CONCORDIA – Viata la capatul lumii
Aflata la 2.700 de kilometri de Australia si la circa 3.500 de kilometri de Africa, Antarctica are o suprafata o data si jumatate mai mare decat cea a Europei si este acoperita cu un strat de gheata care, in anumite zone, ajunge la grosimea de 4.700 de metri (se cuvine notat faptul ca aproximativ 70% din cantitatea de apa a Terrei se afla „ferecata“ in gheata antarctica). Specialistii considera ca este unul dintre cele mai potrivite locuri de pe Pamant pentru studiul stiintific al trecutului planetei, dar si – gratie puritatii aerului – pentru scrutarea spatiului cosmic.
In prezent, pe suprafata continentului exista numeroase baze de cercetare, cele mai multe periferice, amplasate, din ratiuni de accesibilitate, pe coaste. Dintre ele, se cuvin pomenite baza britanica Halley (unde a fost descoperita pentru intaia oara gaura din stratul de ozon, in 1985), statia franceza Dumont d’Urville (unde, in 1974, a fost inregistrata o viteza a vantului de 324 km/h!) si cea italiana Mario Zucchelli, aflata in Terra Nova Bay. In interiorul Antarcticii, nu exista decat o singura baza permanenta, cea americana – Amundsen-Scott. Baza ruseasca Vostok (construita in 1957 si intretinuta actualmente cu mare dificultate) este semipermanenta.
In aceste conditii, Franta si Italia, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, au hotarat sa edifice o noua baza interioara, statiunea Concordia, la circa 1.000 de kilometri de coasta, intr-o zona din apropiere de centrul continentului, numita Dome C. Desi accesul este anevoios (circa 4-5 ore de zbor de la baza italiana Mario Zucchelli sau zece zile de calatorie terestra cu ajutorul unor convoaie de tractoare cu senile), baza este amplasata intr-un loc foarte prietenos, gratie faptului ca ferocele rafale de vant care bat in restul continentului nu ajung aici. In plus, aerul zonei este foarte rece, pur si uscat.
Decizia de infiintare a statiunii dateaza din 1993, iar costurile estimate au fost de 30 de milioane de euro. Dupa studiile preliminare de topografie, intocmite de o echipa condusa de profesorul italian Ignazio Tobacco, in sezonul 1998, pe timpul verii antarctice, a inceput constructia propriu-zisa. Desi activitatea stiintifica se desfasoara deja aici de cativa ani, inaugurarea oficiala a Concordiei va avea loc abia in 2005. Harazita sa devina o baza permanenta, aceasta a fost proiectata sa reziste unor temperaturi de pana la minus 80 de grade Celsius.
Ansamblul este constituit din doi cilindri cu diametrul de 17 metri si cu inaltimea de 10 metri, legati printr-un tunel. In interiorul fiecarui cilindru se afla cate 3 etaje, care vor adaposti, pe timp de iarna, 16-18 persoane: 9 cercetatori, 4 tehnicieni, un medic si un bucatar. In perioada verii antarctice, Concordia va gazdui aproximativ 32 de persoane. Originalitatea ei vine din faptul ca este o baza „aeriana“ (spre deosebire de cea a Statelor Unite, care e subterana), are o arhitectura futurista si este construita pe niste piloni reglabili, sprijiniti pe platforme hexagonale, fiecare in greutate de 5 tone. Un sofisticat sistem hidraulic ingaduie ridicarea cladirilor (260 de tone de structuri metalice, la care se adauga cele 90 de tone ale panourilor exterioare) atunci cand acumularile de zapada devin periculoase.
Curentul si incalzirea vor fi asigurate de trei generatoare si de doua boilere uriase, care vor consuma 250.000 de litri de motorina anual si vor asigura o temperatura constanta de 18º C. Campul investigatiilor din Dome C, de la baza Concordia, este extrem de larg si acopera domenii precum stiinta atmosferei, glaciologia, paleoclimatologia, geomagnetismul, seismologia si chiar fiziologia si medicina. Exista deja oameni de stiinta care, pe timpul verii, au recoltat si analizat micrometeoriti, acea „pulbere stelara“ capabila sa inlesneasca intelegerea aprofundata a originilor sistemului nostru solar. Cum Concordia este cel mai bun loc de pe Pamant pentru a observa cerul, este limpede ca astronomii vor folosi din plin si cu rezultate surprinzatoare acest privilegiu. Agentia Spatiala Europeana (ESA) utilizeaza deja Concordia ca baza pentru simularea unor misiuni spatiale pe Marte si pentru testarea unor tehnologii care urmeaza a fi folosite in rachetele si in avioanele viitorului.