Luna rasare dupa potop

Teoria lui Darwin e completata in 1882 de geologul Osmond Fisher, care aduce argumentul ca Oceanul Pacific ascunde cicatricea lasata de Luna in momentul in care aceasta a fost smulsa din suprafata planetei-mama si s-a produs Potopul. In 1909, astronomul american Thomas Jefferson Jackson See formuleaza ipoteza ca varsta Lunii este de aproximativ doua ori mai mica decat cea a Pamantului. In opinia sa, in momentul in care a aparut, Luna avea o orbita aflata la mare distanta de cea a Terrei. Apoi un obiect spatial, cel mai probabil un meteorit de dimensiuni considerabile, a lovit Luna, impingand-o intr-o prelungita excursie cosmica, pana cand a fost atrasa de gravitatia Pamantului. In momentul intalnirii dintre cele doua planete, pe Pamant au avut loc cutremure, eruptii vulcanice si schimbari dramatice de tem­peratura si presiune, toate acestea provocand Marele Potop.

FACTS

De-a lungul istoriei, oamenii de stiinta – initial filosofii, apoi astronomii – au formulat trei tipuri de teorii despre originea Lunii: 1. La un moment dat, in procesul de formare a galaxiei noastre, Luna si Pamantul au aparut aproximativ in acelasi timp, cele doua corpuri ceresti datand din zorii timpului pana in ziua de astazi. 2. Luna si Pamantul au aparut simultan, dar in locuri diferite ale galaxiei.

Un meteorit a lovit Luna impingand-o intr-o prelungita excursie cosmica, pana cand aceasta a fost captata de gravitatia Terrei. 3. In urma cu milioane de ani, Luna a fost parte integranta a Pamantului, insa, din motive inca neelucidate pe deplin, aceasta s-a rupt de planeta-mama si s-a transformat intr-un corp ceresc de sine statator. Ultimele doua teorii au in comun ipoteza ca Potopul este strans legat de transformarea Lunii in unicul satelit al Terrei.

In versiunea iudaica si crestina, pastrata in Vechiul Testament, mitul Potopului il are ca erou principal pe Noe, care, la porunca lui Dumnezeu, construieste o Arca unde va adaposti, pe parcursul ploilor, animale din toate speciile, cu ajutorul carora va repopula Pamantul.

Aceeasi poveste se intalneste si in Islam. In versiunea pastrata in mitologiile nordice ale popoarelor anglo-saxone si germanice, supravietuitorul Potopului este chiar omul primordial, denumit Fintan. Arca lui e un templu al cunoasterii pe care il va incredinta druizilor, primii oameni ai lumii noi. O poveste asemanatoare se regaseste in legendele chinezesti – Arca se opreste pe Muntele Intelepciunii, Wudan, si cei doi eroi supravietuitori ofera oamenilor stiinta traditionala a lumii vechi.

Momentul Potopului este plasat de marile religii monoteiste (crestinism, iudaism si islamism) in urma cu aproximativ 8.000 – 8.500 de ani. Panteonul mitic asiatic si american fixeaza timpul Potopului tot in urma cu 8.000 de ani. Legenda comuna popoarelor arhaice, Potopul nu e prezentat in nici o religie sub forma unei apocalipse universale. Aceasta e si ipoteza oamenilor de stiinta: pana in momentul de fata nu au fost gasite dovezi care sa certifice existenta unui cataclism raspunzator de o inundatie globala.

Studiile chimice efectuate asupra rocilor aduse de Lunar Prospector demonstreaza ca atat Luna, cat si Pamantul au aceeasi varsta (4,5 miliarde de ani) si ca cele doua corpuri ceresti s-au nascut in sistemul solar la aceeasi distanta fata de Soare (deci, in acelasi loc). Cu alte cuvinte, este confirmat pentru prima oara faptul ca Terra si unicul sau satelit natural au avut candva o istorie comuna.

Miturile intemeietoare Orice cercetare antropologica orientata spre studiul miturilor intemeietoare ale popoarelor arhaice dezvaluie o concluzie cel putin ciudata: nu exista nici un mit, nici o legenda straveche si nici vreo poveste sacra care sa mentioneze prezenta Lunii, cu toate ca zestrea mitologica a umanitatii abunda in descrieri ale Soarelui, planetei Marte sau ale altor corpuri ceresti, de cele mai multe ori personificate in zeitati. Se pare ca Luna a fost „observata” pentru prima oara de stramosii nostri abia dupa marele Potop, ceea ce ar insemna ca, inainte de Potop, Luna, pur si simplu, nu exista… Grecii au fost, probabil, primii care au studiat satelitul Pamantului in mod stiintific.

Analizand umbra Pamantului pe Luna in timpul unei eclipse, astronomul Aristarchus, care a trait in sec. III i.Hr., estima ca distanta dintre Pamant si Luna este de 60 de circumferinte ale Pamantului (un calcul remarcabil de precis, tinand cont de faptul ca astro­nomia moderna arata ca aceasta distanta variaza intre 220 si 250 de mii de mile, adica intre 55 si 63 de circumferinte ale Pamantului).

Istoricul Plutarh a lansat apoi ipoteza ca pe Luna ar trai oameni sau zei, intrucat partile intunecate ale aces­teia nu ar fi altceva decat oceane. Studiul modern asupra satelitului natural al Pamantului a inceput in 1610, cand Galileo Galilei a construit un telescop performant prin intermediul caruia a observat si definit, pentru prima data, partile intunecate si luminoase ale Lunii asa cum sunt ele in realitate: campii vaste si munti inegali.

Acuzatia de erezie adusa lui Galilei l-a impiedicat pe René Descartes sa publice una dintre primele teorii care explicau prezenta Lunii pe orbita Pamantului prin captarea acesteia de catre gravitatia terestra, fenomen care ar fi determinat si Potopul. Mitologiile chinezeasca si pre-mayasa, care ofera unele dintre cele mai vechi legende pastrate pana in zilele noastre, descriu cu lux de amanunte bolta cereasca, dar nu pomenesc absolut nimic despre existenta Lunii. In mod misterios, aceasta „rasare” pe cer imediat dupa momentul Potopului. La azteci, de exemplu, Luna era considerata fiica Zeului Ploii, Tlaloc, iar in hinduism reprezinta simbolul lui Shiva, care marcheaza renasterea ciclica a Universului dupa timpurile intunecate, de haos.

Mitul Potopului este o legenda comuna tuturor popoarelor arhaice. Simbolic, el reprezinta atat apocalipsa, disparitia omenirii – care se produce prin puterea unor forte superioare, trimise de zeii infuriati de incalcarea legilor divine, de pacatele si greselile oamenilor, cat si renasterea unei lumi noi, pure – motiv pentru care Potopul e reprezentat in panteonul mitic al umanitatii si ca un botez universal. De la Darwin la Jackson See Prima teorie intemeiata stiintific despre originea Lunii a fost lansata in 1878 de George Howard Darwin, fiul celebrului evolutionist. Acesta considera ca, la inceputuri, Pamantul avea o revolutie mult mai rapida decat cea din zilele noastre – fapt ce a facut ca gravitatia Soarelui sa rupa o bucata din Pamant, care, mai tarziu, va deveni Luna.