Misterioasa legătură dintre personalitate şi boală

Unii sunt calmi, voioşi din fire, capabili să observe partea bună a lucrurilor, să vadă dincolo de nefericirile mari sau mici ale momentului şi să treacă prin valurile existenţei cu un curaj şi un calm care, adesea, se răsfrâng şi asupra celor din jur. Alţii sunt nervoşi, bănuitori şi plini de venin şi umplu tot spaţiul din jur cu energie negativă. Unii sunt reci, parcă insensibili la emoţii, neputând să se implice cu pasiune şi compasiune în nimic. Alţii sunt agitaţi, frenetici, trăind totul la intensitatea maximă, plângând sau înfuriindu-se (sau ambele, pe rând) când sunt copleşiţi de emoţiile clipei şi, cu toate că nu au nicio intenţie negativă, îi agasează pe cei din jur cu vibraţia obositoare a personalităţii lor, aflate în veşnică trepidaţie. Fel de fel de oameni…

În ce măsură aceste trăsături de personalitate şi manifestările lor exteriore – comportamentele – influenţează sănătatea trupească a unui om? s-au întrebat cercetătorii. Şi în ce mod se leagă lucrurile între ele – unor anumite trăsături le corespund riscuri specifice, anumite probleme de sănătate specifice?

După decenii de cercetări, adunând date din sute de studii medicale şi psihologice, oamenii de ştiinţă sunt acum în măsură să dea cîteva răspunsuri, deşi mecanismele biologice intime ale legăturilor dintre tipurile de personalitate şi boli rămân încă, în mare măsură, misterioase.

Concluzia cercetătorilor este că, într-adevăr, anumite tipuri de personalitate sunt asociate unui risc crescut de a dezvolta anumite maladii. Cunoaşterea acestor legături oferă o nouă perspectivă asupra metodele de prevenire şi tratament, căci, dacă personalitatea e aproape imposibil de schimbat, comportamentele pot fi, totuşi, modificate printr-o terapie adecvată, şi chiar simpla conştientizare a problemelor de către cei implicaţi îi poate ajuta să evite, în bună măsură, riscul.

Un articol apărut în publicaţia Live Science detaliază aceste corelaţii între anumite trăsături de personalitate şi anumite boli. Urmează exemple.

Cinismul

Oamenii cinici tind să fie suspicioşi şi neîncrezători, cu un comportament care, la extrem, poate ajunge până la ostilitate faţă de ceilalţi. În comportamentul oricui, cinicii pot descoperi intenţii ostile, ceea ce îi face la rândul lor ostili şi incapabili să aibă încredere în oameni.

Cercetătorii de la Centrul Medical al Universităţii Duke, SUA, au studiat un grup de peste 300 de veterani ai războiului din Vietnam şi au descoperit că, dintre aceştia, cei care prezentau această tendiţă ostilă aveau un risc cu 25% mai mare de a dezvolta o boală de inimă, faţă de veteranii cu o personalitate lipsită de cinism.

Oamenii de ştiinţă consideră că aceste persoane ostile trăiesc într-o stare mai accentuată de stress, iar stresul intensifică secreţia unei proteine numite C3, asociată funcţionării sistemului imunitar. Proteina C3 are un rol în apariţia unor maladii cronice, printre care bolile cardiace, dar şi diabetul.

Un rost în viaţă

S-a vorbit mult despre dimensiunea spirituală a omului, despre însemnătatea ei în echilibrul psihic, despre felul în care o înţelegere – chiar vagă – a legăturii cu Universul din jur şi a rostului existenţei influenţează sănătatea sufletească. Dar se ştie acum că şi sănătatea fizică este influenţată de acest factor – o dovadă în plus, dacă mai era nevoie, a legăturii indisolubile dintre suflet şi trup.

Un studiu ce ilustrează această corelaţie s-a desfăşurat la Centrul Rush pentru Studiul Bolii Alzheimer, din Chicago, SUA, iar rezultatele au fost publicate anul acesta în jurnalul Psychosomatic Medicine.

Studiul a implicat peste 1.200 de persoane vârstnice, care nu sufereau de demenţă la începutul cercetării, şi care au fost chestionate pentru a afla cum îşi percep ele rostul în viaţă.

Calculând riscul acestor persoane de a muri în perioada desfăşurării studiului, cercetătorii au constatat că aceia care au afirmat că au un scop important în viaţă prezentau un risc de deces mult redus – doar jumătate, comparativ cu ceilalţi particpanţi. Iar acest risc redus s-a menţinut timp de cinci ani şi s-a dovedit valabil indiferent de vârstă, sex, rasă şi nivel de educaţie.

Alte cercetări au arătat că faptul de a simţi că au un scop în viaţă se traduce, la persoanele respective, prin niveluri mai scăzute ale hormonilor de stres, o inimă mai sănătoasă şi o funcţionare mai bună a sistemului imunitar, deşi mecanismele biologice complexe care stau la baza acestor corelaţii sunt încă departe de a fi înţelese.

Lipsa auto-controlului

Camera şi biroul se află într-o veşnică dezordine, punctualitatea lasă de dorit, şi eşti incapabil să te abţii de la orice vrei să faci ori să capeţi, acum, în momentul ăsta? Tabloul denotă o lipsă de auto-control şi, cu toate că la prima vedere nu pare ceva foarte grav, specialiştii au descoperit că oamenii cu această trăsătură de caracter tind să aibă o stare de sănătate mai proastă, care le scurtează viaţa.

Analizând datele provenite din peste 20 de studii, ce implicau în total cca. 9.000 de participanţi, cercetătorii de la Universitatea California, Riverside, SUA, au publicat în 2008, în revista Health Psychology, concluzii care indicau că persoanele conştiincioase, disciplinate, organizate trăiesc cu 2-4 ani mai mult, în medie, în comparaţie cu cele impulsive şi dezordonate. Mecanismul ar putea fi, bănuiesc cercetătorii, unul indirect – în sensul că persoanele cu o fire disciplinată sunt mai puţin înclinate să adopte comportamente riscante precum excesul de tutun şi alcool şi tind să ducă o viaţă mai puţin agitată, mai stabilă.

Anxietate, pesimism & co.

Nivelul stabilităţii emoţionale este asociat, în psihologie, cu noţiunea de nevrotism: indivizii cu un grad înalt de nevrotism sunt mai predispuşi să încerce sentimente de anxietate, furie, vinovăţie şi să se simtă deprimaţi. Cu alte cuvinte, au ceea ce se cheamă o fire nefericită, ceea ce, bineînţeles, le afectează viaţa socială şi cea de familie, dar are un impact şi asupra sănătăţii fizice.

Aceşti oameni, în general, trăiesc mai puţin decât cei înzestraţi cu o mai mare stabilitate emoţională, dar de ce, e greu de spus. Cercetări actuale sugerează că ar vorba, din nou, despre un mecanism indirect: aceste persoane sunt mai înclinate să adopte, pentru a-şi reduce anxietatea, anumite practici dăunătoare care, în cele din urmă, le scurtează viaţa. De pildă, un studiu recent publicat de specialişti de la Universitatea Purdue din Indiana, SUA, şi care a urmărit cca. 1.800 de bărbaţi pe o perioadă de peste 30 de ani, arată că persoanele cu un grad ridicat de nevrotism sunt mai predispuse să fumeze. Pe termen scurt, o ţigară poate avea un efect calmant, dar pe termen lung, binecunoscutele efecte negative ale fumatului duc la o moarte prematură.

Aşa că, la întrebarea „ce e mai bine – să fii veşnic anxios sau să fumezi?”, răspunsul sănătos ar fi „caută alte metode de reducere a anxietăţii” – la nevoie consilierea psihologică sau aplicarea unor tehnici de relaxare.

Situaţia e şi mai dificilă în cazul în care e vorba despre cineva care nu se destăinuie cu uşurinţă, lipsindu-se astfel de efectele terapeutice ale unei discuţii cu o persoană apropiată. Oamenii pesimişti, negativişti, care pe deasupra sunt şi închişi în ei, reticenţi şi lipsiţi de încredere în ei înşişi se încadrează în tiparul aşa-numitei personalităţi de tip D. Viaţa lor e grea, căci, deşi sunt adesea copleşiţi de emoţii negative, rezultat al viziunii lor întunecate asupra lumii, ţin totul în ei, nedând astfel nicio şansă celor din jur să afle ce-i supără şi să încerce să-i ajute.

Psihic, e limpede că suferă, dar ceea ce e mai grav e constatarea că acest fel de-a fi le afectează şi sănătatea fizică. Anumite boli cronice sunt mai periculoase la pacienţii cu acest tip de personalitate, iar aceştia riscă să moară mai devreme decât cei care, suferind de aceleaşi boli, au o fire mai puţin supărăcioasă şi închisă. Astfel, un studiu publicat în Archives of Surgery arată că, din 180 de pacienţi care sufereau de arterită obliterantă periferică (boală caracterizată prin astuparea progresivă a arterelor mai ales la nivelul membrelor inferioare), cei aparţinând tipului de personalitate D aveau un risc de deces mai mare.

Studiul sugerează că tipul de personalitate influenţează modul în care funcţionează sistemul imunitar şi felul în care organismul răspunde la stres.

Gradul de nevrotism, manifestat prin nivelul anxietăţii, e un factor implicat şi în apariţia demenţei.

Un studiu realizat la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a urmărit, timp de 6 ani, 500 de participanţi vârstnici (media vârstei: 83 de ani) dintre care niciunul nu prezenta simptome de demenţă la începutul studiului. Pe parcursul celor 6 ani de cercetări, 144 de participanţi au început să sufere de demenţă. Analizând trăsăturile de personalitate precum gradul de nevrotism şi caracterul extrovertit/introvertit al participanţilor, autorii studiului au constatat că la subiecţii extravertiţi şi cu un grad scăzut de nevrotism, calmi şi optimişti din fire, riscul apariţiei demenţei era cu 50% mai scăzut, faţă de cei nervoşi şi predispuşi la anxietate.

Totuşi, personalitatea e numai unul dintre factorii implicaţi; apariţia demenţei s-a dovedit a fi legată şi de stilul de viaţă, iar asta este o veste bună, căci dacă personalitatea e înnăscută, iar factorii genetici care au determinat-o sunt imposibil de modificat, stilul de viaţă, în schimb, poate fi adaptat astfel încât să reducă riscul. În studiul menţionat, rezultatele au indicat că oamenii în vârstă care aveau activităţi agreabile şi o viaţă socială mai activă prezentau un risc mai scăzut de a ajunge să sufere de demenţă.

Aşadar, ce le rămâne de făcut celor pe care natura i-a înzestrat cu o personalitate nefericită – anxioşi, nervoşi, negativişti? Să se străduiască să descopere nişte moduri sănătoase de a depăşi anxietatea (altceva decât fumatul, consumul de droguri sau excesul de alcool), să-şi găsească un hobby relaxant (şi timp pentru a-l practica) şi să-şi facă prieteni.

O fire fericită, o personalitate echilibrată, tendinţa de a vedea sticla pe jumătate plină, nu pe jumătate goală, toate acestea sunt, în bună măsură, un dar natural. În bună măsură, dar nu exclusiv. Cunoaşterea corelaţiilor subtile, dar tot mai bine înţelese, dintre felul de a fi şi bolile care ne pasc e un pas înainte spre aflarea cauzelor maladiilor. Şi, dacă un om ştie că, datorită firii cu care s-a născut, e predispus la anumite probleme de sănătate, poate o să aibă mai multă grijă de el, nu-i aşa?