Tehnologiile din noi

In mod obisnuit, asociem evolutia cu biologicul si consideram masinariile ca fiind neinsufletite, lipsite de inteligenta si actionate mai degraba de forte economice decat de fortele naturii. Ne vine greu sa credem ca inventarea com­puterelor sau a robotilor ar putea avea vreo legatura cu selectia natu­rala a lui Darwin; dar nu scrie nicaieri ca evolutia trebuie sa fie constransa de ceea ce in mod tradi­tional percepem ca fiind biologie. 

In realitate, granitele dintre biolo­gie si tehnologie, dintre oameni si masini, se estompeaza tot mai mult, pe zi ce trece. Pana si ADN-ul, aliatul nostru de nadejde pe tot parcur­sul evolutiei, s-ar putea trezi intr-o buna zi cu sabia „upgrade“-ului deasupra capului. Intr-un viitor nu prea indepartat, evolutia ar putea fi pusa in situatia de a-si cauta un nou tovaras de drum, iar acel partener va fi reprezentat de tehnologiile pe care chiar noi le-am facut posibile. 

Si, astfel, dintr-un subprodus al evolutiei, ne vom transforma in agenti ai acestei constante universale – schimbarea in sensul cel mai larg al termenului. 

Lynn Margulis, unul dintre cei mai mari microbiologi din lume, considera ca stergerea granitelor dintre tehnologie si biologie nu este nici pe departe o noutate. Ea spune despre cochiliile molustelor ca ar fi un soi de tehnologie in hai­ne biologice, lup in piele de oaie. 

O fi existand vreo diferenta chiar atat de mare intre invelisul unei seminte si zgarie-norii pe care-i construim sau mall-urile in care ne facem cumparaturile sau chiar masinile pe care le conducem?  

Cojile semintelor si cochiliile molus­te­lor nu sunt vii, dar retin in inte­riorul lor putina apa, carbon si ADN gata sa interactioneze la mo­men­tul oportun, iar asta nu ne face sa le consideram lipsite de viata. De ce ar fi diferit in cazul cladirilor de birouri, al spitalelor si al navetelor spatiale?  Alt­fel spus, daca noi facem distinctie intre fiintele vii si instrumentele pe care acestea se intampla sa le creeze, natura nu face. Procesele evolutiei doar asista la noile adaptari si le apara de pericole pe cele care se dovedesc mai performante, tehnologiile nefiind altceva decat extensii ale omului, iar inventiile umane – expresii ale evolutiei biologice.  

Ce-si face omul  cu mana lui
Cel mai probabil, sfarsitul care ne paste ar putea sa nu se abata asupra noastra sub forma unei invazii in stilul Terminator si nici sub forma armelor nucleare sau a pandemiilor. Pur si simplu, evenimentele evolutiei se vor succeda urmandu-si cursul natural, in care o specie mai bine adaptata la mediu o inlocuieste pe alta, incapabila sa mai faca fata. 

Doar ca noile specii nu vor mai fi „tricotate“ din ADN, ci din silicon, din aliaje si din alte asemenea, toate in­ven­tate de om. Si-atunci omul nu va mai fi deloc necesar. Pe la finele ani­lor ’80, in cartea sa Mind Children, Hans Moravec, un specialist in robo­tica ex­trem de respectat de la Universitatea Carne­gie Mellon, a prezis ca ne vom inventa singuri inlocuitorii, iar ro­bo­ti­ca va reprezenta tehnologia preferata. 

Intr-o lucrare ulterioara – Robot, Mere Machine to Transcendent Mind –, Moravec  a precizat ca, datorita vitezei cu care se succed generatiile tehnologice la ora actuala, transfor­marea cu pricina isi va implini cursul pana la mijlocul secolului XXI. Vom reusi sa ne reinventam propulsandu-i pe roboti inainte pe scara evolutiei, facandu-i mai inteligenti, mai mobili, mai asemanatori noua. Mai intai, ei vor fi la fel de inteligenti ca insectele (suntem aproape de acest lucru acum), apoi ca soarecii de laborator, ca maimutele inferioare si apoi chiar ca si cimpanzeii, pentru ca, in cele din urma, masinariile sa-si depa­seasca creatorii. Si-atunci, se tem unii, ne-am putea trezi expulzati intr-un spatiu inghesuit pe aceasta elipsa evolutiva, jucand rolul de neandertha­lieni pentru tehnologiile ajunse constiente de ele-insele – pri­me­le instrumente constiente construi­te de un fauritor de intrumente constient. Ca atare, evolutia isi va gasi prin intermediul nostru o alta cale de a da nastere unei  noi creaturi, una capabila sa renunte la lanturile ADN si la fragila biologie pe baza de carbon de care natura s-a folosit timp de aproape patru milioane de milenii. 

Daca lucrurile se vor intampla in acest fel, ramane de vazut. Dar sce­na­riul lui Moravec scoate in evidenta un lucru de necontestat: lumea si viata de pe Pamant se schimba, iar faptul ca noi suntem agentii schimbarii nu inseamna ca aceasta nu ne va afecta.

Foto: Reuters, Photoland/Corbis

EXPERTS

Oamenii de maine

Kurzweil anticipeaza ca, pana pe la mijlocul acestui secol, masinile vor deveni la fel de inteligente ca noi, iar noi ne vom transforma din Homo sapiens in Cyber sapiens, creaturi hibride, jumatate digitale, jumatate biologice. A venit timpul ca omul sa se elibereze din „lanturile biologice“, cred transumanistii. Anul trecut, in luna martie, la Conferinta Internationala Tomorrow’s People: The Challenges of Technologies for Life Extension and Enhancement, desfasurata la James Martin Institute din cadrul Universitatii Oxford, unul dintre vorbitori, geneticianul Aubrey de Grey de la Universitatea Cambridge (probabil cel mai optimist dintre cercetatorii interesati sa prelungeasca durata de viata a oamenilor) a declarat ca persoanele acum foarte tinere vor trai pana la 120 de ani. Ba chiar ar putea exista cineva care sa apuce varsta de 1.000 de ani. „Dorinta de a trai vesnic e socotita stranie de catre multi oameni. Este o strategie de aparare, pentru ca imbatranirea nu ii omoara pe oameni pur si simplu, ii omoara in chinuri groaznice.“

FACTS

Imunitate de diamante

In urmatorii 20-40 de ani, vom deveni capabili sa construim anticorpi care sa depaseasca performantele celor naturali. Realizati nu din proteine, ci din polimeri sau chiar din diamante, acesti anticorpi vor comunica prin intermediul unor impulsuri acustice, miscandu-se prin fluxul sanguin mult mai rapid decat celulele prin organism. Folosindu-se de metode suprabiologice de identificare si neutralizare a virusurilor si bacteriilor, acesti robotei vor functiona in armonie cu trupurile noastre. Exista deja microroboti care circula prin sange (bloodborne microbots) si nu sunt rejectati de sistemul imunitar uman – ei sunt precursorii nanoroboteilor de maine. Nu-i vor face pe oameni nemuritori, dar le vor permite sa intre intr-o camera contaminata cu un virus letal imbracati doar in tricou si in pantaloni scurti.

Pe aripile vantului
Zborul uman fara avion. Aceasta performanta a fost realizata recent de fostul pilot militar Yves Rossy, care a zburat la 2.363 m deasupra Alpilor cu a sa aripa de avion de conceptie proprie. Aripa, cu o latime de 3 metri, cantareste doar 50 de kilograme si costa sub 300.000 de dolari. Peste cateva zeci de ani, greutatea va scadea, iar puterea si flexibilitatea vor creste, asa incat, pana la urma, va fi greu de facut distinctia dintre oamenii care vor zbura cu aripa de avion si cei care vor zbura pur si simplu. Rossy a reusit sa atinga viteza de 185 km/h, dar, cu materiale superioare si cu o mai mare toleranta la accele­ratie si vant, viteza noastra de zbor cibernetic ar putea depasi 800 km/h.

Mai tare ca piatra
La inceputul lui 2006, cercetatorii de la Universitatea Texas din Dallas, condusi de dr. Ray H. Baughman, au dezvoltat muschi artificiali de o suta de ori mai vanjosi decat cei umani, alimentati cu alcool si hidrogen. Leonid Taranenko, fost halterofil sovietic, detine recordul la ridicarea greutatii: 266 kg. Daca muschii naturali ai lui Leo ar fi inlocuiti cu cei din polimeri ai doctorului Baughman, sportivul ar putea ridica 26.600 kg, adica aproape 30 de tone, echivalentul greutatii unui iaht. Superputerea este un domeniu in care tehnologia necesara a fost deja inventata, singurul pas ce mai ramane de facut fiind „crosetarea“ unei fibre intre cele din interiorul corpului uman; o operatie destul de greu de facut la ora actuala – si cam „messy“, ca sa nu zicem ilegala. Ceea ce nu inseamna insa ca nu va fi realizata, probabil in urmatorii 20 de ani.

Viata fara de moarte
Upgrade-ul absolut va fi imortalitatea fizica. Orice altceva paleste prin comparatie cu asta. La ora actuala, exista miscari intregi formate in jurul acestei idei. Realizarea posibilitatii de a deveni nemuritor implica raportarea la om ca la un sistem fizic, compus din piese care coopereaza la realizarea intregului, unele dintre ele avand tendinta de a imbatrani si de a se defecta.  Cativa cercetatori cauta solutii, dar a accepta posibilitatea nemuririi presupune faptul de a privi procesul de imbatranire ca pe o boala si nu ca pe o componenta absolut intrinseca vietii.