Trecut sub tacere…
In 1985, se inregistreaza primul caz de SIDA in Romania, identificat de catre doctorul Andrei Olinescu in persoana lui C.V., nascut pe 25 august 1943, chelner pe trenurile internationale. Descoperirea este trecuta sub tacere de catre autoritatile comuniste, care nu concep ca o societate "profund morala", precum cea socialista, sa fie infestata de o boala "capitalista". Nici SUA nu reactioneaza in anii ’80 mai eficient in privinta cercetarii si combaterii SIDA. Presedintele Reagan ataca problema de-abia in octombrie 1987, cand numarul deceselor in SUA ajunsese deja la 27.909.
Reactia societatii americane cunoaste insa o evidenta evolutie de la cazul Ryan White, din 1985, cand unui baiat hemofilic seropozitiv in varsta de 13 ani i se interzice accesul la cursuri de catre oficialitatile scolare, pana la marile manifestatii in favoarea alocarii de fonduri pentru stoparea SIDA, din anii ’90. A contribuit la aceasta schimbare de mentalitate si de atitudine notorietatea unor cazuri precum cele ale actorului Rock Hudson (1985), prieten personal al presedintelui Reagan, muzicianului Freddy Mercury (1991), tenismenului Arthur Ashe (1992) sau balerinului Rudolf Nureyev (1993), dar si recrudescenta inspaimantatoare a maladiei care, de la 234 de decese raportate in 1981, ajunge sa secere, in 2005, trei milioane de vieti in intreaga lume.
In Romania, la nivelul anului trecut sunt semnalate peste 11.000 de cazuri de SIDA, iar incidenta tot mai mare a bolii in randul celor tineri nu poate decat sa starneasca ingrijorare. Din nefericire, cu toate masivele fonduri alocate cercetarii maladiei pe plan mondial, nu s-a gasit inca un leac eficient care sa stopeze devastatoarele efecte ale virusului.