Viata de apoi a trupurilor

Oricum, reactia detractorilor profesorului von Hagens este bizara, atata timp cat toate muzeele de biologie umana – si de stiinte naturale, in general – expun, in borcane cu formol, foetusi, organe si alte parti anatomice umane si nimanui nu i se pare odios acest lucru (de fapt, nici nu este). Dupa ce trec peste impactul primei impresii, vizitatorii expozitiilor cu plastinati au ocazia sa contemple, intr-o maniera unica, fascinanta masinarie care este corpul uman.

Pana acum, mai bine de 10 milioane de vizitatori au contemplat plastinatii in expozitiile organizate in Japonia, Germania, Austria, Elvetia, Belgia, Anglia, Coreea de Sud. Dintre acestia, un milion erau copii sub 14 ani, adusi de parinti.

Muzeul corpului uman
Dupa ce a infiintat trei institute de plastinare (primul la Heidelberg, iar urmatoarele doua in Kirghizstan si in China), Gunther von Hagens viseaza la un muzeu permanent al corpului uman. Detractorii sai il numesc „Frankenstein 2000” sau „noul Mengele”, fortand receptarea negativa prin trimiteri la literatura si la nazism. Profesorului putin ii pasa; el stie ca ideile cu adevarat revolutionare n-au fost niciodata primite cu entuziasm de toata lumea.

Pana acum, istoria a dat dreptate celor care, prin viziunea si realizarile lor, si-au depasit epoca. Gunther von Hagens poarta intotdeauna in public o palarie cu boruri largi, precum medicul din celebra pictura a lui Rembrandt

Lectia de anatomie.
De altfel, Gunther von Hagens isi cunoaste si isi respecta predecesorii. Una dintre lucrarile lui, Calaretul, este un omagiu adus ilustrului anatomist francez Honoré Fragonard, autorul, la 1771, al unui ecorché inspirat de scena ecvestra din tabloul lui Dürer Apocalipsa.

Profesorul german stie ca nici progresul stiintelor, nici cel al artelor nu ar fi fost posibile fara o investigare anatomica minutioasa: Leonardo da Vinci si Michelangelo au practicat ei insisi autopsia pentru a descifra fascinantele secrete ale alcatuirii si functionarii corpului uman. „Materia prima” a institutelor lui Gunther von Hagens o reprezinta voluntarii – persoane care isi doneaza, in cunostinta de cauza, corpul pentru a fi plastinat, dupa moarte.

Sunt oameni de religii, conditii sociale si convingeri politice diferite. Sunt oameni care au inteles ca pot fi utili si dupa ce trupurile lor pamantesti vor fi trecut la cele vesnice. Pentru suflete, viata de apoi se petrece in Ceruri. De viata de apoi a trupurilor se ocupa profesorul von Hagens.

Foto: Gunther von Hagens/ Institut für Plastination

Gunther von Hagens si-a inceput studiile de medicina la Jena (in fosta RDG), in 1965. In 1968, a fost arestat de politia politica pentru ca a protestat impotriva invadarii Cehoslovaciei de catre trupele Pactului de la Varsovia. A incercat sa treaca ilegal in RFG – a fost prins. Guvernul vest-german i-a rascumparat libertatea, astfel incat Gunther von Hagens si-a terminat studiile in 1973, la Lübeck.

Nu arta, ci stiinta
Dupa ce si-a sustinut doctoratul la Heidelberg, von Hagens a inventat tehnica plastinarii. Nimic mai simplu: se ia un cadavru uman, se goleste de grasime si de toate fluidele, apoi se reumple cu o seama de rasini polimerice speciale. Astfel preparat, corpul plastinat poate fi taiat felii (transversale sau longitudinale, dupa preferinte si nevoi) si poate fi asezat in orice postura.

„In ciuda opozitiei unora, chiar in ciuda opozitiilor institutionale, oamenii vin, din toata lumea, sa-i vada pe plastinati. Nu fac acest lucru dintr-o curiozitate morbida, vin sa se regaseasca pe ei insisi, sa se cunoasca mai bine”, spune Gunther von Hagens. Pozitiile plastinatilor sunt atat de naturale, incat cei care i-au vazut au fost fascinati de autenticitatea lor. Mai mult decat atat, vizitatorii initiati au putut face lesne legatura intre plastinatii doctorului von Hagens si lucrari celebre de arta plastica realizate de Hans Bellmer, Umberto Boccioni sau Michelangelo.

„Ma folosesc uneori, atunci cand plastinez un corp, de un demers estetic pentru a permite vizitatorilor sa treaca mai usor peste socul primei impresii si pentru a-i ajuta sa descopere admirabila complexitate a corpului uman. Dar ceea ce fac eu nu este arta; nu am nutrit nici o clipa dorinta de a face lucruri frumoase. Plastinatii nu au decat rolul de a-i invata pe oameni mai multe despre ei insisi. Sunt, indiscutabil, un om de stiinta, nu un artist.”

Reactii de sus si reactii de jos
Biserica a dezaprobat cu vigoare demersul profesorului von Hagens – cu aceeasi vigoare cu care a contestat, cu sute de ani in urma, si ideea ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui. Criticii si comentatorii de arta s-au ofuscat si ei: cum isi permite un om de stiinta sa imprumute, pentru lucrarile lui, atitudini care trimit, explicit, la lucrari de arta? Granita inefabila dintre stiinta si arta parea trasata (in ambele sensuri) inca de Brancusi: celebra sa lucrare de tinerete – Ecorché –, indiscutabil o opera de arta, a fost folosita cu succes ca material didactic in scolile de medicina.

Mai tarziu, la maturitate, acelasi Brancusi castiga in instanta procesul intentat Statelor Unite, care refuzasera sa considere una dintre Pasarile sale opera de arta si o vamuisera ca pe „o bara de cupru slefuit”. Se vede treaba ca istoria, daca n-o cunosti, se repeta. Nici politicul n-a ramas indiferent in chestiunea plastinatilor, acuzandu-l pe autor de „voyeurism si exploatare comerciala a corpului uman”.

Intr-adevar, in ultimii sase ani, vizitatorii au platit in jur de 120 milioane de euro pentru a vizita expozitiile organizate de Gunther von Hagens. Intreaga suma a fost folosita pentru a mentine in stare de functionare cele trei institute in care sunt realizati plastinatii – prepararea unui singur corp costa circa 30.000 de euro si presupune peste 1.500 de ore de munca, iar o seama intreaga de lucrari au fost cedate unor muzee, institutii de invatamant si de cercetare.