Vom reuşi să învingem malaria?

Răzbate un „aer rău” prin istorie…

Oricât ar părea de greu de crezut la prima vedere, malaria ne-a fost alături încă din vremuri imemoriale. Ba chiar a şlefuit uneori cursul istoriei omenirii. A fost unul dintre factorii care au influenţat ridicarea şi decăderea unor popoare şi naţiuni. Împăraţi, regi, papi, lideri militari, precum şi oameni umili au fost loviţi cu toţii, fără cruţare, de acest flagel. Mai mulţi războinici au fost doborâţi de malarie după ce s-au întors din campaniile lor de cucerire, decât au căzut în lupte.

• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
• De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?

Miile de morţi şi răniţi, cu răni expuse, de pe câmpurile de luptă erau adevărate invitaţii pentru ţânţarii anofeli (Anopheles albimanus), creându-se astfel condiţii excelente pentru propagarea maladiei. Încă din anul 1910, Colonelul C.H. Melville, printre altele profesor de igienă în cadrul Royal Army Medical College din Londra, scrisese un capitol revelator în cartea lui Ronald Ross „The Prevention of Malaria”. Pasajul său de introducere:
„Istoria malariei în războaie se confundă cu războaiele însăşi, mai ales în era creştinismului.”, este o introducere cum nu se poate mai elocventă a relaţiei şi impulsionării reciproce dintre războaie şi răspânirea malariei. Pe lângă milioanele de victime anonime, secerate de parazitul transmis de nesuferitul ţânţar anofel, se pot enumera şi numeroase personalităţi istorice de prim rang care au simţit pe pielea lor „frigurile de baltă”, unele dintre ele pierzând bătălia cu moartea.

Unii istorici avansează teoria conform căreia Alexandru Macedon în persoană ar fi fost de fapt răpus de malarie pe când acesta se afla la apogeul gloriei şi puterii sale. În cel de-al patrulea secol după Hristos, Alaric, regele goţilor, cucereşte Roma. Nu i-a fost dat să se bucure prea mult de victorie, deoarece a contractat malarie şi a decedat la scurt timp după cucerirea Cetăţii Eterne. De fapt, până şi temuta armată de huni a lui Attila a fost oprită la porţile Romei, numai datorită roiurilor de ţânţari anofeli care prosperau în smârcurile din jurul cetăţii. În anul 536, strălucitul general Belisarius, conducător al armatelor Bizanţului, era cât pe ce să cucerească Roma, când într-un moment unic de slabă inspiraţie, acest strateg şi-a stabilit tabăra de vară la Campagna.

Evident au venit şi ploile, s-au înmulţit insectele cauzatoare de malarie, iar urmarea este uşor de ghicit. Situaţia s-a repetat şi în perioada în care împăratul Otto I a atacat Roma în anul 964. La fel, smârcurile pline de ţânţari au salvat Roma şi de asediile întreprinse de împăratul Frederick I Barbarossa sau regii Henric al II-lea şi Henric al IV-lea. Nici romanii nu au fost la adăpost de maladia necruţătoare. De fapt, malaria a fost una dintre cauzele directe care au contribuit la decăderea şi mai apoi prăbuşirea Imperiului Roman. Malaria a fost fără doar şi poate, una dintre cauzele majore care au stopat invazia mongolilor lui Ginghis Han în inima Europei. Nici celebrul Cristofor Columb nu a scăpat de ea. În timpul Războiului de Independenţă al coloniştilor americani, soldaţii britanici din zeci de garnizoare şi posturi de comandă au fost decimaţi în totalitate de aceeaşi maladie. Tot ea a fost factorul decisiv care l-a împiedicat pe Napoleon să zdrobească Revolta din Haiti, petrecută în anul 1801.

În perioada Războiului Civil dintre trupele unioniste şi cele confederate, aceeaşi maladie a provocat 1.316.000 cazuri de infestare şi peste 10.000 de decese. Se estimează că intre anii 1861-1865, circa 50% dintre soldaţii albi şi numai puţin de 80% din cei de culoare, s-au îmbolnăvit în fiecare an de malarie. Tot ea şi-a luat prinosul în vieţi pe perioada războaielor din anul 1859 dintre francezi şi austrieci. Iar în campaniile militare din 1864, desfăşurate în Africa de Vest, trupele europene au fost învinse de malarie fără ca băştinaşii să fie obligaţi să tragă măcar un glonte. Campania francezilor din anul 1895 din Madagascar, s-a sfârşit după ce aceştia au avut 13 soldaţi căzuţi în luptă şi alţi 4.000 seceraţi de malarie. În timpul primului Război Mondial, trupele germane, engleze şi franceze din Macedonia, au fost imobilizate pentru 3 ani de zile din cauza malariei.

Aproape 80% din soldaţii francezi au fost spitalizaţi cu diagnosticul malarie. Între anii 1916-1918, britanicii au pierdut 162.512 soldaţi din cauza malariei, în timp ce „doar” 23.762 au fost ucişi în luptă, răniţi sau luaţi prizonieri. Chiar şi în perioada celui de-al doilea Razboi Mondial, foarte mulţi combatanţi au decedat sau au avut de suferit de pe urma malariei. După spusele celebrului general Douglas MacArthur, acesta nu se temea atât de japonezi, cât de ţânţarii anofeli, pe care-i vedea pe bună dreptate, ca pe un pericol mai mare.

De fapt, circa 60.000 de soldaţi au fost ucişi de malarie în conflictele petrecute atunci în Africa şi în Pacific. Malaria a continuat să secere vieţi şi în timpul conflictelor din Coreea, Vietnam, sau mai aproape de zilele noastre, Liberia, Irak şi Afganistan.
Câtă dreptate aveau deci, italienii medievali din a căror expresie „mal aria” – (aer rău), ne-a parvenit termenul modern de malarie…

O pereche pe potrivă: omul şi ţânţarul anofel

Se pare că omul şi malaria au evoluat împreună. Conform datelor recente, majoritatea paraziţilor din genul Plasmodium îşi au originea în vestul (P. falciparum) şi centrul Africii (P. vivax). Cercetările moleculare de ultimă oră susţin că paraziţii malariei transmisibile au trecut de la primate la om în decursul milioanelor de ani, tot prin intermediul muşcăturilor de ţânţari. Pe scurt, malaria este provocată de un protozoar (microorganism unicelular din categoria celor mai simple organisme eucariote) din genul Plasmodium.

Odată ajuns în organismul omului, prima dată atacă ficatul acestuia, urmând să infecteze globulele roşii din sânge. Simptomele cuprind febră ridicată şi dureri de cap puternice, iar în cazurile grave se ajunge la coma urmată de deces. Astăzi, malaria este răspândită mai ales în zonele tropicale şi subtropicale, mai ales în Africa subsahariană, Asia, America Centrală şi de Sud. Sunt cinci specii de paraziţi din genul Plasmodium care se transmit la om, cel mai periculos fiind P. falciparum, în timp ce P. vivax, P. ovale şi P. malariae au manifestări mai suportabile şi cauzează rareori decese. P. knowlesi din Asia poate provoca uneori crize severe.

Acesta este temutul ţânţar anofel

Malaria este întâlnită în general în regiunile tropicale deoarece atât parazitul unicelular cât şi gazda transmiţătoare (ţânţarul anofel) prosperă în condiţii de ploi abundente, temperaturi ridicate şi umiditate crescută a aerului. La fel, malaria prosperă în preajma apelor stătute, unde larvele de ţânţari se maturizează rapid, iar condiţiile de mediu stimulează ţânţarii să se înmulţească pe întreg parcursul anului.

Oare bătem pasul pe loc?

Conform estimărilor specialiştilor, în decursul ultimii 100 ani, aproximativ 150-300 milioane oameni au murit de malarie. Cu toate acestea, temuta maladie a avut un rol important în stimularea cercetărilor medicale. Lipsa leacurilor tradiţionale precum scoarţa de Chichona sau chinina în perioada ultimului Război Mondial, au dus la cercetări pentru descoperirea unor medicamente alternative. Se pare că limita maximă a răspândirii malariei a fost atinsă în secolul 19, când dintr-un eşantion de 10 persoane, una era infectată cu parazitul mortal.

Cu toate acestea, prin conjugarea măsurilor de prevenţie, malaria a fost eradicată în pragul anului 1950 din America de Nord şi mare parte a Europei. Cu toate acestea, în prezent malaria este endemică tropicelor, şi se poate răspândi uşor în toată lumea prin intermediul migraţiei umane şi al încălzirii globale care favorizează extinderea arealului ţânţarilor anofeli. În ciuda deceniilor de cercetări în domeniu, nu s-a descoperit încă un vaccin eficient împotriva malariei.

Există câteva medicamente care se administrează celor care călătoresc în zone cu incidenţa ridicată a parazitului, dar prevenirea rămâne cea mai bună metodă. Cazurile severe sunt tratate cu chinină administrată intravenos sau chiar intramuscular. Începând cu anul 2000, se administrează artesunat, un derivat al artemisinei (un extract dintr-o specie de pelin), care are efecte superioare chininei în tratarea atât a adulţilor, cât şi a copiilor. Deseori, artesunatul se administrează alături de mefloquin, un alt medicament antimalarie. Eradicarea ţânţarilor anofeli alături de protejarea locuinţei cu ajutorul banalei plase contra insectelor, rămân totuşi cele mai eficiente metode.

Succesul şi rata răspândirii malariei într-un teritoriu ţine de combinaţia unor factori, precum o densitate crescută a populaţiei umane, o populaţie mare de ţânţari anofeli, şi mai ales o rată ridicată de transmisie a paraziţilor de la oameni la ţânţari şi înapoi de la ţânţari la oameni. Dacă unul dintre aceşti factori de transmisie este eradicat, parazitul dispare din teritoriul respectiv, după cum s-a demonstrat în trecut pe mari suprafeţe infestate din America de Nord, Europa şi Orientul Mijlociu. Paradoxal, acesta este şi motivul pentru care malaria nu poate fi complet eradicată.

Dacă parazitul nu este total eliminat din lume (fapt imposibil la ora actuală), el poate apărea din nou în aceeşi zona din care dispăruse, în situaţia în care reapar condiţiile de mediu prielnice.
În prezent, multe state ale lumii se confruntă cu un număr crescut de cazuri de malarie importate, din cauza creşterii rate călătoriilor cu avionul, precum şi a incidenţei accentuate a migraţiei umane.

Un alt motiv pentru care malaria este omniprezentă în multe ţări ale lumii, este sărăcia generalizată, asociată bineînţeles cu condiţii de igienă precare. Malaria nu este doar o maladie asociată cu sărăcia, ci chiar o cauză a sărăciei şi un obstacol major al dezvoltării economice. Chiar şi pe teritoriul Statelor Unite, malaria a fost unul dintre factorii care au încetinit dezvoltarea economică a statelor din sudul SUA în decursul secolului 19 şi începutul secolului 20.

În prezent, fenomenul încălzirii globale a dus la modificarea arealului de răspândire a ţânţarului anofel, care a început astfel să-şi facă prezenţa tot mai des în Europa centrală sau în America de Nord. Coroborată cu valurile de imigranţi din Asia şi Africa goniţi de sărăcie şi războaie, malaria pare să recâştige încet-încet teren.
În aceste condiţii, putem să ne întrebăm din nou, dacă omenirea a reuşit cu adevărat să învingă malaria sau mai degrabă a restrâns-o în tristele ţări din lumea a treia.
Numai viitorul va putea răspunde la această întrebare.