Planeta gigantilor

Producatorul suedez de mobila Ikea a fost criticat frecvent pentru faptul ca, asemenea altor multinationale care isi transfera productia in strainatate, se foloseste de forta de munca a copiilor din lumea a treia in asa-numitele sweatshop-uri – ateliere unde muncitori necalificati presteaza lucrari cu valoare adaugata foarte redusa. In replica, unul dintre fiii presedintelui Ikea, Ingvar Kamprad, a declarat la un moment dat: „Nu dorim sa folosim munca acestor copii, dar trebuie sa ne intrebam ce se intampla cu ei daca abandonam o comanda. Oare atunci se vor intoarce pe strada, ca sa se vanda pentru cativa banuti?“

Ideea de globalizare, care in esenta indica o mobilitate fara precedent a capitalurilor, a informatiilor si a bunurilor, a ajuns astfel sa se reduca repede la imaginea marilor corporatii care, in goana dupa imbogatire, cauta alte si alte locuri unde pot sa-si plateasca prost lucratorii, sa distruga in voie mediul cu fabrici poluante si sa-si vanda produsele pe piete unde nu se poate plange nimeni de calitatea lor.

• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
• De ce uneori zăpada pare albastră?

Adeptii acestei viziuni, pe langa faptul ca arunca periodic cu pietre peste tot unde prind mai multi directori de multinationale la un loc, s-au folosit intens de internet si de ONG-urile preocupate de mediu si de drepturile omului ca sa-si propage criticile. In cele din urma, sloganurile antiglobalizare, dar si zecile de pagini web anti-Microsoft, anti-Gap sau anti-Exxon au reusit sa insufle in opinia publica destula antipatie fata de corporatii in ansamblu.

Iar criticii n-ar fi avut atata succes daca n-ar fi izbucnit, in ultimii doi ani, scandalurile financiare de la Enron sau WorldCom, care au compromis, inclusiv din punct de vedere cultural, ideea de mare corporatie si au imprastiat indoiala asupra intregii lumi a „gulerelor albe”, de la directori si contabili, la consultanti si analisti financiari. La aceste pierderi de imagine s-a adaugat recesiunea globala: declansata o data cu deziluzia, din anul 2000, a burselor fata de posibilitatea firmelor cu activitate pe internet de a sustine singure cresterea economica, ea a fost „oficializata” de momentul 11 septembrie 2001, care n-a lovit doar companiile aviatice sau pe cele de turism, ci toata comunitatea de business.

Fapt e ca, parca dintr-o data, corporatia multinationala a incetat sa mai concentreze interesul si speranta celor ce se ocupau cu previziuni, iar aura de invulnerabilitate care o inconjura pana mai ieri a palit. Orice, numai corporatie nu Asa se face ca profetiile cele mai recente tind sa dezbrace corporatiile de incarcatura culturala acumulata in ultimele decenii si sa se concentreze, mult mai pragmatic, pe chestiuni terestre de organizare a afacerilor, de la modul cum ar trebui sa arate birourile intr-o companie a secolului XXI, la aspectele juridice ale functionarii unei companii.

E aici si intentia de a rezolva problemele reale pe care le pune structura – devenita extrem de stufoasa – a unei mari corporatii, unde confuziile de contabilitate nu fac decat sa reflecte o birocratie greu de stapanit. Dar e si dorinta de a scapa de rutina si de cliseele pe care multinationalele zilelor noastre le-au incetatenit in societate, de a imagina un mediu de afaceri mai relaxat, intr-un mod pe care dot-com-urile anilor ’90 n-au reusit sa-l mentina si cu atat mai putin sa-l contrapuna stilului fatalmente scortos al marilor corporatii.