Big Business!

Cele doua tari sunt urmate, la mare distanta, de Sri Lanka (9,75%) si de Kenya (9,4%). Exportul anual este de circa 1.400.000 de tone, insa cei doi lideri ai productiei sunt si lideri ai consumului, la acest capitol India (175.000 tone) si China ( 280.000 tone) fiind intrecute de Kenya (285.000 tone) si Sri Lanka (300.000 tone). Pe locul al cincilea vine, aparent paradoxal, Marea Britanie, tara care nu produce ceai dar exporta, dupa prelucrarea specifica, 28.500 de tone pe an.

De exportat se exporta in toate tarile lumii, insa trei sunt cele care au intrat in folclorul international pentru ritualul ceaiului. Evident, prima este Japonia, unde, de aproape un mileniu, se performeaza Cha-no-yu, o ceremonie cu reguli destul de stricte. Gazda trebuie sa poarte neaparat kimono, iar, mai intai de toate, se recurge la ritualul spalarii mainilor. Gazda si invitatii se inchina reciproc inainte si dupa fiecare etapa a ceremoniei. Inainte de a intra in incaperea sau constructia destinata anume orei de ceai, invitatii asteapta afara, in liniste, ca gazda sa isi faca rugaciunile. Apoi, sunt obligati sa admire decoratiunile interioare, obiectele de arta sau aranjamentele florale din interior. Inaintea ceaiului propriu-zis, invitatii sunt serviti cu o gustare usoara sau cu dulciuri, inclinandu-se in fata gazdei ori de cate ori aceasta introduce un fel nou. Foarte importanta este prezentarea ansamblului de ceainice, de cesti si de ustensile pentru pregatirea si servirea ceaiului. Eticheta obliga oaspetii sa le admire indelung. Ingredientul principal se prezinta sub forma de pudra de ceai verde, dozata precis. Din momentul in care infuzia le este oferita oaspetilor pe rand (intr-o ordine data de importanta sociala a acestora), conversatia trebuie sa fie una minimala, pentru ca toata lumea sa poata savura in liniste, beneficiind de o concentrare maxima, toate sunetele, mirosurile si imaginile specifice ritualului. Miscarile se cer a fi delicate si exacte, in special cand este vorba de manuirea cestilor. La final, gazda curata toate ustensilele in fata oaspetilor, impietriti de admiratie…

In Anglia, unde fiecare cetatean consuma, in medie, 2,5 kg de frunze de ceai pe an, desi licoarea este bauta pe tot parcursul zilei (cu un posibil maxim la micul dejun), un anume grad de formalizare insoteste ceaiul de la ora cinci. Oscar Wilde a nemurit five o’clock tea, asociindu-l, totusi, parodic, sandvisurilor cu castraveciori. In realitate, sunt preferate dulciurile, fursecurile sau biscuitii (cu aroma de levantica, daca se poate), anticipati, dupa caz, de sandvisuri divine: chifle cu sunca, miere, unt si sparanghel, briose cu branza, avocado si bacon sau telina cu ou fiert, rosii plus menta proaspata. Cea mai importanta faza a ceremoniei este aceea in care ceaiului i se ingaduie sa adaste fix cinci minute in recipientul de portelan umplut cu apa calda. Se apreciaza ca acesta este intervalul optim in care ceaiul capata toate proprietatile organoleptice necesare. La fel de important este ca, inainte de turnarea ceaiului, in cesti sa se puna putin lapte, neaparat la temperatura camerei, in orice caz nu fierbinte. Cat despre eticheta, aceasta contine in chip natural prelungite momente de barfa dezinvolta.

Rusii folosesc pentru pregatirea ceaiului samovare uriase, in care se obtine o infuzie concentrata, diluata ulterior cu apa proaspat fiarta. Ei considera ceaiul o bautura de familie care poate fi servita la finalul oricarei mese, in adaos cu una pana la trei lingurite de zahar la fiecare ceasca si una-doua rondele de lamaie, excluzand insa din amestec laptele.

In fapt, traditia si obiceiurile legate de ceai difera de la areal la areal. In regiunea germana Friesland, mai intai se pune in ceasca o bucata de zahar candel (kluntje). Acesta se topeste incetisor la contactul cu ceaiul fierbinte, caruia i se adauga un strat gros de frisca, rezultatul fiind degustat pe etape, in ordine inversa, de la frisca la zahar candel. In Hong Kong, ceaiul este de neconceput fara lapte condensat, in timp ce in Indonezia, in zonele din vestul Javei, zaharul este exclus. Iranienii, dimpotriva, inainte de a sorbi prima inghititura de ceai, isi pun sub limba o bucatica de zahar.

Cei mai mari consumatori de ceai din lume sunt irlandezii, cu o medie de 5-6 cesti pe zi. Marocanii nu-l concep fara menta proaspata, in exces chiar. Pentru pakistanezi, e bautura nationala, insa ceaiul lor nu provine din India, China sau Ceylon, ci, aproape exclusiv, din Kenya. Pentru alti mari consumatori – turcii –, ceaiul este o bautura de toata ziua, in doze mici si dese, indulcite cu zahar din sfecla. In Tibet, pe langa lapte, se adauga unt si… sare, rezultand Po-cha. Dincolo de toate aceste variatiuni de reteta, ceaiul ramane cel mai puternic concurent al cafelei pe aproape orice meridian.

FACTS

Tea movies

1. Tea with Mussolini, 1999. Regia: Franco Zeffirelli. Cu: Cher, Judi Dench, Joan Plowright
2. Sheltering Sky: Tea in Sahara, 1990. Regia: Bernardo Bertolucci. Cu: John Malkovich, Debra Winger
3. Death of a Tea Master, 1989. Regia: Kei Kumai. Cu: Eiji Okuda, Toshiro Mifune
4. Tomandote: Tea for Two, 2000. Regia: Isabel Gardela. Cu: Nuria Prims, Zach Qureshi
5. Tea Time of the Dead, 2004. Regia: Edgar Wright. Cu: Simon Pegg, Kathe Ashfield

Dictionar

A – ASSAM: regiune a Indiei cu mari plantatii de ceai, infiintate in 1835 de Compania Indiilor de Est, primul exportator modern de ceai din lume.
B – BOSTON TEA PARTY: debutul luptei colonistilor americani pentru independenta, petrecut in 1773, cand, protestand impotriva taxelor mari asupra ceaiului impuse de Londra, revolutionarii arunca sacii cu ceai aflati in calele navelor companiei Indiei de Est in apele portului Boston.
C – CHA: semnul grafic corespunzator ceaiului atat in alfabetul chinezesc, cat si in cel japonez.
D – DARJEELING: regiune indiana de la poalele Himalayei, de pe ale carei plantatii se obtine un ceai specific, puternic astringent.
E – EARL GREY: ceai negru avand ca principala caracteristica aroma de portocale bergamute.
F – FORMOSA: varietate de tip oolong, originara din Taiwan si considerata „sampania“ ceaiurilor.
G – GYOKI: calugar japonez care, incepand cu anul 648, planteaza arbusti de ceai in gradinile a 49 de temple budiste.
H – HOJICHA: tip de ceai verde a carui frunza, dupa culegere, nu este rulata, fiind uscata in cuptor.
I – ICE TEA: inventie a lui Richard Blechynden care, in 1904, in timpul Expozitiei Mondiale din Saint Louis, cauta o bautura potrivita pentru a contracara efectele caniculei.
J – JAKU: unul dintre cele patru principii – simbolizand pacea interioara – care guverneaza ceremonia japoneza a ceaiului, asa cum a stabilit Sen Rikyu, maestru al ceaiului (1522-1591).
K – KEEMUN: varietate de ceai negru specifica provinciei chineze Anwhei si apreciata pentru faptul ca, in timp, spre deosebire de alte ceaiuri, calitatea sa creste, asemenea vinului. Hao Ya este cel mai bun ceai de acest tip.
L – LAPSANG SOUCHONG: ceai negru chinezesc a carui aroma specifica e data de lemnul de pin ars in timpul operatiunilor de prelucrare a frunzelor de ceai.
M – MURATA SHOKU Preot zen care, in 1422, stabileste ritualul primei ceremonii japoneze a ceaiului (Cha-no-yu).
N – NILGIRI: ceai negru obtinut in sudul Indiei, ingredient de baza al ceaiului englezesc clasic servit la micul-dejun.
O – OOLONG: varietate de ceai obtinuta prin fermentarea partiala a frunzelor de Camellia sinensis.
P – PU-ERH: varietate caracteristica provinciei chineze Yunnan, cu frunze mari si avand in primul rand valoare medicinala (este recomandat in afectiunile digestive). Pentru consumul obisnuit, dupa o fermentare dubla, este aromat cu petale de crizantema.
Q – QUANG NINH: ceai din provincia vietnameza cu acelasi nume.
R – ROOIBOS: planta, asemanatoare ceaiului, care creste in Africa de Sud si ale carei frunze stau la baza prepararii unei infuzii de culoare rosie, lipsita de cafeina.
S – SHEN NUNG: al doilea imparat al Chinei. In anul 2737 i.Hr., descopera infuzia, atunci cand cateva frunze de ceai ajung accidental in ceasca sa cu apa fierbinte.
T – TEEKANNE: companie germana infiintata in 1882, pioniera a ceaiului la pliculet, domeniu in care a promovat inovatii succesive. Intre acestea, Teebombe (1914) si saculetul dublu (1949), devenit, in timp, standard international.
U – UVA: ceai din regiunea cu acelasi nume din Sri Lanka, renumit pentru aroma sa subtila.
V – VALERIANA: planta, originara din America de Nord, care, in infuzie cu ceai, este folosita pentru combaterea insomniei.
W – WU WEI: varietate chinezeasca extrem de aromata, obtinuta prin infuzarea frunzelor de ceai cu ierburi speciale.
Z – ZIMBABWE: tara africana producatoare de ceaiuri renumite, intre care Tanganda, care are la baza un soi provenit din regiunea indiana Assam.
Y – YUNNAN: regiune din China unde se produc mai multe varietati de ceai negru aromat.
X – XIONG FAN: carturar chinez din dinastia Sung (cca 1100), autor al unui tratat clasic despre ceai.