 luni. 

Foto: pinterest.com

Comandanţii tancurilor T-34-85 erau absolvenţi foarte bine pregătiţi ai şcolilor de tanchişti ai Armatei Roşii. Instrucţia comandanţilor dura aproximativ 1 an, iar noţiunile pe care le asimilau erau destul de variate, de la elemente de teoria tacticii şi mânuirea armamentului, până la noţiuni de mecanică, dar şi cursuri practice de condus. Mai mult decât atât, mulţi dintre comandanţii de tancuri erau veterani ai Armatei Roşii, fiind recunoscuţi pentru eficienţa de care dădeau dovadă pe câmpul de luptă şi pentru faptul că nu aveau frică de nimic. 

Foto: pinterest.com

Spre deosebire de comandanţi, membrii echipajelor de pe tancurile sovietice erau foarte slab pregătiţi. Mulţi dintre şoferi nu beneficiaseră decât de câteva ore de pregătire practică şi aveau instructaj tactic. Încărcătorii erau şi mai slab pregătiţi, ei participând la antrenamente care, de multe ori, nu durau mai mult de o zi. Pe lângă toate aceste lipsuri, condiţiile din regimentele de antrenament erau deplorabile, lipsa proviziilor şi disciplina tiranică fiind la ordinea zilei.  

Mobilitatea pe teren

Din punct de vedere al mobilităţii, Panzerul şi T-34-85 erau similare. Deşi avea o greutate de 44 de tone, tancul german se putea deplasa fără dificultate în zonele cu teren accident, deoarece avea un sistem de suspensii avansat şi un motor foarte puternic. Manevrabilitatea Panzerului se datora vizibilităţii sporite pe care o aveau cei aflaţi la bord, dar şi mecanismului de comunicaţie cu care tancul era înzestrat. Acesta din urmă permitea membrilor echipajului să menţină legătura între ei, mai ales în cazul în care se iveau noi pericole. 

Foto: pinterest.com

Spre deosebire de tancul german, cel sovietic avea o mobilitate mai scăzută. Deseori, se întâmpla ca echipajul să oprească tancul de urgenţă, deoarece nu făcea faţă terenului accidentat. Mai mult decât atât, T-34-85 era mult mai expus obstacolelor din teren, deoarece şoferul nu avea un câmp vizual foarte bun, din poziţia în care se afla. Deşi comandanţii puteau observa puţin mai bine ceea ce se desfăşura pe teren, ei nu puteau comunica cu ceilalţi membrii ai echipajelor, pentru că, de multe ori, sistemul nu funcţiona. Drept urmare, mulţi dintre comandanţii tancurilor foloseau propriul „sistem de comunicare”, constând în urlete, gesturi şi lovituri date şoferului. 

Superioritatea numerică

Este cunoscut faptul că tancurile T-34-85 au depăşit ca număr maşinile de război germane, însă consecinţele acestei diferenţe sunt, de multe ori, supraestimate de către istorici. De exemplu, de la debutul producţiei de Panzere, în primăvara anului 1943 şi până la înfrângerea Germaniei naziste în război, doi ani mai târziu, au fost construite circa 6000 de tancuri. În aceeaşi perioadă, de pe liniile de producţie sovietice au ieşit 29400 de şenilate.

Foto: historyimages.blogspot.com

Dar, cu toate acestea, diferenţa dintre Panzere şi tancurile T-34-85 a constat în calitatea cu care cele dintâi au fost produse, spre deosebire de maşinile de război sovietice. Chiar dacă, în timpul unei bătălii, un tanc german putea distruge patru sau chiar cinci tancuri sovietice, nu a însemnat că naziştii au obţinut victoria pe câmpul de luptă, ba din contră, rivalii au  câştigat datorită superiorităţii numerice pe care o aveau. Putem lua ca exemplu faptul că, pe parcursul celui de-Al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a produs circa 57000 de modele T-34, din care 45000 au fost distruse în bătălii. Rezultă, astfel, procentul de eficienţă al producţiei de tancuri de doar 20%. 

Specificaţii tehnice:

Pentru toţi cei pasionaţi de şenilatele care au făcut istorie, Eaglemoss a lansat la chioşcuri, din 12 ianuarie, o serie de reviste „Tancul T-34-85, care vă permit să construiţi un model al acestui tanc legendar la scara 1:16.

Modelul care reproduce vehiculul din 1945 cu tunul ZIS de calibrul 85 mm este de o calitate înaltă, care a fost obţinută cu ajutorul pieselor metalice ale acestuia. Vehiculul va avea o lungime de 52 cm şi o greutate de peste 7 kg.

Vehiculul poate fi asamblat integral cu instrumente de bază, de exemplu, şurubelniţe. Aspectul exterior al modelului corespunde cu modelul tancului care a fost folosit în luptele împotriva trupelor germane în primăvara anului 1945.

Întreaga colecţie va cuprinde 120 numere, care vor apărea în fiecare săptămână. 
Preţul numărului 1 = 4.90 RON, preţul numărului 2 = 15.90 RON, preţul obişnuit al numerelor ulterioare = 32.90 RON.

O descriere interesantă a colecţiei şi a ofertei editurii este disponibilă pe site-ul acesteia: www.macheta-t34.ro.