De ce suntem unici?

In alte cazuri, doi gemeni incipienti fuzioneaza sau unul il absoarbe pe celalalt, astfel incat individul nascut dintr-o astfel de fuziune are in corp doua tipologii distincte de HLA (Human Leucocyte Antigen, amprentele genetice prezente pe globulele albe din sange, in functie de care se determina compatibilitatea in cazul transplantului de organe), sau e hermafrodit (din aceeasi categorie ar face parte si transsexualii, care au organe genitale corespunzatoare unui sex si constiinta de sine corespunzatoare sexului opus), sau e ceacar (are ochii de culori diferite). Acesti indivizi se incadreaza in categoria biologica a „himerelor“, dupa numele monstrului antic cu coada de sarpe, corp de pasare si cap de leu.

Exista geneticieni care sustin chiar ca, din 80 de conceptii de gemeni, una singura are ca rezultat la nastere doi copii gemeni viabili, in rest rezultand, dintr-o cauza sau alta, un singur copil, care nu va sti niciodata ca a avut un frate sau o sora in uter. Ba mai mult, dat fiind ca numerosi gemeni sunt stangaci, s-ar banui chiar ca stangacii unici la parinti ar proveni si ei din conceptii de gemeni. Trebuie remarcat ca aceasta teorie slujeste de minune celor pasionati, in arta sau in afara ei, de chestiunea unitatii persoanei umane, de la mitul androginului (spre a carui incarnare aspira un Marilyn Manson, un David Bowie sau un Prince), pana la dedublarea personalitatii dupa modelul lui Dr. Jekyll si Mr. Hyde (dar cu prelungiri aproape neverosimile in justitia americana de azi, cu avocati care isi apara clientii pretinzand ca acestia au comis crime sub impulsul uneia din cele doua sau mai multe personalitati care i-ar stapani succesiv).

• O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
• S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu

De ce n-am observa insa ca, pe deasupra acestor speculatii, poza androgina sau invocarea personalitatii multiple sunt o incercare de a iesi in evidenta tocmai ca individ distinct de altii? Unicitatea se afirma si prin caracterul de exceptie de la regula, prin diferentierea uneori stridenta fata de categoria din care faci parte, inclusiv categoria biologica – sexul, rasa (Michael Jackson a incercat asa ceva) ori varsta (cine mai stie cate operatii estetice a facut Cher?).

Natura ne invata insa ca nu intotdeauna e bine sa te izolezi in raport cu ai tai si ca individul instrainat de semeni, ascetul, geniul, eroul, disidentul, oricine se afla in postura de singur impotriva tuturor isi reduce sansele de supravietuire. Invers, spiritul de echipa, capacitatea de adaptare in societate, mediocritatea, asemanarea cu ceilalti garanteaza supravietuirea. Pentru unii insa, a iesi in evidenta si a semana cu altcineva nu se contrazic deloc: este cazul celor care aspira sa semene cu vedetele lor preferate, fiindca simt ca personali­tatea vedetei a modificat deja in ei mare parte din propria lor individualitate.

Asa se explica numarul enorm de pretinse sosii ale lui Elvis, Marilyn Monroe sau Sylvester Stallone, dar si aberatiile din emisiuni ca „Vreau o fata faimoasa“, produsa de MTV, unde apar diversi fani care si-au facut operatii estetice ca sa semene cu Pamela Anderson sau Kate Winslet, ori schimbare de sex ca sa semene cu Jennifer Lopez. Nimeni insa, oricat ar fi de indragostit, nu se poate transforma cu adevarat in persoana iubita. Cat despre ideea de sosie, stiinta e categorica: nu e decat o sansa la 27,6 miliarde sa existe doua persoane neinrudite care sa aiba patrimoniu genetic identic.

E putin probabil ca Osama bin Laden, fie si „cosmetizat“, sa poata trece de controalele de pe aeroporturile americane sau germane care scaneaza irisul pasagerului ca sa se convinga ca n-au de-a face cu teroristi sau infractori. Noul pasaport biometric, care ar urma sa fie introdus de la anul in Europa, face din modelul irisului, unic pentru fiecare individ, noua vedeta a determinarii identitatii, mai rapida si mai exacta decat amprentarea digitala. Ca si striurile de pe degete sau codul de bare al ADN, desenul din ochi va semnala insa doar faptul ca prin aeroport calatoreste un om obisnuit sau un terorist. Desenul din iris ne va putea dezvalui doar identitatea unei persoane. Cum este acea persoana, ce calitati si defecte are, ce-i rezerva viitorul nu vom putea afla.

Foto: Guliver, Hepta

Acestea se trimit apoi la baza de date a politiei, constituita in temeiul noii legi scotiene, lege ce permite testarea ADN in cazul oricarei persoane arestate. Si s-ar zice ca baza de date e deja destul de bogata, avand in vedere ca aceeasi modalitate de prindere a scuipatorilor de soferi a fost deja introdusa de metroul londonez, de caile ferate scotiene si de o parte dintre liniile de autobuz din Glasgow. Posibilitatea identificarii la minut a persoanelor pe baza probei ADN apare banalizata de astfel de aplicatii, fiindca exista opinia ca un lucru atat de subtil si de intim ca structura ADN n-ar trebui sa faca obiectul unor cercetari politienesti decat in cazurile de urmarire a criminalilor.

Aceasta opinie este justificata in primul rand de noutatea tehnicii respective, care n-a patruns in constiinta publicului la fel de adanc ca prelucrarea amprentelor digitale, incetatenita inca de pe la finele anilor 1880. In schimb, prima identificare de persoana prin proba ADN dateaza doar din 1985, in timp ce prima condamnare a unui criminal pe baza probelor ADN a avut loc doi ani mai tarziu. Politistii din toata lumea au imbratisat cu entuziasm metoda, care a dat rezultate spectaculoase, nu numai in cazul crimelor sau al violurilor cu autor necunoscut, ci si in acela al reabilitarii unor condamnati pe nedrept. Treptat au aparut criticile, care se aud destul de des si in ziua de azi: costurile prea mari, dificultatea administrarii probelor (au fost oameni condamnati din greseala pe baza unor probe de ADN confundate sau contaminate cu altele), dar si existenta unor cazuri cand biologia dejoaca socotelile anchetatorilor.

Recent, politia din Michigan si-a recunoscut impasul intr-un caz de viol comis acum cinci ani: suspectii sunt gemeni, au acelasi profil genetic si un cazier identic, incluzand si violuri. Cei doi frati suspecti sunt gemeni univite­lini, adica au acelasi ADN, fiindca provin dintr-un singur ovul (spre deo­se­bire de gemenii bivitelini, care au ADN diferit, provenind din ovule diferite). Bijuterii cu acid dezoxiribonucleic Iar cu aceasta ajungem la al doilea motiv pentru care opinia publica priveste in continuare testele ADN ca pe o intruziune prea drastica in intimitatea biologica a individului.

Descoperirea fiziologului ceh Purkinje, la 1823, privitoare la natura unica a desenului amprentelor digitale pentru fiecare persoana si la faptul ca acestea nu se schimba de-a lungul vietii a fost poate socanta pentru cei care nu s-ar fi gandit vreodata ca unicitatea individului uman se exprima si prin liniile neobservate de la capetele degetelor. Dar cercetarea amprentelor nu avea in sine nimic care sa depaseasca granita intimi­ta­tii naturale a oricarui organism in raport cu restul lumii; a concepe faptul ca e de ajuns un fir de par sau o picatura de sudoare pentru ca identitatea ta biologica sa fie reperata, chiar dupa moarte, si fisata intr-o baza de date, in forma unei scheme abstracte, e insa aproape inspaimantator.

Nu e deloc de mirare ca sunt si insi mai pragmatici, care incearca sa vada partea frumoasa a lucrurilor si sa faca din ea o afacere: acum doi ani, o firma din Marea Britanie care se ocupa, intre altele, cu recoltarea de ADN pentru companiile farmaceutice si pentru teste de paternitate s-a gandit sa ofere clientilor desenul propriului lor ADN in chip de cod de bare, asa cum apare el in ana­li­zele criminalistice, cu scopul de a fi folosit ca model decorativ la bijuterii, covoare sau alte obiecte de pret ce pot sluji drept cadouri pentru persoana iubita.

Sa nu uitam nici ca testele ADN, dezvoltate initial in scop pur stiintific, ca sa determine existenta unor boli genetice, au ajuns cel mai popular mijloc de a crea scandal in jurul celebritatilor, de fiecare data cand un presupus urmas a apelat la expertiza ADN pentru a obtine mari sume de bani de la presupusul tata. Actorul si cantaretul Yves Montand, de pilda, a fost exhumat in 1998, la sase ani dupa deces, ca sa i se faca un test ADN de paternitate, in urma solicitarii unei femei care pretindea ca e fiica lui.