Tehnologia ne schimbă radical memoria

Memoria a continuat să considerată manifestare a divinului şi în creştinism, fiind descrisă de marele filozof Augustin de Hipona ca esenţă a sufletului. Cu timpul, însă, memoria şi-a pierdut atributele divine, iar în vremurile recente tehnologia preia din ce în ce mai multe sarcini

Cum a fost afectată memoria de tehnologiile trecutului?

• Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
• Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?

Încă din antichitate, oamenii au privit cu temere şi scepticism efectul pe care tehnologiile noi îl au asupra memoriei. În unul din celebrele dialoguri ale lui Platon, Phaidros, Socrate povesteşte cum zeul egiptean Theuth, considerat în mitologia locală inventatorul alfabetului, încearcă să-l convingă pe regele Egiptului, Thamus, să răspândească arta scrisului printre egipteni. Argumentând în favoarea acestei noi tehnologii, Theuth susţine că „stiinţa aceasta îi va face pe egipteni mai înţelepţi şi mai cu ţinere de minte; găsit a fost leacul uitării şi, deopotrivă, al neştiinţei”. Regele Thamus contestă însă beneficiile pe care Theuth le pretinde: „scrisul va aduce cu sine uitarea în sufletele celor care-l vor deprinde, lenevindu-le ţinerea de minte; punându-şi credinţa în scris, oamenii îşi vor aminti din afară, cu ajutorul unor icoane străine, şi nu dinlăuntru, prin cauză proprie. Leacul pe care l-ai găsit tu nu e făcut să învârtoşeze ţinerea de minte, ci doar readucerea aminte”.

Această pildă reflectă ceea ce gândea Socrate: tehnologia alfabetului schimbă mintea omului într-un mod negativ, substituirea amintirilor cu simboluri exterioare fiind un proces care afectează gândirea, făcând-o superficială. Se ştie, de altfel, că filozoful nu a lăsat nicio operă scrisă în urmă, fiind cunoscut astăzi graţie elevului său Platon, care nu-i împărtăşea viziunea în ce priveşte riscul pe care îl prezintă scrisul.

Cu toate acestea, Socrate a avut dreptate în ceea ce priveşte cel puţin unul dintre efectele pe care tehnologia scrisului le-a avut asupra memoriei: pe măsură ce a devenit posibilă stocarea informaţiei pe un mediu extern, oamenii au încetat să mai memoreze cantităţi uriaşe de informaţii.

În Antichitate epopeele se transmiteau exclusiv pe cale orală, iar minţile strălucite se mândreau cu o memorie de neegalat. Temistocle, celebrul politician şi general grec, avea reputaţia de a fi învăţat numele şi chipul fiecăruia din cei 20.000 de cetăţeni din Atena. Romanii au codificat principiile Ars Memorativa, adică tehnici şi metode de amplificare a memoriei, printre cei care au scris pe această temă numărându-se Cicero şi Quintilian.

În Evul Mediu erudiţii obişnuiau să memoreze pe de rost cărţi întregi. Acest lucru s-a schimbat odată cu tiparul inventat de Johannes Gutenberg, ce a redus costul cărţilor şi a permis apariţia acestora în tiraje mari. Specialiştii estimează că în 50 de ani de la apariţia tiparului lui Gutenberg (eveniment ce a avut loc în 1455) au fost tipărite la fel de multe cărţi câte au reuşit să producă scribii din întreaga Europă în cei 1.000 de ani ce au precedat invenţia presei tipografice de către metalurgistul german.

Accesul publicului larg la această nouă tehnologie şi alfabetizarea, de-a lungul secolelor, a unui procent din ce în ce mai mare a populaţiei din ţările moderne a dus la transformarea conştiinţei umane şi la renunţarea la tradiţia memorării, tendinţă ce este accelerată în ultimele decenii, odată cu apariţia de noi tehnologii.

Revoluţia electronică şi apariţia Internetului au dus la scăderea costului în timp şi bani al accesului la informaţie, reducând şi mai mult nevoia de a memora.

Tehnologia modernă pe post de memorie externă

Un studiu efectuat anul trecut în Marea Britanie a arătat că fenomenul intitulat „amnezie numerică”, adică incapacitatea de a ţine minte numere de telefon, este din ce în ce mai răspândit. Astfel, 47% din populaţia adultă a Marii Britanii nu ştie numărul de telefon al partenerului pe de rost, iar 61% nu l-a memorat pe cel al celui mai bun prieten. Acum 20 de ani, când telefonul fix constituia principalul mod de a comunica la distanţă, majoritatea oamenilor cunoştea numerele de telefon ale persoanelor apropiate. Astăzi, însă, agenda telefonului mobil a preluat sarcina memorării acestora.

Acelaşi studiu a relevat faptul că 4 din 10 persoane au recunoscut că, atunci când şi-au pierdut telefonul mobil sau le-a fost furat, nu au putut să ia legătura cu persoanele apropiate, deoarece nu ştiau pe dinafară numărul de telefon.

Rezultatele acestui studiu au fost comentate de un specialist în psihologie, Dr. Glenn Wilson: „Odată ce tehnologia devine mai sofisticată, propriile noastre amintiri dispar pe măsură ce ajungem să contăm pe informaţiile stocate pe telefoanele mobile sau online. Pe lângă faptul că această dependenţă de tehnologie poate deveni problematică în clipa în care memoria externă devine inacesibilă sau este pierdută, există riscul ca agilitatea mentală a indivizilor să fie afectată. Ca în cazul multor alte competenţe, memoria trebuie exersată dacă dorim să nu se atrofieze„.

Pe măsură ce accesul la Internetul devine din ce în ce mai facil, iar telefoanele mobile inteligente permit accesul la întreaga cunoaştere a omenirii în aproape orice moment, va fi din ce în ce mai greu să rezistăm tentaţiei de a externaliza memoria.

Acest lucru se întâmplă deja, poate fără să ne dăm seama.

Un studiu efectuat pe un eşantion de 3.000 de persoane de către un reputat neurolog, Ian Robertson, a evidenţiat faptul că persoanele tinere au o capacitate mai redusă decât cele mai în vârstă de a-şi aminti detalii personale despre oamenii din viaţa lor. Când au fost întrebate dacă ştiu data de naştere a unei rude, 87% din persoanele de peste 50 de ani au ştiut răspunsul, lucru valabil pentru doar 40% dintre persoanele mai tinere de 30 de ani. Dincolo de această cercetare, se poate observa în ultima vreme tendinţa, mai ales în rândul tinerilor, de a folosi reţeaua de socializare Facebook ca o formă de memorie externă ce stochează informaţiile personale esenţiale ale persoanelor apropiate.

Aceasta nu este singura tehnologie folosită în acest scop. Dispozitivele de navigaţie de tip GPS, ce cresc constant în popularitate în rândul şoferilor, reduc nevoia unei bune cunoaşteri a mediului înconjurător. Această externalizare poate ajunge la forme extreme, în SUA înregistrându-se cazuri de persoane care s-au rătăcit şi chiar au murit în Parcul Naţional Death Valley din deşertul Mojave, pentru că au urmat orbeşte indicaţiile GPS-ului. Problema este atât de serioasă încât autorităţile avertizează vizitatorii pe site-ul oficial al parcului să nu se bazeze exclusiv pe GPS pentru a naviga Valea Morţii.

Există voci care susţin chiar că tinerii din „generaţia Google”, aşa cum sunt supranumiţi copiii din ziua de astăzi, crescuţi în epoca Internetului, nu trebuie să mai înveţe date istorice, ci doar contextul general. „În zilele noastre, profesorii nu mai sunt izvorul cunoaşterii, ci Internetul poartă acest rol”, susţine autorul Don Tapscott. „Copiii ar trebui să înveţe despre istorie pentru a înţelege lumea, dar nu au nevoie să memoreze toate datele. E suficient să cunoască detalii generale despre bătălia de la Hastings, fără să fie nevoiţi să ţină minte că a avut loc în 1066. Pot căuta acest aspect pe Google, cu un singur click„, a afirmat acesta, susţinând că sistemul şcolar în care elevii memorează date reflectă realitatea epocii industriale, nefiind adaptat la lumea de astăzi, într-o economie digitală, în care tinerii au nevoie să proceseze multe informaţii în timp real.

David Brooks, editorialist la New York Times, sintetiza recent într-un articol avantajele pe care le oferă tehnologia modernă: „am crezut că magia epocii informaţiei constă în faptul că ne permite să ştim mai mult, când, de fapt, magia acestei ere este aceea că ne oferă oportunitatea de a şti mai puţin. Epoca informaţiei ne oferă servitori cognitivi externi – sisteme de memorie din siliciu. Putem lăsa poverile pe umerii acestor servitori, eliberându-ne pe noi înşine. Acum nu mai am nevoie de memorie, pentru că am Google, Yahoo şi Wikipedia. Dacă doresc să ştiu ceva despre lume, apăs câteva taste şi mă bucur de binecuvântările minţii exterioare”. Acesta adăuga: „poate vă întrebaţi dacă în procesul de externalizare a gândirii mele nu îmi pierd individualitatea. Nicidecum. Nu-mi pierd decât autonomia„.

Totuşi, pentru o categorie de oameni, instrumentele ce oferă un suport extern pentru memorie au efectul opus: le redau acestora autonomia şi independenţa.

Proiectul SenseCam, dezvoltat de Microsoft în laboratorul său de la Cambridge, constă într-o cameră foto ce poate fi purtată de persoanele cu pierderi de memorie. Aceasta face poze fără încetare de-a lungul unei zile, constituind un beneficiu imens pentru pacienţii ce suferă de boala Alzheimer sau de alte afecţiuni ce provoacă pierderi de memorie.

Emma Berry, neuropsiholog de la Spitalul Addenbrooke din Cambridge, a explicat de ce SenseCam este o inovaţie extraordinară: „Pe lângă faptul că SenseCam permite pacienţilor să-şi reamintească evenimentele atunci când privesc imaginile, ceea ce este minunat, am descoperit că după folosirea acestei metode pacienţii ajung să îşi păstreze amintirile de-a lungul mai multor luni, fără a mai avea nevoie de imagini. Acest lucru este absolut extraordinar, ţinând cont că în mod normal aceiaşi oameni uită un eveniment important la doar câteva zile după ce a avut loc. Nu există niciun alt instrument, nicio altă metodă care să producă aceste rezultate extraordinare„.

Cum funcţionează sistemul? Acesta se bazează pe o cameră foto pe care pacientul o poartă la gât. Camera foto are o lentilă de tip fisheye, ce surprinde aproape tot ceea ce vede pacientul. Aceasta este programată să capteze o imagine la o anumită perioadă de timp, de obicei la 30 de secunde, sau atunci când senzorii săi detectează o schimbare în intensitatea luminii, în culoare, în căldura emisă de corp sau dacă giroscopul incorporat percepe mişcare.

Dacă în zilele noastre un astfel de instrument este util doar persoanelor cu pierderi de memorie, echipa de la Microsoft Research îşi imaginează un viitor în care fiecare dintre noi beneficiază de un suport extern al memoriei, care stochează fiecare moment din viaţa proprie. Aceştia desfăşoară un proiect intitulat MyLifeBits, în care se încearcă stocarea fiecărui amănunt din viaţa lui Gordon Bell, un pionier în domeniul informaticii.

Începând cu 2001, fiecare detaliu din viaţa lui Gordon Bell este înregistrat, de la ceea ce vede în fiecare moment (folosind SenseCam), ce pagini web vizitează, ce articole citeşte, ce emisiuni umăreşte la televizor, ce se aude la aparatul radio aflat în apropierea sa, până la conţinutul fiecărui email şi al fiecărei conversaţii telefonice. De la începutul experimentului, el a beneficiat de mai multe instrumente, astfel că acum îi este înregistrată fiecare bătaie a inimii, iar poziţia lui din fiecare moment al zilei este cunoscută graţie unui sistem GPS. Toate aceste date sunt stocate într-o memorie externă, pe care doar el o poate accesa.

Practica de a stoca fiecare moment al vieţii se numeşte lifelogging, iar dacă acum pare doar o excentricitate, în 10-20 de ani acest obicei ar putea deveni unul de rutină, pe măsură ce costul stocării datelor scade vertiginos (în 2006, un hard-disk de 1TB costa 600$; astăzi costă 100$), iar tehnologia evoluează şi ocupă un spaţiu mai mic. Astfel, cele mai multe telefoanele mobile disponibile astăzi sunt echipate cu o cameră foto, iar procesoarele folosite de telefoanele inteligente de ultimă generaţie sunt mai puternice decât cel folosit de naveta spaţială care a dus primii oameni pe Lună în 1969. Miniaturizarea cipurilor va permite integrarea senzorilor în aproape orice obiect ce ne înconjoară, de la haine până la vasul de toaletă.

Viitorul memoriei externe şi efectul asupra sinelui

Recent, o echipă de cercetători americani a reuşit să activeze şi să şteargă, cu o atingere de buton, o amintire din creierul unui şoarece. De asemenea, oamenii de ştiinţă au reuşit în cadrul aceluiaşi studiu să conceapă un implant care să conţină amintirile pe care şoarecele le pierduse.

Acesta constituie primul pas spre o „neuroproteză”, instrument medical ce va fi folosit pentru a asista pacienţii afectaţi de atacuri cerebrale, Alzheimer sau de alte boli degenerative ce conduc la pierderea memoriei. Următorul pas al acestui tip de cercetare este dezvoltarea unei neuroproteze care să producă un efect similar în cazul maimuţelor, pentru ca abia apoi această tehnologie să fie testată pe oameni.

Chiar dacă această neuroproteză va fi folosită iniţial pentru a asista persoanele cu boli ce afectează memoria, este greu de crezut că, în timp, tehnologia nu va fi folosită şi în scop recreaţional sau pentru augmentarea cunoştinţelor.

Tehnologia de astăzi permite deja dirijarea unui automobil cu ajutorul gândului, controlul unui computer sau apelarea unui număr de telefon exclusiv prin puterea minţii, toate aceste inovaţii aducându-ne, pas cu pas, mai aproape de realizarea interfeţei om-maşină.

Privind paşii făcuţi deja în direcţia simbiozei om-maşină, apariţia unui exocortex (adică a unei unităţi artificiale de procesare a informaţiei care să se afle în continuă interacţiune cu creierul biologic) pare mai degrabă o problemă de timp, iar paşii pe care îi facem în direcţia utilizării memoriei externalizate ridică unele probleme în plan etic.

Psihologii avertizează că memoria este o componentă esenţială a sinelui, a individualităţii fiecărei persoane, iar pe măsură ce tot mai multe elemente vor fi stocate pe medii externe minţii umane, profunzimea personalităţii individului riscă să fie afectată. Gusturile noastre, preferinţele şi alegerile pe care le facem, cultura pe care ne construim reperele, vor fi toate afectate pe măsură ce vom accepta o externalizare tot mai mare a memoriei către un mediu extern.

Cu excepţia unei retrageri totale a individului din societatea informatizată, tendinţa din ce în ce mai pronunţată spre o externalizare progresivă a memoriei cu greu poate fi încetinită. Progresul tehnologic nu poate fi oprit – nici nu ar fi un lucru benefic – însă acesta trebuie însoţit de o atentă examinare a consecinţelor pe care le poate avea în cazul personalităţii fiecăruia, pentru a înţelege cu adevărat schimbările pe care le provoacă.