Bizar: Influenta Soarelui asupra Istoriei
Pete care nu ies la spalat
Hotarat lucru, René Fabre, un sofer de 48 de ani
din Précy-sous-Thil, nu va uita niciodata noaptea de 13 martie
1989. In timp ce rula pe o sosea din regiunea Morvan (Bourgogne),
Fabre a fost martorul unui superspectacol cosmic, al unei
reprezentatii de gala venite direct din Univers: o uriasa aurora boreala desfasurandu-si
luminiscenta magica pe toata bolta cereasca. Aceasta imbratisare
celesta i-a dat martorului ocular un sentiment de irealitate
ametitoare si amenintatoare.
Asemenea lumini aurorale marcheaza debutul unui
nou ciclu de convulsii solare. De cand oamenii
contabilizeaza minutios aparitia asa-numitelor pete solare, adica
de peste 250 de ani, s-a stabilit o periodicitate medie a acestora
de 11,2 ani, care poate varia intre 9 si 14 ani. Aceste pete sunt,
de fapt, semnale care anunta spasme paroxistice: exploziile
solare. Sunt explozii colosale, care se propaga la
500.000 de kilometri inaltime, degaja o putere egala cu aceea pe
care ar genera-o 100 de milioane de bombe cu hidrogen si
propulseaza in Univers uriase sufluri de energie, sub forma de raze
X, raze gama si unde radio.
Si nu sunt necesare mai mult de opt minute
pentru ca acest val de particule de inalta frecventa sa-i provoace
Terrei perturbatii uriase. Cu numai o zi inaintea intamplarii de la
Morvan, deci pe 12 martie 1989, la mii de kilometri departare,
intr-un oras californian, portile automate ale garajelor au inceput
un balans salbatic, derulat pe parcursul a cateva minute. In
aceeasi zi, 6 milioane de familii din regiunea canadiana Québec
s-au trezit cufundate in intuneric, iar pana de curent a durat mai
bine de noua ore. In zilele de 12, 13 si 14 martie 1989,
s-a inregistrat cea mai puternica furtuna geomagnetica abatuta
asupra Terrei in secolul XX.
In straturile joase ale atmosferei, eruptiile
solare determina curenti de mica frecventa, care afecteaza liniile
de inalta tensiune. In cele mai multe cazuri, liniile cedeaza. In
plus, furtunile geomagnetice genereaza faimosul efect
botezat fade out, care consta in disparitia undelor radio
de-a lungul a mai multe ore, uneori chiar zile. Sa facem o
scadere simpla: 1989 (ani) minus 11 egal 1978; 1978 minus 11 egal
1967; 1967 minus 11 egal 1956. Ei bine, exact in 1956, datorita
unei activitati solare similare, marina britanica a pierdut
contactul cu unul dintre submarinele sale nucleare.
Ani care au schimbat istoria
Dupa 24 de ore, submarinul disparut a iesit la suprafata fara
cel mai mic semn de avarie. Tacerea sa se datorase unui astfel de
capriciu al Soarelui. In 1967, in plin razboi americano-vietnamez,
minele magnetice din golful Haipong au inceput sa se atraga intre
ele, explodand simultan. Din aceeasi cauza, pare-se…
O teorie extrem de interesanta este cea avansata de
savantul rus A.L. Tchijevski, care afirma ca istoria
omenirii a fost, este si va fi arbitrata de activitatea
solara. Tchijevski aduce cateva exemple destul de
convingatoare: Revolutia Franceza din 1789, Revolutia Rusa
din 1917 si criza cehoslovaca din 1968, ani care au corespuns unor
activitati solare masive.Dar poate cel mai
elocvent exemplu este anul 1989, an cu o avalansa de
evenimente care au schimbat istoria omenirii: caderea, dupa
aproape trei decenii, a Zidului Berlinului, moartea imparatului
Hirohito al Japoniei, revolta studentilor chinezi in Piata
Tienanmen din Beijing, condamnarea la moarte a scriitorului
iranian Salman Rushdie de catre ayatolahul Khomeini pentru
publicarea Versetelor satanice, demisia presedintelui
chinez Den Xiaoping, „revolutiile de catifea” din Cehoslovacia si
Bulgaria, invadarea statului Panama de catre armata americana,
accidentul ecologic din Alaska, unde tancul petrolier Exxon Valdez a deversat in
mare 53.044.510 galoane de petrol, cutremurul din San
Francisco si, nu in ultimul rand, sangeroasele evenimente de
la Bucuresti, prin care a fost inlaturat de la putere unul dintre
cei mai crunti dictatori comunisti.
Sa fie toate acestea pure coincidente? Posibil.
In fond, istoria isi urzeste planurile departe de privirile
oamenilor de rand. Totusi, daca extindem teoria lui Tchijevski la
domeniul medicinei, lucrurile se complica dramatic. Sa luam, spre
exemplu, epidemiile de gripa. Gripa spaniola din 1918, care
a facut 21 de milioane de victime, a izbucnit intr-un an cu
explozii solare masive. Epidemiile de gripa asiatica din 1957,
1968 (dupa 11 ani) si 1979 (dupa alti 11 ani) au coincis cu
activitati solare extrem de puternice. Chiar si epidemia de
gripa din Franta (noiembrie 1989 – ianuarie 1990) se inscrie in
algoritmul de mai sus. Toate aceste coincidente sunt
absolut tulburatoare, spun virusologii.
Ceea ce stim cu siguranta este faptul ca radiatiile
electromagnetice generate de eruptiile solare pot modifica
efectiv moleculele ADN-ului uman. Difteria si meningita
sunt si ele la cheremul capriciilor solare, desi arsenalul de
diagnosticare si tratament de astazi le-a scos de pe lista bolilor
mortale. Aerul pe care il respiram contine ioni. Unii au
incarcatura negativa si ne dau vioiciune si buna dispozitie. Ionii
pozitivi, dimpotriva, ne sunt nefasti, produc migrene, melancolie,
enervare si anxietate. Oare la acest lucru se referea Montesquieu
in opera sa Spiritul legilor cand descria „influentele
aerului asupra fibrelor corpului uman”?
Acum, poate este mai clara scena din filmul Star Trek in care Mr.
Spock il informeaza pe capitanul Kirk despre intreruperea
comunicatiilor si inoperabilitatea transportului din cauza
furtunii magnetice. In anii ’70, la vremea cand a fost realizat
serialul, aceasta scena a provocat zambete oamenilor de stiinta,
furtunile magnetice fiind considerate aberatii
science-fiction. Insa, dupa cum am vazut in acest articol, Mr.
Spock avea dreptate.
Facts
-
Aeronava Concorde, scoasa din uz in 2003, obisnuia sa zboare la
aproximativ 18.000 de metri altitudine, adica intr-un perimetru
unde nivelul radiatiilor X si gama este extrem de ridicat.
Pentru a le tine piept, Concorde era echipat cu un
detector special care, in momentul cand repera o crestere a
fluxului de particule radioactive, reducea automat
altitudinea, pilotii fiind obligati sa-si continue zborul
la viteza subsonica. -
Dilatarea straturilor atmosferice superioare poate
frana satelitii si, uneori, ii poate scoate de pe orbite.
Mai multi sateliti militari americani si rusesti au fost distrusi
in 1989 si la inceputul lui 2002. -
Cosmonautii de la bordul navetelor spatiale isi concentreaza
permanent atentia asupra dozimetrelor: in momentele de agitatie
solara, acestea repereaza radiatiile (X sau gama) care depasesc
limitele normale. Cosmonautii adora iesirile in spatiu, dar este
suficient ca de la centrele lor de comanda sa le fie transmise doua
cuvinte pentru a se intoarce de urgenta in navete: „Explozii
solare!” Daca i-ar surprinde in spatiu, aceste explozii
i-ar expune unor radiatii ucigase.
CITESTE SI: