Studiul condus de cercetătorii de la Universitatea Tehnologică Auckland au arătat că poluarea este unul dintre factorii de risc major pentru accidentul vascular cerebral, scrie CSID.
Parte a unei analize fără precedent, poluarea aerului ocupă a şaptea poziţie când vine vorba de impactul negativ pe care îl are asupra speranţei de viaţă şi stării generale de sănătate.
„Nu ne aşteptam ca efectul să fie de această maginitudine, să crească atât de mult în ultimii doi ani. Studiul nostru este primul care demonstrează efectul negativ al poluării aerului în privinţa riscului de a face atac cerebral vascular, la nivel global”, a explicat Valery Feigin, director al Institului Naţional pentru Neuroştiinţe din cadrul Universităţii Auckland.
Poluarea aerului afectează plămânii, inima şi creierul şi este o ameninţare cu un impact global, arată studiul publicat în jurnalul medical Lancet Neurology.
Anual, aproximativ 15 milioane de persoane suferă un accident vascular cerebral în fiecare an, la nivel global. Aproape 6 milioane de persoane mor, iar 5 milioane rămân cu dizabilităţi permanente, cum ar fi pierderea vederii şi capacităţii de vorbi, paralizie şi o stare accentuată de confuzie. Echipa de cercetători a folosit date din Global Burden of Disease Study pentru a realiza o meta-analiză a factorilor de risc pentru atacul cerebral vascular. Aceştia au monitorizat şi analizat 17 factori din 188 de ţări în perioada 1990 – 2003.
Astfel, au fost identificaţi 10 factori de risc importanţi, valabili la nivel global, notează CSID.
Hipertensiunea arterială;
Consumul redus de fructe;
Indice de Masă Corporală (IMC) ridicat;
Consum excesiv de sare;
Fumat;
Consum redus de legume;
Poluarea atmosferică;
Calitatea aerului din locuinţă;
Consum redus de cereale integrale;
Nivel ridicat al glicemiei;
Studiul arată că peste o treime dintre dizabilităţile asociate cu accidentul vascular cerebral este legată de poluare. Fenomenul este mult mai accentuat în ţările în curs de dezvoltare decât în cele dezvoltate, 33,7% comparativ cu 10,2%. Deoarece una dintre sursele principale de poluare sunt emisiile autovehiculelor, evitarea drumurilor aglomerate şi orelor de vârf în trafic poate fi de ajutor în reducerea expunerii la poluare.
„Poluarea atmosferică este o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate. Poluarea aerului ambiant, din cauza concentraţiilor crescute de particule mici şi particule fine, reprezintă principalul risc pentru sănătate. Acest tip de poluare provoacă peste 3 milioane de decese premature, în fiecare an, la nivel global. Poluarea atmosferică din mediul urban continuă într-un ritm alarmant, cu efecte devastatoare asupra sănătăţii omului”, a declarat doctorul Maria Neira, director al departamentului pentru sănătate publică din cadrul OMS.
Specialiştii OMS susţin că pe măsură ce se îmbunătăţeşte calitatea aerului, scade frecvenţa bolilor respiratorii şi cardiovasculare conexe.
Sursa: CSID