Armaghedon – asteroidul apocaliptic
Semnal de alarma
Pe 27 septembrie 2003, un corp ceresc cu
diametrul de 1.000 de metri a trecut la 82.000 de kilometri de
Pamant. In mod straniu, nici un telescop de pe Terra sau de pe
orbita ei si nici un satelit de observatie nu au redat corect
traiectoria si proximitatea meteoritului decat la doua zile dupa
eveniment. Multi specialisti considera ca exista riscul
sa-l vedem cazand peste noi. Si nici macar nu am fi avut timpul
necesar pentru a evita dezastrul… Asteroizii sunt imense
blocuri de piatra care orbiteaza in jurul Soarelui, dar nu au
dimensiuni indeajuns de mari pentru a fi considerati planete. Ca si
cometele, ei sunt compusi din materia ramasa de la formarea
sistemului solar.
Unii asteroizi au orbite suficient de eliptice
pentru a putea ajunge in preajma planetelor mari: Jupiter, Marte
sau Pamant. Pana acum, oamenii de stiinta au reperat 1.193
de asteroizi care au pe traiectorie orbita Terrei. Aproape jumatate
dintre ei sunt considerati periculosi, avand in vedere distanta
fata de Pamant. Asteroizii foarte periculosi sunt relativ
rari. Un corp ceresc capabil sa produca o catastrofa mondiala ar
trebui sa aiba diametrul de peste 500 de metri, iar impactul cu
acesta ar produce efecte identice cu ale iernii nucleare: din cauza
deflagratiei, atmosfera s-ar umple cu nori densi de praf; in cateva
luni, temperatura globala ar scadea cu 30-40 de grade Celsius;
vegetatia si majoritatea animalelor ar pieri; omenirea insa n-ar
disparea, desi, dupa 10 ani de la dezastru, populatia Terrei s-ar
reduce la cateva sute de mii de indivizi.
Cu tehnologiile actuale, specialistii
estimeaza ca ar fi nevoie de o „fereastra” de 4-5 ani intre
momentul depistarii asteroidului apocaliptic si cel al impactului,
pentru a avea timp suficient sa pregatim operatiunile de salvare:
devierea de la traiectorie sau detonarea bolidului.
Bombardamentul din trecut s-ar putea repeta
Majoritatea asteroizilor din sistemul nostru solar s-au
format dintr-o planeta-mama care a existat candva intre Marte si
Jupiter. Restul, si mai vechi, dar mai putini la numar, reprezinta
ramasitele procesului de formare a planetelor, de la inceputul
sistemului solar. Evolutia, marimea si traiectoria celor
mai multe corpuri ceresti de acest fel au fost determinate de
coliziunile violente care au avut loc in spatiu: ciocniri intre ele
sau ciocniri ale lor cu diferite planete. In urma acestor impacturi
catastrofale, de-a lungul timpului, multe fragmente de asteroizi
s-au indreptat spre Terra.
In 1898, in Nevada, SUA, a fost descoperit 430
Eros, un sit ale carui cratere masoara intre 12 si 28 de
kilometri diametru. Programul NASA de cercetare Apollo din anii ’60
a demonstrat, pentru prima oara, ca nasterea lui 430 Eros se
datoreaza coliziunii dintre un asteroid si Terra. Cercetatorii au
ajuns la concluzia ca 430 Eros a aparut in urma unui bombardament
de lunga durata al asteroizilor si cometelor asupra Pamantului si a
Lunii, petrecut in urma cu 4,5 miliarde de ani. La inceputul anilor
’90, Fortele Aeriene ale SUA, compania Southwest Research si
Institutul Tehnologic din Massachusetts au dezvoltat un sofisticat
program de identificare, observare si cartografiere a asteroizilor
care au pe traiectorie orbita Pamantului. Programul a lansat si
telescopul dedicat Linear, care a sporit considerabil baza de date
referitoare la asteroizii periculosi.
Totusi, nici in ziua de azi nu se poate face o
inventariere completa a agresorilor cosmici, intrucat telescoapele
sunt capabile sa detecteze doar corpurile luminate din
spatiu. Pana acum, numarul asteroizilor periculosi, care
masoara intre 500 si 1.000 de metri diametru, este estimat la
aproximativ 547. Coliziunea intre un astfel de corp si planeta
noastra poate avea loc, conform statisticilor, o data la cateva
sute de miliarde de ani. Numai impactul in sine ar distruge,
instantaneu, un sfert dintre vietuitoarele Pamantului. Am putea
prevedea data la care va avea loc un astfel de dezastru? In acest
scop, la inceputul verii trecute, specialistii de la agentia
spatiala a Frantei au aderat la programul american si au lansat un
satelit foarte performant, Eunos 2, care are misiunea de a
identifica toate corpurile care se apropie de Pamant.
Strigati La Familia, daca sunteti cu mine!
In spatiu, asteroizii nu circula de capul lor, ci in
gasca, facand parte dintr-o familie. De obicei, familiile se nasc
din ciocnirea unui asteroid gigantic cu o planeta sau cu alte
corpuri ceresti. Daca, de exemplu, asteroidul-parinte se
ciocneste de Jupiter, copiii sai, numiti geoasteroizi, vor bombarda
Luna si Terra in circa 2 milioane de ani. Ultima data, acest
fenomen a avut loc in urma cu 3 miliarde de ani, iar in urma sa au
ramas craterele selenare de astazi. In sistemul nostru solar,
majoritatea orbitelor asteroizilor sunt cuprinse in zona dintre
orbita lui Marte si orbita lui Jupiter, numita Centura. In urma cu
mai multe miliarde de ani, aici s-a produs o coliziune spatiala
majora.
Au aparut sute de mii de asteroizi care au provocat
adevarate „dusuri” asteroidale pe toate planetele din sistemul
solar. Tot atunci au aparut majoritatea familiilor de
asteroizi, printre care Koronis, cea mai veche si cu cele mai grele
corpuri. Faptul ca membrii ei au aceleasi proprietati orbitale si
spectrale si aceeasi compozitie a dus la ipoteza ca familia Koronis
s-a format din ciocnirea mai multor asteroizi preistorici cu un
corp ceresc enorm, probabil o planeta, care – in urma impactului –
s-a dezintegrat.
Armaghedonul simulat pe computer
Willy Benz si Derek Richardson, de la Universitatea Maryland din
SUA, au elaborat in 2004 simulari complete ale unei coliziuni.
Simularile au luat in calcul fragmentarea familiilor de asteroizi
si interactiunea gravitationala care are loc intre fragmente.
Metoda consta in utilizarea unei formule pentru calcularea
procentului de fragmentare a unui asteroid in functie de
interactiunea gravitationala cu planeta noastra. Formula a fost
procesata de o retea de computere si s-a aplicat celor mai
periculoase familii de asteroizi cu care Pamantul ar putea intra in
contact: Eunomia, Flora si Koronis. Simularea a aratat ca
impactul cu orice asteroid din aceste familii ar fi catastrofal
pentru ecosistemul terestru. Benz si Richardson au
demonstrat ca, dupa impactul cu un corp-parinte cu diametrul de
1.000 de metri, cu cat fragmentele asteroidului ar fi mai mici, cu
atat distrugerile ar fi mai mari.
Masuri contra asteroizilor
Racheta antiasteroid. SUA au inceput studiile
pentru construirea primei rachete antiasteroid. Deocamdata, nu au
fost date publicitatii prea multe amanunte, dar se pare ca acest
tip de racheta va fi o versiune imbunatatita a Deep Impact.
Miniproiectilele distructive. Sunt bile mici
din tungsten, care trebuie lansate la mica distanta de asteroid.
Pentru a nu se imprastia, sunt legate intre ele cu minifibre din
otel. Asteroidul intra in reteaua astfel realizata cu o viteza de
100.000 km/h. In momentul impactului, prima bila patrunde in el la
mare adancime, iar a doua largeste bresa facuta de prima. Urmeaza
apoi cateva sute de mii de proiectile care il pulverizeaza. Aceasta
metoda este eficienta in cazul asteroizilor mici.
Exterminarea exploziva. Daca o incarcatura
nucleara ar exploda pe suprafata unui asteroid, s-ar crea un crater
imens care ar diminua masa asteroidului, iar unda de soc ar devia
traiectoria initiala a bolidului cosmic. Totusi, ar exista riscul
ca fragmentele rezultate in urma exploziei si contaminate
radioactiv sa loveasca Pamantul. O bila neagra pentru aceasta
metoda.
Puterea gandurilor. Devierea traiectoriei unui
asteroid s-ar putea realiza, spun unii, si prin forta gandurilor.
Daca mai multe zeci de milioane de oameni s-ar concentra simultan
in aceasta directie, forta telekinetica rezultata ar trebui sa
modifice traseul asteroidului. Metoda este respinsa de oamenii de
stiinta.
Oglinda distrugaoare de asteroizi. Cu ajutorul
unei oglinzi uriase, razele Soarelui ar putea fi concentrate
intr-un singur punct de pe suprafata asteroidului, moment in care
temperatura acestuia ar ajunge la 1.000 de grade Celsius. La un
moment dat, solul ar incepe sa se topeasca si din adancul
asteroidului ar tasni un jet de vapori fierbinti, care ar avea
forta necesara pentru a devia asteroidul.
CITESTE SI: