Cine este adevaratul Big Brother?

Fara a avea un director mediatizat cum a avut TIS, NIMD nu repeta greselile facute de Pointdexter – mass-media si diversele organizatii care monitorizeaza activitatea serviciilor secrete nu stiu mai nimic despre NIMD. De altfel, despre noul program s-a aflat intamplator, dintr-o dezbatere bugetara a Congresului american din septembrie 2002, cand membrii acestui for au alocat 65 de milioane USD anual pentru un proiect de securitate care, ulterior, s-a dovedit a fi NIMD. Adevaratul Big Brother NIMD se foloseste si de o noua versiune a tehnologiei care a stat la temelia TIS. Aceasta tehnologie, bazata pe hacking-ul global, pe GPS si pe activitatea satelitilor de spionaj, va putea monitoriza audio-video, clipa de clipa, orice individ suspect.

Tinta principala a programului NIMD este insa anticiparea surprizelor strategice care ar putea constitui o amenintare critica la adresa securitatii nationale a SUA. In acest sens, NIMD se foloseste de Glass Box Analysis (GBA), un software care, pe baza informatiilor adunate in urma supravegherii globale, va genera ipoteze si scenarii alterna­tive de evolutie a evenimentelor; astfel, acestea vor fi clasificate in functie de potentialul de risc pe care-l reprezinta fiecare.

Sofware-ul inovator intra intr-o interactiune permanenta cu factorul uman: se foloseste de sintezele de date elaborate de diversii agenti de informatii si poate la randul sau sa sintetizeze, sa structureze sau sa analizeze uriase cantitati de date. Incet dar sigur, se pare ca viziunea Fratelui cel Mare devine realitate. Este de-a dreptul ironic faptul ca din sanul unor societati care ar trebui sa apere si sa garanteze viata privata, intrucat sunt concepute pe baza ideii de individ si de democratie, se nasc sisteme de securitate care, intr-un viitor nu foarte indepartat, ar putea recrea lumea hidoasa a lui George Orwell: o lume integral supravegheata.

Foto: Guliver, Hepta

FACTS

Un jurnalist britanic dezvaluie existenta Esalonului, un sistem global de interceptare a comunicatiilor conceput de Marea Britanie in 1948.
Iunie 1998. Revista Le Point face lumina in cazul Frenchelon, replica franceza pentru Esalon.
August 2002. Pentagonul anunta punerea in practica a programului TIS.
Septembrie 2003. Congresul SUA anunta programul NIMD.

La nici o luna de la atentatele din 11 septembrie 2001, administratia americana a propus un proiect de supraveghere a tuturor liniilor aeriene interne si internationale care opereaza pe teritoriul SUA. Proiectul, implementat pe 2 octombrie 2001, se foloseste de programul CAPPS 2 (Computer Assisted Passenger Program), care alcatuieste imense baze de date cu informatii despre pasageri. Desi multe organizatii neguvernamen­tale sustin ca acest program incalca flagrant drepturile omului, intrucat informatiile colectate sunt de natura confidentiala, CAPPS functioneaza nestingherit si astazi.

Fara drept de apel
Cum se alcatuiesc bazele de date ale CAPPS? Pe de o parte, companiile aeriene sunt obligate sa predea liste cu numele tuturor pasagerilor imbarcati si, suplimentar, informatii despre adresa, numarul de telefon, hotelul unde vor fi cazati acestia, ca si despre convorbirile pe care le au pe timpul cursei. Companiile aeriene din Europa au subscris acestui amendament, deoarece, in caz contrar, ar fi urmat sa fie penalizate de administratia americana cu 50.000 euro pentru fiecare pasager, riscand totodata sa-si piarda drepturile de aterizare pe teritoriul SUA.

Pe de alta parte, neoficial, se pare ca exista o intelegere tacita intre guvernul american si partenerii sai NATO, care extinde exponential baza de date a CAPPS: statele Pactului Nord-Atlantic trimit serviciilor secrete americane informatii mult mai detaliate despre pasagerii ce calatoresc in SUA: situatia financiara, locul de munca, fisa medicala, alaturi de o evaluare privitoare la potentialul de risc reprezentat de fiecare individ. Formal, CAPPS incalca atat unele drepturi garantate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cat si legea Uniunii Europene privind protectia vietii intime a persoanelor, dar ce e de facut? Parlamentul European a obtinut anul trecut reducerea duratei de stocare a datelor de la 50 la 7 ani; totusi, drepturile si legea respectiva sunt violate in continuare.

Programul CAPPS nu a fost, insa, decat varful aisbergului care avea sa iasa din Atlantic. Un aisberg ce seamana izbitor cu Big Brother. Un sistem tentacular In anul 2002, sub presiunea amenintarilor repetate ale Al-Qaeda si ca urmare a circului mediatic nascut in jurul scrisorilor cu antrax, in SUA spionajul si contraspionajul au luat o amploare fantastica. Practic, se constituise pretextul oportun tuturor celor care concepeau si/sau agreau de multi ani proiecte de supraveghere a populatiei. Logica lor era simpla si imbatabila: in intreaga lume, practic in orice multime de anonimi, se pot ascunde teroristi, asadar, acolo – adica peste tot – trebuie facute demersuri pentru demascarea lor.

Amiralul in retragere John Pointdexter a fost numit de catre George W. Bush in fruntea serviciului de informatii asupra persoanelor (Biroul de Vigilenta Informatizata), afiliat Pentagonului. Pe 2 august 2002, Pointdexter comunica presei faptul ca a fost lansat un proiect tentacular de supraveghere planetara. Proiectul a fost numit initial GIS (Supravegherea Globa­la a Informatiilor), dar, intrucat numele i-a tradat probabil adevaratul scop, titulatura i-a fost schimbata in TIS (Supravegherea Informatiilor Teroriste). TIS a fost finantat de Pentagon cu 20 de milioane USD anual. Programul functiona extrem de simplu: pe baza unor software-uri performante de hacking (spargere) sau infiltrare, el se folosea de absolut toate bazele de date de pe planeta (informatice, civile, medicale, de telecomunicatii etc.).

TIS viola inclusiv secretul bancar. Argumentul lui Pointdexter era de necombatut: „Daca organizatiile teroriste vor sa initieze atacuri impotri­va SUA, oamenii lor sunt, inevitabil, angajati in tranzactii si este deci imposibil sa nu lase vreo urma in sfera informationala.“ Prin urmare, trebuiau facute cercetari in domeniul tranzactio­nal pentru a fi descoperiti teroristii. Ca sa-si indeplineasca obiectivul, Pointdexter trebuia sa dispuna de toate informatiile electronice de pe Terra. Dorea sa aiba acces la tot si la toate. De exemplu, unul dintre programele sale prevedea supravegherea biometrica globala, care consta in analiza corpului si a formei fetei, urmata de o eventuala identificare automata a intregii populatii dintr-un oras.

Pointdexter mergea insa prea departe. In august 2003, Congresul ameri­can, alertat de numeroasele ONG-uri si grupari pentru apararea libertatii individuale, a pus capat experientelor acestui acaparator al cyberspatiului: oficial, TIS a fost inchis. Renastere cu usile inchise In timp ce proiectul lui Pointdexter esua, altii puneau bazele unui nou sistem de supraveghere: NIMD (Noua Inteligenta din Date Masive). Misiunea centrala a acestuia era sa sprijine natiunea in evitarea unor evenimente neanticipate, care ar putea deveni critice pentru securitatea statului: atacuri teroriste, accidente de proportii, calamitati naturale. NIMD este rodul unei munci de echipa a specialistilor americani de la NSA (Agentia de Securitate Nationala), de la Departamentul de Interceptari Electronice Planetare al CIA (Agentia Centrala de Informatii) si de la NIMA (Agentia Nationala pentru Imagini si Harti), creatorii hartilor pentru militari si spioni – practic crema spionajului american.