Monstrii Universului

Publicat: 12.07.2007
Fiecare este speciala in felul ei, dar toate au un numitor comun sunt MARI, sunt GIGANTICE, sunt adevarati MONSTRI. Opt masinarii magnifice, o singura misiune: descifrarea secretelor Universului.

»Simulatorul Terrei
CE ESTE. Cel mai rapid computer din lume.
DIMENSIUNI. Ocupa suprafata a patru terenuri de tenis si foloseste peste 5.000 de procesoare, conectate prin cabluri cu o lungime totala de 2.800 de kilometri.
LOCALIZARE. Institutul Yokohama pentru Stiintele Pamantului din Japonia.
LA CE FOLOSESTE. Simuleaza procese fizice extrem de complexe: recreeaza modele detaliate ale climei din diferite zone geografice ale lumii; calculeaza interactiunile dintre oceane si atmosfera; „deruleaza“ starea climei pentru a afla cum se va modifica aceasta in urmatorii 50 de ani si, in plus, poate simula producerea de cutremure. Fizicienii mai folosesc supercomputerul pentru a studia proprietatile substantelor nou descoperite, pentru a intelege interactiunea dintre diversele particule subatomice si pentru a simula traseele urmate de combustibili in interiorul motoarelor de racheta.
DE CE E ATAT DE MARE. E nevoie de o putere de calcul uriasa pentru a procesa datele provenite de la mii de statii de monitorizare – amplasate pe uscat si pe suprafata ocea­ne­­lor – si de la sate­litii meteorolo­gici aflati pe orbita.
CINE LUCREAZA LA EL. 700 de cercetatori din sase tari.
IN CE STADIU SE AFLA. Simulatorul a fost pornit in aprilie 2002 si, in scurt timp, a reusit sa efectue­ze 35.600 de miliarde de operatiuni pe secunda, adica de cinci ori mai multe decat computerul care detinuse pana atunci titlul de cel mai rapid ordinator din lume. COST. 430 de milioane USD.
IN VIITOR. Laboratorul National Oak Ridge din Tennessee, SUA, si-a pro­pus sa construiasca pana in 2007 un supercomputer capabil sa efectueze 50.000 de miliarde de operatiuni pe secunda.

» Proiectul European Torus (JET)
CE ESTE. Cel mai mare reactor din lume in care se produce fuziune nucleara.
DIMENSIUNI. Reactorul, a carui forma aduce cu o gogoasa imensa, este instalat intr-o carcasa metalica lata de 15 metri si inalta de aproximativ 20.
LOCALIZARE. Centrul Stiintific Culham din Oxfordshire, Marea Britanie.
LA CE FOLOSESTE. Simuleaza procesele de fuziune nucleara care produc energia din Soare.
DE CE E ATAT DE MARE. Masinariile de dimensiuni mari sunt mai potrivite pentru a retine caldura. Pentru realizarea fuziunii, este esential ca plasma sa ramana izolata de peretii mai reci ai reactorului. Dintr-un dispozitiv mai mare, caldura se disipeaza intr-un timp mai indelungat decat din unul de dimensiuni reduse.
CINE LUCREAZA LA EL. 600 de cercetatori din 20 de tari.
IN CE STADIU SE AFLA. Reactorul detine recordul mondial in privinta cantitatii de energie obtinute prin fuziune nucleara. Totusi, la 13 ani de la prima reactie reusita, JET mai trebuie sa progreseze pana cand va atinge punctul de echilibru, acela in care va obtine o energie egala cu cea cheltuita pentru incalzirea plasmei. COST. 1,2 miliarde USD.
IN VIITOR. Cercetatorii din domeniu spera sa construiasca un reactor cu un volum de aproape sase ori mai mare decat cel al lui JET. Daca pro­iec­tul va reusi, noul dispozitiv, bote­zat ITER, va deveni cel mai mare reactor pe baza de fuziune nucleara din lume si va produce de 10 ori mai multa energie decat va inghiti.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase