Spionajul PSI, asul din maneca CIA
Echilibru la cald in Razboiul Rece
Sa stai, de pilda, intr-o incapere aflata la mii de kilometri de obiectivul vizat si sa-l cercetezi totusi din interior, sa „pasesti” pe holurile celor mai bine pazite complexe militare si chiar sa patrunzi inauntrul fisetelor bine ferecate. Este oare posibil? CIA (Central Intelligence Agency – agentia de spionaj a SUA) a angajat, pe parcursul a 20 de ani, cheltuieli colosale pentru a afla raspunsul la aceasta intrebare. Aventura spionajului la distanta a inceput, pentru CIA, in 1972. In acel an, un fizician de la Institutul de Cercetare Stanford, dr. Hal Puthoff, a facut publice unele experimente ale sale, al caror subiect, un barbat, Ingo Swann (vezi video), putea „vedea” obiecte asezate in diferite ascunzatori. CIA se arata interesata de ceea ce mai apoi s-a numit, in cercurile de initiati, perceptie extrasenzoriala (PE) si mai ales de vederea la distanta (VD). O persoana capabila de VD putea descrie o locatie aflata la mii de kilometri departare. CIA a inceput sa aloce fonduri cercetarii avansate a fenomenului. Scopul era, desigur, acela de a folosi vederea la distanta in operatiunile de spionaj. Contextul politico-militar este extrem de important cand vine vorba despre implicarea CIA in studierea perceptiei extrasenzoriale. In anii ‘70 ai secolului trecut, in plin Razboi Rece, fiecare dintre cei doi mari – SUA si URSS – se straduia sa nu permita celuilalt obtinerea unui avantaj prea consistent in domeniul militar, iar spionajul era un factor-cheie in acest sens. Jocul marilor puteri consta in mentinerea echilibrului. Unei rachete ii corespundea o racheta, iar unui spion – un spion. Si chiar daca in unele zone balanta se inclina in avantajul uneia dintre parti, pe ansamblu functiona o severa regula a echilibrului. In 1970, a aparut in SUA o carte intitulata Descoperiri legate de psihic, in spatele Cortinei de Fier, in care autorii, Sheila Ostrander si Lynn Schroeder, aratau cum sovieticii recrutasera clarvazatori sau persoane cu abilitati psihice deosebite pentru a lucra in domeniile spionajului, contraspionajului si securitatii.
Preocuparea CIA pentru perceptia extrasenzoriala poate fi interpretata si ca un raspuns la actiunile pe acest plan ale URSS. Mai mult de 1.000 de laboratoare din SUA au fost implicate, pana in 1988, in studii privitoare la perceptia extrasenzoriala si la posibilitatea vederii la distanta. Cercetarile, conduse dupa toate rigorile stiintifice, isi propuneau sa inteleaga fenomenul in sine si modul in care acesta putea fi utilizat. S-a inceput cu experimente simple: subiectilor li s-a cerut sa spuna, de pilda, ce contine o cutie inchisa, asezata in fata lor. Rezultatul a fost mult peste media unei banale ghiciri. Mai spectaculoase s-au dovedit experimentele din cadrul proiectului SCANATE (abreviere de la SCANare dupa coordoNATE): subiectilor li se dadeau anumite coordonate – de exemplu latitudine si longitudine – si li se cerea sa descrie ce vad. Era vorba fie despre locatii ale autoritatilor americane (o cladire a unei agentii secrete), fie despre obiective militare sovietice aflate la mii de kilometri distanta. In descrierea obiectivului investigat, caruia nu-i cunosteau decat coordonatele geografice, doi subiecti ai cercetarii, spioni la distanta, au reusit prin cooperare, punand cap la cap ceea ce vedea fiecare, sa dezvaluie nu doar cum arata o anumita cladire, ci si coduri secrete sau ce scria pe anumite dosare incuiate in fisete. In iulie 1974, Pat Price, unul dintre subiectii cercetarilor americane asupra PE, a descris si a desenat ceea ce „vazuse” la Semipalatinsk: instalatii dintr-un complex militar sovietic secret. Imaginile luate din satelit au aratat cat de aproape de realitate era descrierea facuta de Pat Price. Performanta lui a ramas una dintre probele cele mai puternice la dosarul reusitelor spionajului realizat prin perceptie extrasenzoriala. Americanii au dorit apoi sa stie daca prin VD puteau afla amanunte despre armele pregatite de sovietici. Spionii la distanta au descris un submarin al Armatei Rosii, care ulterior s-a dovedit a fi Taifun.
Sub semnul indoielii
Mai tarziu, cand spionajul clasic amercian a intrat in posesia unor detalii despre submarin, s-a constatat ca descrierea realizata prin perceptie extrasenzoriala fusese foarte aproape de adevar. Asadar, rezultatele cercetarilor pareau a demonstra ca fenomenul perceptiei extrasenzoriale nu era doar o banala operatiune de ghicire. Ipoteza stiintifica propusa pentru explicarea fenomenului PE a fost aceea ca persoanele capabile de VD intrau in contact telepatic cu o persoana care cunostea in detaliu locatia pusa sub observatie. Vederea la distanta presupunea, s-a spus, un emitator (cel care cunostea obiectivul) si un receptor aflat in laborator. Spionajul era posibil fara ca emitatorul sa stie ca gandurile ii erau citite. Studiile au semnalat insa si aspecte care erau in defavoarea folosirii VD in scopuri de spionaj: vederea unui spion la distanta nu era 100% corecta. Nici folosirea mai multor astfel de subiecti nu conducea la certitudinea ca obiectivul era riguros descris. De altfel, prin utilizarea VD, se obtineau informatii care, in majoritatea cazurilor, trebuiau interpretate de experti intr-ale spionajului. In plus, spionii la distanta aveau probleme in a vizualiza obiectivele aflate in miscare.
Asadar, era sau nu de folos in spionaj vederea la distanta? A fost pusa in discutie insasi oportunitatea continuarii cercetarilor. Doi savanti independenti, Jessica Utts, profesor de statistica la Universitatea din California, si Ray Hyman, psiholog la Universitatea din Oregon, au fost solicitati sa se pronunte asupra perceptiei extrasenzoriale si a capacitatii de a vedea la distanta pe baza cercetarilor efectuate pana in acel moment. Concluzia, cu care ambii s-au pus de acord, a fost ca in experimentele de laborator fusesera obtinute rezultate ce nu puteau fi puse pe seama intamplarii. Dar evaluatorii au avut opinii diferite in legatura cu demonstrarea existentei in sine a fenomenelor parapsihologice. Aceste controverse, mai degraba stiintifice, nu erau de natura sa preocupe prea mult CIA. Concluzia finala, insa, a fost grea ca o sentinta capitala: vederea la distanta, asa cum fusese ea studiata in experimentele de laborator, nu se dovedea operanta in actiunile de spionaj. Proiectele de utilizare a perceptiei extrasenzoriale in spionaj au fost abandonate oficial in anul 1988. De abia in 1995, CIA si-a recunoscut implicarea in aceste cercetari. Dar, in lipsa deschiderii oficiale a dosarelor, a ramas o simpla legenda folosirea psihospionajului pentru a-l localiza pe liderul libian Moammar El Khadhafi, pentru a gasi plutoniu in Coreea de Nord sau pentru a ajuta agentiile americane implicate in lupta contra traficului de droguri. Doar 270 de pagini de dosar au fost declasificate. Restul, pana la 80.000, sunt si astazi secrete. Profesorul Jessica Utts afirma ca ar fi util ca experimentele sa fie continuate, pentru a se stabili ferm coordonatele perceptiei extrasenzoriale si retetele dupa care poate fi folosita aceasta. Iar cele peste 79.000 de pagini de dosar tinute inca la secret constituie o serioasa baza de pornire pentru noi cercetari.