Un diamant pe patru roti – Cadillac Sixteen

17 09. 2007, 14:53

Brian Smith, designerul caroseriei, spune ca proportiile lui Sixteen au fost create „cu o mare atentie pentru detalii”. Asa a rezultat o limuzina ce evoca vremurile cand masinile de lux erau facute de mana, dar are linii extrem de futuriste, care nu lasa nici o indoiala asupra timpurilor cand s-a nascut. Tehnologia folosita la fabricarea caroseriei are la baza studiile facute asupra scheletului uman. Structura sasiului si a caroseriei se aseamana cu un endoschelet, dezvoltat pe o coloana vertebrala si fabricat din aluminiu si otel, fapt ce confera masinii o siguranta iesita din comun.

Caroseria propriu-zisa este de tip hard-top, fiind realizata integral din aluminiu, cu acoperis de sticla. Motorul nu numai ca ofera performante deosebite, dar s-a bucurat de o atentie obsesiva din partea designe­rilor. El a fost gandit si desenat pentru a reprezenta o veritabila opera de arta, nu doar una inginereasca.

De altfel, Wayne Cherry, GM Vice President of Design, spune ca „intregul compartiment al motorului poate fi asemanat cu o cutie in care se pastreaza un diamant”. Interiorul masinii are aceleasi linii de un lux desavarsit. Finisaje din lemn de nuc, mici incrustatii metalice, indeosebi din aluminiu, dar si cristalul cadranelor de bord ar fi detaliile care creeaza armonia. Stilul e tot o combinatie intre inceputul de secol XX si designul contemporan. Semnul distinctiv e dat insa de ceasul Bvlgari, amplasat pe bord. In fine, tapiteria din piele Tuscany, lucrata manual, completeaza luxul autoturismului.

La capitolul tehnica, probabil ca nimic nu a fost scapat din vedere pentru a se asigura un confort maxim pasagerilor. In primul rand, scaunele din spate sunt ajustabile individual, transformandu-se, printr-o simpla apasare de buton, in adevarate sezlonguri. Surse de lumina tip LED, ascunse discret, asigura o ambianta asemanatoare mai degraba unui „office” elegant.

De altfel, DVD Player-ul, Bose Sound System, sistemul de comunicatii si securitate OnStar (bazat pe tehnologia GPS) completeaza dotarile „office”-ului. Modelul va fi disponibil in cursul aces­tui an si va costa aproxi­mativ 300.000 de dolari. In Europa, el va putea fi comandat la sediile General Motors Europe AG din Elvetia (Stelzenstrasse 4, CH-8152, Glattbrugg, Zurich) si Germania (Eisenstrasse 2-4, D-65428, Rüsselsheim), iar in Romania – prin intermediul reprezentantelor Opel.