Seceta: al cincilea cavaler al Apocalipsei

Secetă, aridizare, dezastru umanitar

Cu toţii ştim că apă înseamnă viaţă. Iar fără apă totul este pierdut. De la mediul înconjurător până la civilizaţia umană actuală, totul are la bază banala, la prima vedere, apă.
Iată deci cât de importantă este seceta generalizată şi aridizarea galopantă a unor întregi regiuni şi ecosisteme de pe planeta noastră. Suntem obişnuiţi să întelegem prin secetă, o perioadă de timp exinsă pe durata lunilor, şi chiar anilor, în care rezervele de apă ale unei anumite regiuni sunt puternic afectate, fie ele ape de suprafaţă sau ape subterane.

În mod normal, seceta apare atunci când regimul pluviometric se situează cu mult sub media normală. Cu toate că perioadele de secetă se pot exinde pe durata câtorva ani de zile, în anumite condiţii de mediu, o secetă relativ scurtă poate provoca pagube uriaşe economiilor locale din zonele respective. La scală globală, seceta prelungită are un impact devstator asupra agriculturii. De fapt, de-a lungul istoriei perioadele lungi de secetă au fost un factor decisiv în privinţa migraţiilor populaţiilor umane din zonele afectate.

Perioadele de secetă au consecinţe dintre cele mai grave asupra mediului ambiant, economiei per general, agriculturii şi creşterii animalelor şi într-un final chiar asupra sănătăţii oamenilor. Seceta duce deseori la instalarea foametei, epidemiilor, având o influenţă majoră şi asupra izbucnirii de confruntări armate locale, războaie care vizează rezervele de apă şi alimente, sau controlul terenurilor cu un grad mai ridicat de fertilitate.

Conform cercetărilor asupra impactului secetei în cadrul dinamicii migraţiei şi modificării societăţilor umane, s-a constatat că fermierii tradiţionali, care practică în general o agricultură de subzistenţă, sunt cei mai predispuşi să migreze, deoarece nu au alte surse alterantive de alimente. Seceta este unul dintre factorii negativi care afectează calitatea surselor de apă, deoarece cursul scăzut al apelor de surpafaţă, reduce diluţia substanţelor poluante şi creşte riscul contaminării surselor de apă rămase.

Seceta creşte semnificativ şi gradul de eroziune al terenurilor, distruge habitatele naturale şi loveşte grav populaţiile de plante şi animale din regiune. Evident, malnutriţia, bolile, deshidratarea, scăderea producţiei de energie electrică, micşorarea fluxului de apă necesar activităţilor insustriale, convulsiile sociale şi incendiile de vegetaţie, sunt printre cele mai cumplite atribute ascunse sub mantia cenuşiu prăfuită a celui de-al cincilea cavaler al Apocalipsei…

Cartierele generale ale secetei

Din punct de vedere pluviometric, geografic şi istoric, nu trebuie să uităm totuşi că până în ultimele decenii, seceta a fost un fenomen cât se poate de natural. Se numără de fapt printre cele mai vechi fenomene climaterice documentate de om. Este menţionată în Epopeea lui Ghilghamesh şi în versetele din Vechiul Testament cu privire la sosirea şi plecarea lui Iosif din Egiptul Antic.

De fapt, se pare că migraţia comunităţilor de vânători-culegători din Chile, de acum circa 12.500 ani, a fost determinată tot de o prelungită perioadă secetoasă. În mod normal, regiunile asociate secetei sunt marile deşerturi ale lumii, incluzând aici şi teritoriile cu care se învecinează acestea, teritorii care sunt afectate treptat de microclimatul deşertic şi fenomenul constant de aridizare şi extindere al deşerturilor. Amplificarea efectului de seră, industrializarea galopantă, despăduririle şi secarea zonelor umede în căutare de noi terenuri agricole fertile, alături de exploatarea marilor cursuri de apă în interes industrial şi agricol, duc la creşterea sigură a instalării unei secete generalizate pe întreaga planetă.

La ora actuală, pe lângă zonele afectate cumva „natural” de secetă, precum Sahara, Peninsula Arabică, Asia Centrală, sud-vestul Statelor Unite, sud-vestul Africii şi Australia, se observă apariţia galopantă a unor noi regiuni unde seceta îşi face simţită prezenţa nedorită precum estul Africii, sud-estul Europei şi centrul Americii de Nord. Inclusiv bazinul Amazonului, cea mai umedă regiune de uscat a lumii, a avut şi încă are de suferit de pe urma acestui fenomen, altădată de neimaginat în inima pădurii ecuatoriale a Amazoniei. Cu toate acestea, în anul 2005 mari regiuni din bazinul Amazonului au secat pur şi simplu, înregistrându-se aici cea mai severă secetă din intervalul ultimilor 100 ani.

Pe lângă mişcările şi suprapunerile maselor de aer cu vaporii de apă din atmosferă, regimul ploilor din întreaga lume este puternic influenţat de către fenomenul El Nino-Oscilaţia Sudică (ENSO), ceea ce face ca seceta să devină un eveniment cumva natural în cele două Americi şi Australia. Un alt fenomen cu cauze asemănătoare este Oscilaţia Nord-Atlantică, care delanşează perioadele secetoase din Spania. Nu trebuie să uităm nici de efectele extreme ale încălzirii globale pe plan global. Cu alte cuvinte, dacă inundaţiile afectează unele părţi ale lumii, seceta acutizată îşi va face simţită prezenţa în altele. La ora actuală, seceta este împărţită în trei mari categorii:

Seceta meteorologică, care se instalează în urma unei perioade nefireşti de lungi în care nu s-au înregistrat precipitaţii. Seceta agricolă, care se referă strict la afectarea culturilor agricole, fiind influenţată nu doar de seceta meteorologică, ci şi de eroziunea solurilor, şi nu în ultimul rând seceta hidrologică. Aceasta se instalează atunci când rezervele de apă naturale precum râurile, lacurile şi acvifere din subsol scad sub nivelul normelor anuale.

Viitor cu gust de praf şi foame?

Simpla parcurgere a unui raport de specialitate în privinţa evoluţiei perioadelor secetoase în viitorul apropiat, va da fiori oricui. Mai mult decât atât, până în anul 2100, nivelul secetei din unele regiuni de pe glob, va atinge valori nemaiîntâlnite. De fapt, conform unei estimări emise de National Center for Atmospheric Research din SUA, în viitorii 30 de ani, omenirea se va confrunta cu o criză fără precedent a apei şi implicit a alimentelor, criză care nu va fi doar una umanitară, ci va declanşa numeroase războaie.

„Suntem gata să fim loviţi de o secetă generalizată în decursul următoarelor decenii, dar acest aspect major trebuie să fie recunoscut şi conştientizat atât de oamenii obişnuiţi, cât mai ales de comunitatea internaţională a oamenilor de ştiinţă care monitorizează evoluţia factorilor climatici”, susţine cercetătorul Aiguo Dai. Pentru a analiza gradul de intensitate al unei perioade secetoase, cercetătorii se folosesc de o unitate de măsură specifică, denumită Palmer Drought Severity Index, sau PDSI. Dezvoltat de meteorologul Wayne Palmer, indexul care-i poartă numele s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de determinare a secetei pe termen lung. Pe scurt, un scor pozitiv notat cu plus indică umezeală şi prezenţa apei în sol, un scor negativ este notat cu minus şi indică gradul de uscăciune al solului, iar gradaţia zero este punctul de referinţă al indexului.

Spre exemplu, cea mai severă secetă din istoria recentă, a fost înregistrată în regiunea Sahelului din vestul Africii în deceniul 1970-1980. Această secetă a avut valori de -3,-4 de indexul PDSI.
În mod deloc încurajator, specialiştii estimează că în jurul anului 2100, în partea de sud-vest a Statelor Unite, se va atinge -8,-9 PDSI, în timp ce în zona din jurul Mediteranei lucrurile vor sta mult mai rău, cu valori de -15, sau chiar -20 PDSI.

„Conform evidenţelor istorice, indicele PDSI din ultimii 60 de ani arată o creştere a perioadelor secetoase în sudul Europei, dar fenomenul se va intensifica cu mult spre sfârşitul acestui secol”, susţine în continuare Aiguo Dai. Zonele care fi afectate puternic de secetele viitorului vor fi vestul şi centrul SUA, mare parte din America Latină, cu deosebire în Mexic şi Brazilia, regiunile din jurul Mediteranei, sud-vestul Asiei, sud-estul Asiei, cu preponderenţă în China, precum şi mare parte din Africa, iar Australia se va deşertifica complet.

Cu toate că Terra va înregistra o aridizare generală, unele zone nu vor fi foarte afectate şi vor deveni destinaţii ideale pentru viitoarele migraţii umane în căutare de condiţii cât mai bune de viaţă. Cercetătorii estimează că zonele cu cel mai mic risc de secete în viitor vor fi nordul Europei, Rusia, Canada, Alaska, precum şi unele teritorii din Emisfera Sudică.

Zonele cu altitudini ridicate vor fi la rândul lor afectate de schimbările climatice. Aici vor creşte temperaturile, dar şi volumul precipitaţiilor, iar unele dintre aceste zone muntoase vor ajunge mai locuibile decât sunt în prezent. Cu toate acestea numărul mic al zilelor însorite, perioada scurtă de germinaţie a plantelor din etajul alpin şi temperaturile scăzute de pe timpul nopţii, nu vor fi deloc propice agriculturii montane. De unde rezultă încă o lovitură pentru agricultura mondială, şi aşa încolţită de secetă.

Semne deosebit de nefaste apar şi în decursul acestei veri. Spre exemplu, continentul nord-american se confruntă în prezent cu cea mai severă perioadă de secetă din ultima sută de ani. La ora actuală, mai mult de 55% din teritoriul Statelor Unite este afectat de secetă moderată şi extremă, în funcţie de zone. Luna iunie a acestui an a fost cea mai caldă şi mai aridă lună din anul 1895, de când s-a început colectarea datelor meteo în SUA. Seceta din această vară a lovit puternic producţia de porumb şi soia din SUA , după cum susţine Don Keeney, meteorolog în cadrul MDA EarthSat Weather.
Pentru a înţelege seceta fără precedent cu care se confruntă acum americanii, trebuie menţionat că U.S. Agricultural Department (USDA), a declarat că un număr de 1.016 regiuni din 26 de state au fost deja declarate zone calamitate, o situaţie fără precedent în istoria SUA. Estimările meteorologilor americani rămân rezervate, predicţiile acestora indicând prelungirea secetei şi în lunile următoare.

Dacă în acest an seceta a lovit puternic America de Nord, iar anul trecut Rusia şi mare parte din Eurasia au avut de îndurat secete fără precedent, oare ce ne rezervă viitorul?
Şi mai ales, cât de pregătită este România să facă faţă unor perioade lungi de secetă severă, considerabil aspre decât cele din ultimii ani?