Frici, fobii şi angoase – cum se naşte frica?

Alarma ce se declanseaza din greseala

Sa te gandesti la posibilitatea de a ramane blocat intr-un ascensor
in timpul unui cutremur este un fapt normal. Daca insa acest gand
te face sa nu mai urci niciodata intr-un lift si sa refuzi sa-ti
mai vizitezi prietenii care locuiesc in cladiri cu mai mult de un
etaj, atunci ai o problema. Ea se numeste claustrofobie – teama incontrolabila de spatii
inchise – si este una dintre manifestarile agorafobiei, care
afecteaza 4% din populatia planetei.

• Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee

Agorafobia (teama excesiva de
locurile publice, prea mari, prea mici sau prea aglomerate) este de
obicei insotita de atacuri de panica – stari de frica
intensa, un fel de frica de frica declansarii unei astfel de crize,
care te-ar putea lovi brusc in lift, pe scara rulanta, in avion, la supermarket sau
chiar in timp ce esti „captiv” intr-un scaun din sala de
cinematograf, situat la mijloc de rand. Atunci cand nu mai poate fi
controlata, frica devine patologica, iar impactul
psihologic este atat de mare, incat genereaza reactii
somatice: iti accelereaza ritmul cardiac si pe acela al
respiratiei, te face sa transpiri, muschii ti se contracta, iar
mainile iti tremura – toate acestea fiind provocate de activarea
sistemului nervos simpatic si de doi neurotransmitatori, adrenalina
si noradrenalina, care actioneaza asupra intregului organism, la
aparitia starii de panica.

In creier, frica activeaza o serie de circuite
neurologice care ne permit sa reactionam la evenimente
neasteptate si sa ne ferim de pericole; in cazul fobiilor, aceleasi
mecanisme se activeaza in lipsa vreunui pericol real, ca o
alarma declansata din greseala. „Familia” fobiilor este extrem de
numeroasa. De fapt, orice obiect, fiinta sau situatie pe care ne-o
putem imagina ne poate provoca o fobie. Asta insa numai daca – spun
specialistii – suntem „predestinati” genetic.

O fobie poate fi si „invatata”,
iar acest lucru se petrece in trei feluri:

1. ca urmare a unei experiente traumatice unice;
2. prin mici experiente stresante repetate; sau
3. prin efectul retroactiv al unui eveniment „dramatizat” dupa
   producerea lui.

Asadar, fobia este ereditara, insa totodata,
cand boala se declanseaza, inseamna ca vulnerabilitatea
genetico-constitutionala a individului a fost „incurajata” si de
factorii de mediu.

Conform psihologilor evolutionisti,
selectia naturala a influentat atat existenta, cat si
persistenta temerilor omului, astfel incat
majoritatea au ca obiect lucrurile ori situatiile care au
reprezentat pericole pentru stramosii nostri indepartati:
animalele, intunericul, inaltimile, apa. Fobiile
cele mai frecvente se pot incadra in trei mari
familii:

• fobiile specifice – fata de animale si fata de fenomene naturale
  -,
  
• fobiile sociale
  
• si agorafobiile.

Ca versiune „adaugita” a timiditatii (varianta
sa patologica), fobia sociala se dezlantuie chiar si in cea
mai banala interactiune a omului cu semenii sai. Aspectul
central al acestei tulburari este frica obsedanta de privirea si de
parerea altor persoane, teama de a fi ridicol sau de a afisa un
comportament neadecvat; in acest tip de fobie, orice situatie
sociala este potential amenintatoare: persoana afectata crede ca
toata lumea o priveste si o judeca, fiindu-i frica de faptul ca
oamenii isi vor bate joc de ea si o vor agresa verbal.
Fobia sociala, care afecteaza de la 2 la 4% din populatia
lumii, ii expune pe subiecti unor complicatii grave: depresie,
alcoolism, suicid.

In ceea ce priveste stresul posttraumatic,
acesta intruchipeaza un fel de fobie experimentala: anumite
evenimente traumatice antreneaza fixarea la nivelul circuitelor
corticale si subcorticale a unor temeri irationale. In aceste
conditii, persoana nu mai poate face fata situatiilor care ii
amintesc de circumstantele socului psihologic suferit.

Forta imaginatiei – realitatea virtuala vindeca fobiile

Ideea de a recurge la
imersiunea in realitatea virtuala pentru a trata
fobiile le-a venit
comportamentalistilor americani pe la mijlocul anilor ’90.
Realitatea virtuala utilizeaza de obicei informatii vizuale si
sonore (cercetatorii americani au reusit sa produca virtual chiar
si senzatii tactile) si – cu toate ca scenariile virtuale contin
mult mai putini stimuli senzoriali decat cei existenti in realitate
– reusesc sa le induca pacientilor iluzia prezentei lor in
realitatea construita. De ce? Pentru ca
fiinta umana nu poate
procesa simultan decat un numar limitat de informatii, dar poate
umple „gaurile” de perceptie prin puterea
imaginatiei.

Pana la urma, tehnica realizeaza
prin mijloace specifice aceeasi desensibilizare prin expunere pe
care o practica si terapiile comportamentale si cognitive, insa
pare a fi mult mai eficienta. Totusi, in unele cazuri, la
schizofrenici de exemplu, iesirea din real furnizata de virtual
poate avea consecinte negative. Primul studiu terapeutic
realizat pe baza realitatii virtuale – incercarea de a trata
fobiile de inaltime a 20 de pacienti – a fost publicat in 1995 de
catre Barbara Rothbaum, de la Universitatea de Medicina din Emory,
Statele Unite. 12 dintre pacienti (ceilalti 8 au fost pusi pe o
lista de asteptare) au urmat timp de 8 saptamani, individual,
sedinte de imersiune in situatii virtuale, pe balcoane, poduri
suspendate si in ascensoare transparente.
70% dintre cei astfel tratati
au confirmat intrarea in regresie a fobiei lor in viata de zi cu
zi.

In 2002, A. Garcia-Palacios, de la
Universitatea Jaume-I din Castellon, Spania, a realizat un studiu
asupra arahnofobiei (frica de
paianjeni). Dupa o serie de sedinte in cadrul carora
pacientii trebuiau sa se „imprieteneasca” atat de bine cu un
paianjen virtual, incat sa aiba chiar curajul de a-l „atinge”, 83%
dintre subiecti au inceput sa-si controleze aceasta fobie si in
lumea reala. Cea mai explorata, in testele realizate prin
intermediul realitatii virtuale, ramane totusi fobia de
avion, considerata o tulburare complexa care asociaza
fricii de prabusire si celei de altitudine o componenta
claustrofobica. De fobia de avion sufera cel putin 10% din
intreaga populatie a globului si, potrivit estimarilor facute de
companiile aeriene, cel putin 20% dintre pasageri recurg la
calmante inainte de decolare.

Cui pe cui se scoate

Terapiile comportamentale
si cognitive (TCC) trateaza fobiile prin asa-numita desensibilizare
prin expunere, un fel de „cui pe cui se
scoate„. Mai intai,
terapeutul trebuie sa-l obisnuiasca pe pacient, in mod gradual, cu
obiectul sau situatia care-i provoaca angoasa, iar tratamentul se
bazeaza pe ideea ca aceasta expunere progresiva permite reglarea
alarmei anxioase, adica modifica circuitele cerebrale activate in
prezenta stimulului. Fobia este asociata unei dereglari a alarmei
anxioase, iar alarma este modulata la nivelul nucleului amigdalian,
care poate primi informatia de la un stimul extern pe doua cai
diferite: una scurta, rapida, inconstienta, care trece direct din
talamus in amigdala, si o alta elaborata, precisa si constienta,
care trece prin cortex. Esecul acestor terapii se datoreaza
faptului ca nu toti
pacientii reusesc sa-si imagineze scenele anxiogene sau sa-si
infrunte direct „demonii”.

Angoasa care se ascunde in
spatele oricarei fobii este greu de suportat, in primul rand pentru
ca nu poate fi constientizata. Unii oameni de stiinta cred ca aceasta
incapacitate ne vine din copilarie, cand inca nu detineam
instrumentele necesare pentru a ne reprezenta si a comunica altora
ceea ce simtim. Unele terapii isi propun sa vindece fobia pornind
de la obiectul fobogen. Dar fobia nu poate fi redusa la acesta.
Psihanaliza ii ofera celui care sufera de fobii un spatiu protejat,
unde gandurile sale pot incepe sa se indrepte si spre teritoriul
dificil de explorat al inconstientului. Pregatit sa asculte „vocea”
inconstientului dincolo de discursul liber al pacientului sau,
psihanalistul utilizeaza relatia stabilita cu el si cadrul
terapeutic necesar pentru a-i asigura acestuia confortul unei
constientizari treptate.

FACTS

• Biologic, atunci cand ne este
  frica, simturile transmit semnale catre talamus, un fel de centrala
  de distributie a influxurilor nervoase. Confruntat cu mesaje care
  indica pericolul, talamusul lanseaza semnalele catre una dintre
  cele mai primitive parti ale creierului nostru – rinencefalul –
  care declanseaza reactiile fiziologice ale fricii inainte ca
  gandirea constienta si cortexul sa aiba timp sa
  intervina.

• Lobul temporal, zona laterala a
  cortexului cerebral, reprezinta centrul de coordonare a reactiilor
  de teama, iar zona implicata in tulburarile din categoria fobiilor
  este nucleul amigdalian, care se gaseste in interiorul lobului
  temporal

• Jean Cottraux, psihiatru la
  Unitatea de Tratament al Anxietatii din cadrul Spitalului
  Universitar de Neurologie din Lyon, coordoneaza un program de
  studiu clinic al tratamentului agorafobiei prin realitatea
  virtuala, in care au fost inclusi 90 de pacienti. 12 scenarii
  virtuale, sonore si vizuale in egala masura, au fost stabilite
  tinand cont de situatiile cel mai frecvent raportate ca generatoare
  de anxietate pentru agorafobici; printre acestea – intrarea intr-o
  sala de cinema sau condusul unei masini pe un drum de tara
  izolat.

• Tot in Franta, un studiu cu
  privire la fobiile sociale se realizeaza in prezent in cadrul unui
  proiect european denumit Vepsy, care isi propune sa analizeze
  comparativ efectele celor doua terapii, terapia comportamentala si
  cognitiva (TCC) si terapia realizata pe baza realitatii virtuale.
  Patru scenarii virtuale au fost create pentru a-i confrunta pe
  pacienti cu diferitele forme ale fobiei sociale: acestia trebuie sa
  reziste asalturilor unui vanzator insistent, sa poarte o
  conversatie amicala intr-un apartament, sa se deplaseze si sa se
  exprime sub privirea altor oameni si sa vorbeasca in fata unui
  public.
  

CITESTE
SI:

• Frica are miros si este
  contagioasa
• Frica de inaltimi are legatura cu perceptia
  verticala
• Originile fricii au fost
  dezvaluite
• Frica de paianjeni vine din timpuri
  stravechi
• Circuitele neuronale ale
  fricii