Ce s-ar fi intamplat… daca?

Luna nu s-ar fi format?

Text: Alexandru Mironov, scriitor si jurnalist

• De ce uneori zăpada pare albastră?
• O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”

Un astronom v-ar raspunde ca, in primul rand, asta ar fi un dezastru cosmic: s-ar deranja echilibrul Sistemului Solar si ar fi perturbata traiectoria Pamantului. Un geofizician v-ar semnala disparitia mareelor, urmata, probabil, si de deranjarea motorului hidraulic al planetei, adica a marilor curenti oceanici. Ceea ce i-ar face pe meteorologi sa prognozeze haos curat in curentii atmosferici. Si cine stie ce-ar mai calcula seismologii ca s-ar putea intampla sub scoarta terestra atunci cand in formidabila lege newtoniana F= K x m1 x m2/r2 ar fi schimbati parametrii (m1- masa Terrei, m2- masa Lunii, r- distanta dintre cele doua corpuri ceresti; K- constanta universala a gravitatiei).

Observati, nu spun nimic despre indragostiti si nimic despre poeti… Dar profit de intrebare pentru a va informa asupra unei teorii care a facut mare valva prin anii ‘60 ai secolului trecut, lansata prin cartea Lumi in coliziune, de catre americanul Imanuel Velikowsky. Specialist in limbi vechi, daruit cu pasiune de arhivar, bun cunoscator al astronomiei si matematicilor, Velikowsky a lansat ipoteza ca Luna este un “dar“ relativ nou facut Terrei de catre o explozie gigantica a unei planete aflate, candva, pe o orbita postmartiana! Planeta s-a dezagregat, spune Velikowsky, a lasat in urma sa “pulberea“ de asteroizi care se roteste acum in jurul Soarelui intre Marte si Jupiter, o bucata imensa a fost zvarlita intre Mercur si Terra – actuala planeta Venus –, o alta s-a “aciuat“ in jurul planetei noastre. Fireste, cu toate zbuciumarile seismice pe care le-a nascut acest “biliard“, vanzoleli inregistrate de istoria nescrisa a Terrei sub forma potopului stravechi (de care vorbesc Biblia si alte legende), a formarii Marii Negre (fusese, inainte de intamplarea cosmica, un lac cu apa dulce, de genul Baikalului sau Aralului; un cutremur teribil a „rupt“ Bosforul si Dardanelele, legand-o de Marea Mediterana), a aparitiei Deltei Dunarii (stiati ca nu-i mai veche de 10.000-15.000 de ani?). Uitata acum, cartea lui Imanuel Velikowsky merita insa amintita fie si numai pentru parfumul deosebit al aventurilor celeste pe care paginile ei le degaja. Cu o precizare: lumea buna a stiintei nu a spus nici da, nici nu la indraznetele ipoteze ale filologului-astronom.

Pe 20 iulie 2009 se implinesc 40 de ani de la aselenizare, 40 de ani de cand omul a pus piciorul pe Luna. Aniverseaza evenimentul alaturi de DESCOPERA.ro.

Germania ar fi castigat al doilea Razboi Mondial?

Text: Florin Constantiniu, istoric, membru corespondent al Academiei Romane

Pentru est-europeni, consecintele unei victorii germane sunt mai lesne de imaginat, intrucat ei au cunoscut urmarile victoriei celuilalt colos totalitar: Uniunea Sovietica. Deosebirea dintre dominatia sovietica si cea nazista deriva din caracteristicile celor doua regimuri, care au conferit fiecaruia, dincolo de elementele comune, o individualitate specifica. O  pax germanica ar fi adus, desigur, hegemonia celui de-al treilea Reich asupra Europei si o preponderenta germana la scara mondiala (prin refacera imperiului colonial german, mult extins insa in raport cu cel de pana la primul Razboi Mondial). Obsedat de necesitatea „spatiului vital“ (Lebensraum), Hitler ar fi creat, pe langa Germania Mare – a carei intindere se configurase inca din 1941 –, zone de colonizare germana in spatiile agricole din sudul Uniunii Sovietice. Partizan al expansiunii demografice a germanilor (sotia lui Martin Bormann, secretarul Führerului si seful cancelariei Partidului National Socialist, era de acord ca barbatul ei sa aiba relatii si cu alte femei germane, pentru a da Reichului cat mai multi cetateni), Hitler vedea in colonizarile germane in spatiul est-european noua forma a reluarii „marsului spre Rasarit“ (Drang nach Östen) – inaintarea germanilor spre est in Evul Mediu.

In jurul „spatiului vital“ urma sa existe un „spatiu economic“ (Wirtschaftsraum), incluzand teritorii care sa satisfaca, prin livrari de produse agricole si materii prime, necesitatile economice ale Reichului. Romania ar fi fost integrata „spatiului economic“, ca furnizoare de petrol si grane. Atat in „spatiul vital“, cat si in cel economic, ar fi functionat o economie dirijata, care nu excludea proprietatea privat-capitalista. Supravegherea politieneasca s-ar fi exercitat cu rigoarea caracteristica Gestapoului, iar opozantii dominatiei germane ar fi luat calea lagarelor de concentrare. „Solutia finala“ pentru problema evreiasca ar fi cunoscut un deznodamant sangeros, prin abandonarea proiectului de a transforma Madagascarul intr-un imens ghetto. Prin comparatie cu dominatia sovietica, se poate spune ca dominatia germana s-ar fi caracterizat printr-un control mai putin apasator al partidului nazist in domeniul economic si in cel cultural, dar exploatarea resurselor naturale s-ar fi facut mult mai sistematic, iar progresul economic al „spatiului vital“ si chiar al celui „economic“ ar fi fost notabil.

Criza rachetelor din Cuba nu ar fi fost solutionata pasnic?

Dupa cum se stie, presedintele Kennedy a fost puternic influentat in conduita sa, in timpul crizei rachetelor din Cuba, de lectura cartii Barbarei Tuchman, Tunurile din august, care prezinta izbucnirea primului Razboi Mondial ca pe o criza scapata de sub control. A evita cele petrecute in 1914, cu consecinte infinit mai grave decat atunci — avand in vedere arsenalul nuclear al superputerilor —, a fost obiectivul sau fundamental.

Este de presupus ca, in cazul in care URSS nu si-ar fi retras rachetele din Cuba si ar fi ales calea confruntarii militare, Kennedy nu ar fi pus in aplicare doctrina represaliilor masive, adoptata de predecesorul sau, Eisenhower, doctrina care ar fi dus la o apocalipsa nucleara, cu imense costuri umane si materiale. Chiar daca doctrina „ripostei flexibile“, preconizata, inca din 1959, de generalul Maxwell D. Taylor, nu se bucura, in 1962, de notorietatea si adeziunea de mai tarziu, exigentele politico-strategice ar fi impus-o administratiei Kennedy. Razboiul dintre NATO (SUA) si Tratatul de la Varsovia (URSS) ar fi avut – cred eu – un caracter limitat, cu riposte graduale, destinate sa limiteze pierderile. Este de presupus ca, de indata ce consecintele umane si materiale ale loviturilor nucleare ar fi devenit realitate, cele doua parti s-ar fi asezat la masa tratativelor. In ce ma priveste, nu cred ca s-ar fi ajuns atunci, in 1962, la ceea ce, potrivit lui Clausewitz, se numeste „folosirea extrema a violentei“. Chiar in conditiile unei confruntari care ar fi depasit pragul nuclear, se manifesta – cred eu – o constrangere rationala care impiedica partile combatante sa ajunga la sinucidere. Atat Kennedy, cat si Hrusciov erau suficient de rationali pentru ca, dupa un schimb de lovituri nucleare, sa inteleaga ca miza aflata in joc nu merita devastarea nucleara a tarilor lor.

Apollo 11 ar fi ajuns pe Marte?

Text: Mircea Oprita, scriitor, critic si expert in literatura SF

Faptul era posibil, dar posibilul are de facut aici un efort imens pana sa se suprapuna in mod convingator peste plauzibil. In evantaiul virtualitatilor, o redistribuire a sarcinilor pe tabla de sah a jocurilor cosmice nu este de neluat in seama. Cu atat mai mult cu cat America ne-a dovedit, in repetate randuri, cat de interesata este ea de zborul martian, iar pasii facuti in directia acestui obiectiv de ampla si indelungata strategie n-au fost pana astazi nici putini si nici de mica insemnatate. Admitand ca promotorii teoriei conspiratiei au dreptatea lor, ca televiziunile ne-au jucat pe degete si in 1969, ca pe Luna n-au debarcat Armstrong si Aldrin, ci eventual concurenta sovietica (Konstantin Tiolkovski si Arkadi Gaidar), sa ne indreptam privirile spre Marte. Si ce altceva vedem acolo, decat… scenarii?

1. Apollo 11 pleaca la 16 iulie 1969 cu racheta Saturn V pe o traiectorie calculata in asa fel incat sa intersecteze orbita planetei Marte. Lansarea decurge excelent, dar, doua zile mai tarziu, Michael Collins, cel ce urma sa piloteze modulul de comanda circummartian, transmite la baza mesajul alarmant ca Saturn V si-a consumat rezerva de combustibil fara sa poata inscrie nava pe orbita stabilita. NASA face public comunicatul pregatit pentru caz de esec al lansarii si deces al echipajului, care oricum nu mai are mult de trait. (Pentru cine e dispus sa vada aici rodul unei imaginatii macabre, precizez ca si in cazul controversatei descinderi pe Luna exista pregatit un comunicat de acest fel, vizandu-i pe Armstrong si Aldrin, iar in cazul mai vechi al lui Iuri Gagarin, rusii redactasera chiar doua comunicate indoliate, fata de unul singur optimist. Ceea ce e in masura sa ne convinga de faptul ca lucrurile in Cosmos nu sunt deloc simple si netede, iar cei de la bazele de lansare se pregatesc intotdeauna pentru orice.)

2. Intrucat, din fericire, scenariul anterior a fost simulat pe computer, aratand clar limitele rachetei Saturn V in situatia transferului echipajului de pe ruta spre Luna pe una sensibil mai lunga, putem da filmul inapoi si relua lansarea. Apollo 11 pleaca doi ani mai tarziu, la 9 septembrie 1971, cu riscul de a-l face pe presedintele Kennedy sa se rasuceasca in mormant de obida, dar cu o racheta Saturn V imbunatatita, care inscrie corect expeditia pe traseul interplanetar. Trei luni trec greu, cu diverse observatii de rutina si simulari facute in modulul de comanda si in modulul martian, dar la 2 ianuarie 1972, cand planeta Marte incepuse deja sa se vada ca o luna mai mica pe cerul sumbru din hublouri, unul dintre motoarele folosite pentru corectia traiectoriei se blocheaza, fapt ce impune nevoia unei reparatii urgente. Edwin „Buzz“ Aldrin, care, in alte conditii, ar fi fost un excelent pilot de modul lunar, iese in spatiu sa efectueze reparatia si nu se mai intoarce, ratand astfel ocazia de a fi un tot atat de bun pilot de modul martian.

In aceste conditii, nava trece la o buna distanta pe langa Marte, iar in decembrie 1972, cand inclusiv stocul de alimente destinat drumului de intoarcere e pe sfarsite, comandantul Armstrong transmite spre Pamant un set de observatii asupra inelului lui Saturn, precum si convingerea ferma a echipajului ca va rata si aceasta spectaculoasa planeta. NASA reia comunicatul indoliat si-l difuzeaza pe toate canalele. Conform unui plan care s-ar fi aplicat si in cazul debarcarii nenorocoase pe Luna, comunicatiile cu nava urmeaza sa fie taiate, iar un cleric incredinteaza inca de pe acum celui Atotputernic sufletele astronautilor, asa cum se procedeaza la inmormantarile persoanelor disparute in largul oceanului.