Ferrari Enzo – Cel mai scurt drum de la Formula 1 la autostrada

Intre SF si F1
Caroseria este fabricata din straturi de fibra de carbon si aliaj de aluminiu, masina ajungand sa cantareasca astfel doar 1.365 kg (nu departe de masa unui autoturism de clasa mica) – si sa nu omitem ca motorul are 225 kg. La capitolul motorizare, Enzo a primit cadou de la „parinti” un motor V12 cu cilindrii dispusi in unghi de 65 de grade si cu o capacitate de 5.988 cm cubi (499 cm cubi pe fiecare cilindru).

Bineinteles ca proiectarea acestui motor a plecat de la planurile motoarelor de monoposturi: camerele de ardere sunt de tip penta, distributia este variabila, cu actionare hidraulica gestionata electronic si cu patru supape la fiecare cilindru, conductele de admisie si evacuare avand geometrie variabila. Obturatorul de admisie este de tip Drive-by-Wire, iar in blocul motor sunt montati sase senzori de detonatie care controleaza procesul de ardere.

• Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
• Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn

Toata aceasta nebunie – un amalgam de SF, fizica, chimie, matematica si Formula 1 – produce 660 CP atunci cand ajunge la 7.800 de rotatii/minut. De remarcat ca italienii nu au prevazut nici un sistem de supraalimentare a motorului, pe mo­tiv ca acesta nu este permis nici in F1. Evident ca de la valorile puterii si vitezei maxime, precum si de la acceleratia performanta, pleaca toate comparatiile cu concurenta, indeosebi cu masinile McLaren (Mercedes SLR McLaren are 629 CP si o viteza de 334 km/h). Cutia de viteze este secventiala (termenul va este cunoscut, evident, din Formula 1), fiind dispusa pe puntea-spate si cuplata direct la motor, intr-un ansamblu ce inglobeaza transmisia finala si carterul motorului.

Solutia aleasa de constructor a avut in vedere dispunerea eficienta a maselor pe cele doua punti. Selectarea treptelor de viteza se face cu ajutorul clapetelor din spatele volanului, pinioanele cutiei si ambreiajul bi-disc fiind actionate electrohidraulic, sub atenta supraveghere a computerului. Durata trecerii de la o treapta in alta este de 150 de milisecunde, nu departe de timpul in care Michael Schumacher schimba vitezele in monopostul sau de F1.

Creierul IVCS
Si acum, jucaria jucariilor de pe masina masinilor. Asa cum domniile voastre aveti un sistem nervos central care coordoneaza fiecare activitate a organismului, Enzo Ferrari are un Sistem de Control Integrat al Vehiculului (IVCS) care sta cu „ochii” si cu bitii pe motor, pe transmisie, pe suspensia activa, pe sistemele aerodinamice mobile, pe ABS si ASR. Creierul IVCS este computerul central, un fel de server conectat la senzorii fiecareia dintre componentele sistemului, si optimizeaza parametrii de functionare mai rapid si mai eficient decat ar face-o orice sofer-mecanic din lume.

IVCS are doua moduri de functionare: Sport si Race, fiecare reprezentand de fapt cate un set de reglaje ale sistemului ce coordoneaza motorul, suspensia, garda la sol, aerodinamica, ABS-ul si ASR-ul. Decizia finala ii apartine, totusi, soferului. Pe volan se afla, de altfel, nu mai putin de 6 comenzi care pot modifica diferiti parametri ai masinii.

Acum, cand ceata privind secretele de sub capota lui Enzo s-a mai rispit, trebuie sa spunem ca masina ajunge la 100 km/h in doar 3,65 secunde, dublul, adica 200 de km/h, fiind punctat dupa alte 5,85 secunde. Pentru a parcurge un kilometru cu start de pe loc, Enzo are nevoie de 19,6 secunde. Sistemul de franare trebuie sa tina piept fortelor dezlantuite ale pseudomonopostului, si astfel s-a nascut Brembo.