» Observatorul Pierre Auger
CE ESTE. Cel mai mare detector de raze cosmice din lume.
DIMENSIUNI. Detectoarele care compun observatorul se intind pe o suprafata de 3.000 de kilometri patrati.
LOCALIZARE. Mendoza, Argentina.
LA CE FOLOSESTE. La descifrarea misterioasei proveniente a razelor cosmice. Pamantul este bombardat continuu de particule incarcate cu cantitati mari de energie, care provin din spatiul cosmic, insa nimeni nu stie cu certitudine de unde anume vin ele sau cum este posibil sa atinga energii de pana la 1020 electronvolti. Pentru a dezlega misterele, Auger studiaza „dusurile“ de particule produse atunci cand razele cosmice lovesc moleculele aflate in partea superioara a atmosferei.
DE CE E ATAT DE MARE. Din cauza dimensiunilor si a raritatii dusurilor cosmice puternic energizate. O raza cosmica de 1020 electronvolti produce o avalansa de pana la 100 de miliarde de particule, raspandite pe o suprafata de 10-20 de kilometri patrati. Dar astfel de raze purtatoare de energii uriase sunt rare. Cu un detector desfasurat pe suprafata unui singur kilometru patrat, de exemplu, cercetatorii s-ar putea considera norocosi daca ar identifica un astfel de fenomen o data la 100 de ani. Auger, desfasurat pe o arie mult mai larga, ar trebui sa poata intercepta in jur de 30 de emisii de particule ultraenergizate in fiecare an.
CINE LUCREAZA LA EL. 350 de fizicieni si ingineri din 15 tari.
IN CE STADIU SE AFLA. O parte din cele 1.600 de detectoare ale lui Auger sunt functionale din luna ianuarie 2004, restul urmand sa fie activate pana la inceputul anului 2006. Echipa care lucreaza la proiect a fost deja martora aparitiei unor raze de energie. COST. 47 de milioane USD.
IN VIITOR. Cercetatorii spera ca vor reusi sa construiasca un observator identic in Utah sau in Colorado, pentru a putea studia si razele cosmice care ajung in emisfera nordica a Terrei.
» Amanda
CE ESTE. Cel mai mare telescop din lume cu particule neutrino (particula elementara neutra, stabila, cu masa foarte redusa, care interactioneaza extrem de greu cu materia).
DIMENSIUNI. Amanda este compusa din peste 700 de senzori asezati in interiorul unui cilindru inalt de 1 kilometru si cu diametrul de 200 de metri.
LOCALIZARE. Atarna la 1.400 de metri adancime sub calota glaciara, fixat prin corzi speciale, in apropierea statiei de cercetare Amundsen-Scott de la Polul Sud.