Stapanul aromelor tamaduitoare

Faptul ca ceaiul verde ar fi un elixir de viata lunga orientalii il tot sustin de secole. In cele din urma, oamenii de stiinta din Occident au inceput sa-l studieze, iar surprizele nu au intarziat sa apara: ceaiul este doldo­ra de antioxidanti, capabili sa ne protejeze organismul impotriva imbatranirii, a degradarii celulare, a cancerului si a afectiunilor cardiovasculare. 

„Nimeni nu traieste suficient de mult pentru a afla totul despre ceai“, spune un vechi proverb chinezesc. Primele cercetari serioase cu privire la calitatile lui dateaza de mai bine de un deceniu; acum sunt cu zecile studiile publicate in reviste stiintifice prestigioase, de la Journal of American Medical Association, la Lancet, de la British Medical Journal, la Japan Journal of Clinical Oncology. Toate demon­streaza felul in care substantele continute de ceai, in special de cel verde, incetinesc sau blocheaza transformarea celulelor sanatoase in tumore, multiplicarea si raspandirea acestora in organism, dar si dezvoltarea vaselor sanguine care hranesc masa tumorala.

• Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
• De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an

Toate aceste actiuni binefacatoare ale plantei se datoreaza mai ales unui polifenol denumit epigaloca­techin-3-galat (prezent in ceaiul verde in proportie de 25% si in cel negru de 4%), primul compus despre care s-a spus ca ar detine proprietati de prevenire a cancerului. Despre acest polifenol se crede la ora actuala ca poate preveni practic orice tip de tumora: de san, de plamani, de esofag, de prostata sau de piele.  Cu aceeasi deferenta, ceaiul verde trateaza si cel mai important muschi pe care-l detinem: inima. Face acest lucru prin continutul sau bogat in numerosi flavonoizi – substante antioxidante capabile sa ne protejeze de infarct. Si nu numai. Colesterolul si trigliceridele prezente in sange – care atunci cand sunt in exces se depoziteaza pe peretii arterelor si favorizeaza aparitia bolilor cardiovasculare – la marii consumatori de ceai s-a dovedit ca nu constituie o problema. De altfel, se considera ca doua cesti de ceai pe zi reduc riscul de ateroscleroza cu 50%. 

In plus, antioxidantii prezenti in ceaiul verde, flavonoizii si in mod special catechinele, combat radicalii liberi, principalii vinovati de imbatranirea organismului in general si a pielii in special. Frumusetea sta insa in faptul ca flavonoizii din planta de ceai sunt mult mai activi decat antioxidantii continuti in orice alt aliment. Potrivit unor studii realizate de oameni de stiinta de la cateva universitati americane, catechinele ceaiului verde au o eficacitate de 20 de ori mai mare decat vitamina E si sunt nici mai mult nici mai putin decat de 100 de ori mai active decat vitamina C. 

Vestile bune nu se opresc aici. Ceaiul verde are capacitatea de a imbunatati flora bacteriana intestinala si ar putea fi un aliat de nadejde in curele de slabire, avand in vedere ca accelereaza viteza cu care organismul isi arde grasimile. Cercetatorii de la Universitatea din Geneva au descoperit ca extractele acestei plante potenteaza in maniera semnificativa (4%) arderile zilnice de calorii la nivelul organismului uman. Acest efect nu depinde, cum au crezut unii, doar de teina sau cafeina continuta in ceai, ci mai ales de pretioasele catechine, mai exact de capacitatea lor de a accelera termogeneza. 

Daca acum stim cu certitudine ca ceaiul actioneaza ca un stimulent al activitatilor fiziologice, lucrurile nu au stat intotdeauna asa. De-a lungul vremii, unii l-au condamnat ca fiind otravitor si periculos, altii l-au ridicat in slavi considerandu-l un fel de panaceu universal. 

Pe la 1600, primele comentarii la adresa ceaiului au fost in general favorabile. Cea dintai mentionare inregistrata, aparuta la Londra in1658, dezvaluia publicului larg faptul ca ceaiul era „aprobat de toti medicii“. In 1660, Thomas Garway, intaiul comerciant care a promovat si vandut ceai in magazinul sau londo­nez, elogia beneficiile aduse de acesta fara a face economie de epitete, sustinand, printre altele, ca licoarea „face trupul activ si viguros, alunga durerile de cap, ametelile si apasarile acestuia; invinge cosmarurile, usu­reaza mintea si intareste memoria“. 

La inceputul secolului al XVIII-lea, perceptia asupra ceaiului s-a schimbat, iar comentatorii vremii au inceput sa critice licoarea, acuzand-o ca ar fi „o forta sociala a raului“. 

In 1757, intr-un eseu extrem de virulent, comis-voiajorul englez Jonas Hanway scria: „Barbatii par a-si fi pierdut statura si vigoarea, iar femeile frumusetea; chiar si slujnicele si-au pierdut bujorii din obraji, presupun ca din cauza sorbitului de ceai“. Hanway nu condamna numai slujnicele si servitorii, ci si mecanicii, cosasii, muncitorii care reparau drumurile si in general pe toti oamenii din clasa muncitoare „care-si pierd timpul band ceai“, in opinia lui „un obicei execrabil“. 

In 1720, consumul crescuse atat de tare, incat francezii importau produsul in cantitati considerabile, iar ceaiul la care se referea Hanway era bineinteles introdus in Anglia din Franta prin contrabanda, pentru ca englezii sa poata eluda exorbitantele taxe impuse de guvern. Pana la urma, de fapt, Hanway nu condamna atat ceaiul, cat costul acestuia si timpul irosit pentru a prepara licoarea si a o bea. In calatoriile sale prin tara, observase ca pana si in cele mai sarace familii, care nu aveau ce pune pe masa, „barbati si femei sorbeau ceai, dimineata sau dupa-amiaza si de multe ori si dimineata, si dupa-amiaza“. 

In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, pretul ceaiului a scazut, iar produsul a devenit disponibil la scara mult mai larga. Ajunsese deja bautura favorita a britanicilor. „Consumul de ceai ar putea fi acum socotit unul universal“, a fost concluzia primului studiu la nivel national din Anglia cu privire la obiceiurile alimentare, realizat in 1863. „Ceea ce a fost la inceput considerat un lux a devenit acum o necesitate absoluta (…), a carei lipsa ar cauza mai multa suferinta si ar trezi mai mult regret decat ar face-o privarea de multe lucruri care odata erau considerate necesitati ale vietii“, scria romancierul Samuel Phillips Day in 1878. Un alt carturar al vremii, C.H. Denyer, preciza ca „a numi ceaiul bautura nationala a englezilor este acum aproape justificat, cu atat mai mult cu cat il consumam la fel de mult ca restul Europei laolalta.“

Foto: Photos, Reuters, Northfoto

FACTS

Calea ceaiului

De ce oare in Tara Soarelui Rasare incidenta cancerului la plamani este cea mai scazuta din lume, in pofida faptului ca japonezii se numara printre cei mai impatimiti fumatori? Pentru ca japonezii beau ceai verde.  

Ceaiul a ajuns in Japonia pentru prima oara in jurul secolului al X-lea, dar de-abia in secolul al XIII-lea s-a raspandit cu adevarat, castigand popularitate in urma dezvoltarii doctrinei Zen, o forma de budism contemplativ copiata din China.  Succesiv, ceaiul s-a raspandit ca modalitate de relaxare si delectare atat pentru oaspetii manastirilor, cat si pentru preoti. Calitatile sale au generat curand teismul, cultul ceaiului, botezat chanoyu; apropiindu-se din ce in ce mai mult de arta, ritualul ceaiului a inceput sa se disocieze de mediul monastic.  

Atunci cand se refera la persoane incapabile sa inteleaga rafinamentele existentei, japonezii spun despre acestea ca „nu au ceai in ele“. 

Ceremonia ceaiului, in esenta sa, reprezinta expresia sintetica a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze.  In mediul religios, frunzele de ceai erau considerate, printre altele, un ingredient fundamental al elixirului de viata lunga promovat de preotii taoisti. 

Calugarii budisti au fost cei care au atribuit infuziilor preparate pe baza frunzelor de ceai proprietatea de a favoriza concentrarea.  

In varianta integrala, chado sau sado, ritualul prepararii si servirii ceaiului, implica o masa (chakaiseki) si doua portii de ceai (koicha si usucha); dureaza aproximativ patru ore, timp in care gazda isi angajeaza intreaga fiinta in crearea unei atmosfere menite sa le produca invitatilor placere estetica, intelectuala si fizica. 

Unii si-ar putea imagina ca japonezii organizeaza regulat ceremonii ale ceaiului pentru a se relaxa. Nu este asa. Savurarea deliciilor oferite de acest ritual a fost dintotdeauna, exceptand cazul calugarilor budisti, un privilegiu al elitelor.

Aurul verde

Un concentrat de substante pretioase pentru organismul uman, ceaiul verde provine din aceeasi planta ca si familiarul ceai negru. In cazul ceaiului negru, dupa ce au fost culese, frunzele de Camelia sinensis sunt lasate la aer timp de o zi, dupa care sunt facute sul si puse la fermentat in locuri umede. Acest proces face insa ca multe dintre principiile active ale plantei sa se piarda.  »Daca aceleasi frunze, imediat ce sunt culese, sunt „spalate“ cu aburi si uscate rapid pentru a li se impiedica fermentarea, se obtine ceaiul verde. Gratie acestei metode, ceaiul pastreaza cantitati mai mari de catechine si alti polifenoli, reducandu-se in acelasi timp concentratia de teina (sau cafeina).  »In Europa, ceaiul si-a facut aparitia pe la jumatatea anilor 1600, dar era deja cunoscut si apreciat in lumea orientala cel putin din secolul al VIII-lea. Originara din China meridionala, planta ceaiului era bine cunoscuta inca din Antichitate. Ei i se atribuiau importante calitati terapeutice, printre care acelea de a alina oboseala, a ridica moralul, a intari vointa si a vindeca problemele de vedere. Uneori, frunzele de ceai erau administrate prin uz extern, sub forma de impachetari, pentru a potoli durerile de origine reumatica.

Tea Facts

Jasmin, Ceylon, Darjeeling nu reprezinta plante diferite, ci locuri de unde vine ceaiul sau aroma botezata astfel. »Pentru a mentine nealterate principiile active ale ceaiului, trebuie sa stiti sa-l preparati corect: puneti cateva grame pe fundul ceainicului si umpleti recipientul cu o parte de apa rece si una de apa calda. Apa fierbinte deterioreaza frunzele de ceai. Dupa ce ati lasat licoarea sa se infuzeze timp de 2-4 minute, filtrati-o si eventual adaugati zahar si lamaie. Nu faceti erezia de a adauga lapte in ceaiul verde, pentru ca tocmai caseina din lapte neutralizeaza polifenolii, componentele benefice ale ceaiului verde.