Home » D:News » Reprezentant NASA: „Vom descoperi viaţă extraterestră în următorii 20 de ani!” (VIDEO)

Reprezentant NASA: „Vom descoperi viaţă extraterestră în următorii 20 de ani!” (VIDEO)

Publicat: 16.07.2014
Cercetătorii de la NASA afirmă că oamenii vor descoperi forme de viaţă extraterestră în următorii 20 de ani, dar acestea se vor afla, cel mai probabil, în afara Sistemului Solar.

Cele 100 milioane de sisteme solare din galaxia noastră (Calea Lactee, n.r.) sunt capabile să susţină forme de viaţă extraterestră, spune una dintre predicţiile „conservatoare” formulate de savanţii de la NASA.

Kevin Hand, astronom NASA, susţine că oamenii vor găsi forme de viaţă extraterestre în următorii 20 de ani, iar acestea au cele mai mari şanse să se afle în afara Sistemului Solar.

Cu ocazia unei discuţii publice organizate luni la Washington, NASA şi-a prezentat programul de căutare a vieţii extraterestre în Univers prin intermediul unor telescoape actuale şi viitoare.

„Vreţi să ştiţi dacă noi, cei de la NASA, credem că există viaţă dincolo de Terra?”, a spus Charles Bolden, fost astronaut şi actualul director al NASA.

„M-aş aventura să spun că cei mai mulţi dintre colegii mei prezenţi astăzi aici sunt de părere că este improbabil ca în vastitatea nelimitată a Universului oamenii să fie singuri”, a adăugat el.

Marte şi mai mulţi sateliţi naturali ai unor planete din Sistemul Solar au reprezentat punctele asupra cărora s-au concentrat programele de căutare a vieţii extraterestre din ultimele decenii.

De exemplu, astronomul Kevin Hand a sugerat de curând faptul că viaţa extraterestră ar putea să existe pe Europa, unul dintre sateliţii planetei Jupiter.

Cu toate acestea, savanţii de la NASA au vorbit exclusiv despre programele de monitorizare a planetelor care orbitează în jurul altor stele, în afara Sistemului Solar.

„Cândva, în viitorul apropiat, oamenii vor putea să arate o stea şi să spună: «Acea stea are o planetă care seamănă cu Terra»”, a declarat Sara Seager, profesor de fizică şi ştiinţe planetare la Massachusetts Institute of Technology (MIT).

„Astronomii cred că este foarte probabil ca fiecare stea din galaxia Calea Lactee să aibă în jurul ei cel puţin o planetă”, a adăugat ea.

NASA a început să studieze sistemele planetare din jurul altor stele utilizând la început telescoape terestre.

Numărul exoplanetelor descoperite de NASA    Numărul exoplanetelor descoperite de NASA

Apoi, agenţia spaţială americană şi-a extins graniţele explorărilor sale prin intermediul unor dispozitive spaţiale: telescopul spaţial Hubble, telescopul spaţial Spitzer şi telescopul spaţial Kepler.

Aceste telescoape pot să determine dacă o planetă se află la o distanţă potrivită de steaua ei pentru a conţine la suprafaţă apă în formă lichidă, un ingredient-cheie pentru a întreţine viaţa, aşa cum aceasta este cunoscută de oameni.

NASA speră să lanseze cu bine Transiting Exoplanet Surveying Satellite (Tess) în 2017 şi, apoi, telescopul spaţial James Webb, în 2018, şi Wide Field Infrared Survey Telescope – Astrophysics Focused Telescope Assets, la începutul deceniului viitor.

Telescopul spaţial James Webb    Telescopul spaţial James Webb

Telescopul spaţial Kepler a descoperit deja multe exoplanete interesante, inclusiv planeta Kepler 296-f, supranumită „super-Terra”, întrucât este de două ori mai mare decât planeta noastră şi se află în zona locuibilă din jurul stelei sale, fapt ce permite existenţa apei în stare lichidă la suprafaţa ei.

Kepler-186f    Kepler-186f

„Această tehnologie pe care o folosim pentru a explora exoplanete este cât se poate de reală”, a spus John Grunsfeld, astronaut şi administrator asociat al Science Mission Directorate pe care NASA îl deţine la Washington.

„Telescopul spaţial James Webb şi celelalte proiecte «se întâmplă» chiar acum. Acestea nu sunt vise – sunt lucrurile pe care noi le creăm aici, la NASA”, a adăugat el.

În timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu publicul, un internaut care a urmărit pe o reţea de socializare conferinţa de presă organizată de NASA a întrebat: „Dacă oamenii de ştiinţă vor descoperi forme de viaţă pe o altă planetă, guvernul american va comunica acest lucru populaţiei?”.

Ellen Stofan, cercetător la NASA, a răspuns imediat: „Bineînţeles că aşa vom face!”.

„Ar fi ceva extrem de interesant. Vom încerca să prezentăm informaţia publicului larg cât mai repede. Am vrea să împărtăşim entuziasmul nostru cu lumea întreagă”, a adăugat ea.

Descoperirea unor exoplanete mai mici decât Terra este mai dificilă, întrucât aceste corpuri cereşti generează semnale luminoase mai slabe.

Tehnologia de detectare a exoplanetelor care seamănă cu Terra este dezvoltată chiar în această perioadă şi va fi folosită de următoarea generaţie de telescoape spaţiale. Posibilitatea de a detecta forme de viaţă extraterestră ar putea să se afle încă la câţiva ani distanţă.

„Imaginaţi-vă momentul în care vom găsi semnale potenţiale de viaţă extraterestră”, a spus Matt Mountain, directorul programului spaţial James Webb şi cercetător la Space Telescope Science Institute din Baltimore.

„Imaginaţi-vă momentul în care lumea se va trezi şi rasa umană va înţelege că îndelungata ei singurătate în timp şi spaţiu a luat sfârşit şi va deveni conştientă de posibilitatea că noi, oamenii, nu mai suntem singuri în Univers”, a adăugat profesorul american.

Surse: Mediafax, Daily Mail, The Register, CNN

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au trecut 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz
Au trecut 80 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz
Care sunt cele mai frumoase și cele mai urâte destinații de pe litoralul european?
Care sunt cele mai frumoase și cele mai urâte destinații de pe litoralul european?
Unde ar putea fi îngropați primii dinozauri de pe Pământ?
Unde ar putea fi îngropați primii dinozauri de pe Pământ?
Cu ochii pe spațiu, Donald Trump și Elon Musk au planuri mari
Cu ochii pe spațiu, Donald Trump și Elon Musk au planuri mari
Rezerve uriașe de hidrogen s-ar putea ascunde sub statele americane, relevă o hartă unică
Rezerve uriașe de hidrogen s-ar putea ascunde sub statele americane, relevă o hartă unică
Pentru prima dată în ultimii 5.000 de ani, o hienă pătată a fost găsită în Egipt
Pentru prima dată în ultimii 5.000 de ani, o hienă pătată a fost găsită în Egipt
Jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner, cel mai mare jaf de artă din istorie. Capodoperele furate în valoare de jumătate de miliard de dolari
Jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner, cel mai mare jaf de artă din istorie. Capodoperele furate în valoare de jumătate ...
Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”
Cinci dintre cele mai mari jafuri din muzee. „Dacă mă iei de pe perete, vei regreta tot restul vieții tale”
Este Pământul singura planetă din Sistemul Solar cu plăci tectonice?
Este Pământul singura planetă din Sistemul Solar cu plăci tectonice?
Primul spray nazal anti-depresie, bazat pe ketamină, a fost aprobat de Agenția Medicamentelor din SUA
Primul spray nazal anti-depresie, bazat pe ketamină, a fost aprobat de Agenția Medicamentelor din SUA
Cristina Păsăroiu, mărturisiri în premieră despre relația cu Andrea Bocelli
Cristina Păsăroiu, mărturisiri în premieră despre relația cu Andrea Bocelli
Test de cultură generală. Care este cea mai apropiată planetă de Pământ?
Test de cultură generală. Care este cea mai apropiată planetă de Pământ?
O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă
O emisie radio misterioasă, detectată într-o galaxie antică moartă
Cum să profităm din plin de beneficiile viselor și ale somnului?
Cum să profităm din plin de beneficiile viselor și ale somnului?
Cât lapte ar trebui să bem pentru a reduce riscul de cancer de colon?
Cât lapte ar trebui să bem pentru a reduce riscul de cancer de colon?
Câți dintre angajatori vor schimba salariul brut după ce a fost eliminată scutirea de impozit?
Câți dintre angajatori vor schimba salariul brut după ce a fost eliminată scutirea de impozit?
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Copilul miraculos care a devenit unul dintre marile GENII ale omenirii
Europa este „pregătită să discute cu noua administrație americană”
Europa este „pregătită să discute cu noua administrație americană”