Valea Mortii – misterul pietrelor calatoare din Valea Mortii

Desi, nici pana astazi, misterul pietrelor calatoare nu a fost elucidat pe deplin, cativa oameni de stiinta pretind ca au descoperit cauzele acestui fenomen cel putin ciudat.

In 1955, geologul american George M. Stanley, lanseaza o prima ipoteza stiintifica plauzibila. Conform studiilor sale, apa adunata in timpul ploilor ar ingheta datorita temperaturilor care scad frecvent sub zero grade, ducand la formarea unei cruste de gheata. Pe acest veritabil patinoar, pietrele ar fi impinse de desele furtuni care matura Valea Mortii.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Teoria a rezistat pana in 1976, atunci cand doi oameni de stiinta americani, Robert Sharp si Dwight Carey, masurand si analizand traseele neregulate urmate de roci, au concluzionat ca gheata nu poate fi elementul cheie care sa puna in miscare pietrele desertului.
Cei doi cercetatori au oferit ca argument miscarea oscilatorie a blocurilor de piatra si a urmelor lasate de acestea, care de multe ori se intretaie, precum si faptul ca rocile nu calatoreau toate in acelasi timp.

De abia in 1995, un alt geolog, John Reid, a reluat teoria lansata de George Stanley, sustinand ca acesta a omis sa precizeze ca gheata este rupta in timpul uraganelor si purtata impreuna cu pietrele pe deasupra solului intepenit.
Acesta ar fi si motivul pentru care pietrele nu urmeaza niste trasee simetrice ion timpul calatoriei lor.

O ultima ipoteza, cea emisa de catre cercetatoare Paula Messina, pare a fi si cea mai plauzibila. Geologul pretinde ca miscarea pietrelor ar fi rezultatul mai multor factori diferiti. Folosind imagini obtinute din satelit, Messina a observat o legatura intre perioadele ploioase si ciudatele calatorii ale rocilor. Conform teoriei sale, lutul din munti este purtat de suvoaiele de apa, acoperind valea ca o masa alunecoasa. Intr-un astfel de mediu, vanturile care depasesc viteze de 100 km/ora pot lesne impinge blocurile de piatra, imprimandu-le acestora viteze de pana la 2 metri/ secunda.

Si cu toate acestea, nicio explicatie nu este general acceptata. In 1994, Valea Mortii a fost declarata parc national, administratorii acesteia interzicand oamenilor de stiinta sa monitorizeze miscarea pietrelor prin intermediul radioemitatoarelor.

Se pare, astfel, ca misterul va continua sa persiste pentru o buna perioada de timp. Este cert insa ca frumusetea si magia rocilor  care danseaza prin desertul californian va continua sa inflacareze imaginatia oamenilor si va atrage anual mii si mii de noi curiosi.

Celebra Vale a Mortii din California, Statele Unite ale Americii, reprezinta unul dintre acele locuri cu aspect selenar, in care viata ar parea imposibila. Temut si ocolit de nativi pana la sosirea colonistilor europeni, sistemul californian de vai aride si-a primit numele in 1849. Se pare ca atunci, un grup de cautatori de aur, in tentiva sa de a ajunge la minele de aur din Sacramento, s-a aventurat in traversarea temutei vai.

Desi aparent mai usor decat traversarea muntilor, drumul avea sa se dovedeasca in curand un cosmar pentru cei cativa temerari. Pierzandu-se in desertul interminabil, cautatorii de aur au ratacit timp de 26 de zile pana in momentul in care au fost salvati de catre una dintre iscoadele trimise pentru a gasi o cale de iesire. Se spune ca in momentul in care calatorii au parasit valea, unul dintre ei si-a mai intors odata fata catre pustiul dezolant rostind urmatoarele cuvinte : ‘’Adio, vale a mortii !’’. Astfel a aparut sumbra denumire a vaii.

Si totusi, Valea Mortii nu a fost intotdeauna demna de trista reputatie care o inconjoara. Descoperirile arheologice au aratat ca, daca in urma cu milioane de ani, locul reprezenta fundul unei mari uriase, cu numai 10.000 de ani in urma, valea era o adevarata oaza de verdeata, impanzita de lacuri, mediul perfect pentru primii locuitori ai continentului nord-american.

Pietrele calatoare
Initial aventurierii si apoi oamenii de stiinta au fost socati de ciudatele urme de pe nisip lasate in urma pietrelor, aparent fara nicio explicatie. Uriasul desert de aproape 800 de kilometri patrati parea sa fie martorul unor fenomene ciudate care facea ca rocile uriase, unele de cateva sute de kilograme, sa se miste in voie de lungul vailor nisipoase.

Zeci de urme, unele perfect drepte, altele urmand forma unui zig-zag bizar, se intindeau de-a lungul intregii Vai a Mortii. Si cum nicio teorie parea sa nu poata oferi o explicatie plauzibila, pseudo-stiinta a inlocuit curand parerile oamenilor de stiinta. Au fost invocati pe rand, vizitatori din din spatiul cosmic, forte magnetice misterioase sau creaturi necunoscute care ar fi salasluit in mediul neprielnic al desertului californian.
Iar ca misterul sa fie si mai adanc, niciun specialist nu a putut surprinde vreodata miscarea rocilor, in ciuda nenumaratelor incercari.