Alege cea mai importantă construcţie din România!

06 06. 2011, 00:00

Nu uitaţi, judecăm construcţia în sine, proiectul ca atare:
amploarea lui, importanţa lui – cu bune şi rele, ca orice lucru
făcut de om – , încercând să-l evaluăm pe baza informaţiilor de
care dispunem.

Noi aşa ne-am gândit: să încercăm să trecem dincolo de
consecinţele sociale şi ambientale dureroase ale unora dintre
aceste lucrări, dincolo de ura, suferinţa, sila şi nefericirea
asociate cu unele dintre marile construcţii din România şi să
încercăm să aflăm, împreună cu voi, fără părtinirea dată de aceste
emoţii negative, dacă avem şi noi construcţii cu care ne-am putea
mândri – proiecte mari, ambiţioase, îndrăzneţe, grandioase,
inovatoare, remarcabile prin soluţiile tehnice ori prin amploarea
rezultatului. Avem?

Noi propunem cinci astfel de mari construcţii româneşti, fiecare
remarcabilă, în felul ei; vom prezenta informaţii – mai mult
cifrice -, străduindu-ne să rămânem obiectivi şi vă vom invita să
vă spuneţi părerea: care vă impresionează cel mai mult?

1. Transfăgărăşanul

100 de kilometri de cale peste cei mai înalţi munţi ai României,
până la o altitudine de 2042 metri; 27 viaducte, 830 podeţe,
milioane de tone de rocă dislocate cu ajutorul a peste 6.500 tone
de dinamită – asta înseamnă Transfăgărăşanul, magnific drum alpin
ce leagă Muntenia de Transilvania, şerpuind peste creste, trecând,
într-o alternanţă de umbre şi lumini, prin tuneluri, străbătând un
peisaj splendid de munte, demn de cele mai entuziaste
descrieri.

Aici
şi aici
puteţi vedea tururi virtuale de 360 grade ale
Transfăgărăşanului.

2. Palatul Parlamentului/Casa
Poporului

Are 1.100 de camere, adunate într-un volum uriaş de construcţie
– o clădire care se înalţă pănă la 86 de metri deasupra solului,
dar se şi adânceşte 92 de metri în pământ, unde se găsesc 8 din
cele 20 etaje ale sale.

Edificiul e construit aproape integral din materiale de
provenienţă românească. Minunatele marmuri din carierele
transilvănene, mai ales din cea de la Ruşchiţa, au fost folosite în
cantităţi enorme – se estimează că ar fi vorba despre aproximativ 1
milion de metri cubi – pentru a decora interiorul; s-au adăugat
3.500 de tone de cristal, din care au fost fabricate corpurile de
iluminat şi oglinzile; 900.000 de metri pătraţi de parchet şi
lambriuri din lemn de cea mai bună calitate şi 200.000 metri
pătraţi de covoare. Interiorul e cu adevărat somptuos, comparabil
cu al celor mai luxoase palate ale Europei.

Începută în 1983, sub conducerea arhitectului-şef Anca Petrescu,
construcţia clădirii continuă şi în ziua de azi.

3. Canalul Dunăre-Marea
Neagră

Ideea realizării unei astfel de construcţii a început să circule
încă din secolul al XIX-lea, după alipirea Dobrogei la Regatul
României, în 1878, consecutiv Războiului de Independenţă. O astfel
de cale navigabilă ar fi scurtat considerabil drumul pe apă către
Constanţa.

Totuşi, proiectul s-a materializat abia în secolul XX.

Construcţia canalului Dunăre – Marea Neagră, cu o lungime de 64
km, s-a desfăşurat în două etape: 1949-1955 şi 1975-1984. A fost o
lucrare titanică: a presupus excavarea a 300 milioane metri cubi de
pământ şi turnarea a 3,6 milioane de metri cubi de betoane.

Fără să fie de-o frumuseţe spectaculoasă, canalul e, în schimb,
o construcţie de-o mare importanţa practică: scurteaza cu
aproximativ 400 km ruta vaselor ce transportă mărfuri de la Marea
Neagra pâna la porturile dunărene din Europa Centrala şi cu vreo
4.000 km drumul mărfurilor din Extremul Orient şi Australia până în
Europa Centrala.

În 1992, când s-a deschis canalul Rin-Main-Dunăre, canalul
Dunăre-Marea Neagră a devenit parte integrantă a marii rute
comerciale navigabile trans-europene, ce leagă Marea Neagră de
Marea Nordului.

4. Podul de la
Cernavodă

Construcţia pe care o numim azi, în limbajul familiar, „podul de
la Cernavodă”, având în minte partea sa veche, s-a numit, iniţial,
Podul Carol I, fiind construită în vremea domniei acestui prim rege
al României. Ulterior, a fost redenumită Podul Ing. Anghel Saligny,
după numele proiectantului său.

Complexul de poduri de la Cernavodă, construit în perioada
1890-1895, avea menirea de a asigura trecerea peste Dunăre şi
braţul Borcea, necesară realizării legăturii feroviare dintre
Bucureşti şi Constanţa.

Complexul cuprindea un pod peste Dunăre, un altul peste Borcea
şi un viaduct peste balta Iezerului (desfiinţat în 1969, după ce
balta a fost desecată). Totalizând 4087,95 metri cu tot cu rampele
de acces, era, la acea vreme, cel mai lung complex de poduri din
România şi al treilea din lume.

Lucrarea a beneficiat de inovaţii tehnnice curajoase, precum un
sistem original de grinzi cu console, pentru suprastructură, şi
utilizarea unui material nou: Saligny a întrebuinţat oţelul moale
în locul fierului pudlat, folosit în mod obişnuit pe vremea aceea
la construcţia unor edificii metalice, cum era turnul Eiffel.
(Pudlajul e un procedeu vechi de îndepărtare parţială a carbonului
din fontă, obţinându-se fier pudlat, mai maleabil decât fonta.)

Ingineria românească şi-a dovedit cu acest prilej valoarea; cât
de bine a fost proiectat şi construit podul lui Anghel Saligny se
vede din faptul că şi-a făcut excelent treaba timp de aproape un
secol, până în 1987, când a fost dezafectat, circulaţia făcându-se
azi pe podul feroviar nou şi pe cel rutier, construite alături de
el.

5. Porţile de Fier I –
hidrocentrala

Sistemul hidrotehnic Porţile de Fier cuprinde două
hidrocentrale, una în amonte de Drobeta-Turnu Severin (Porţile de
Fier I), cealaltă la 60 km în aval (mult mai mică, numită Porţile
de Fier II).

Porţile de Fier I, cu o putere instalată de 1.080 MW, este
construcţia care ne interesează aici – una dintre lucrările
inginereşti cele mai extinse, dintre toate cele realizate vreodată
în România.

PF I, construită şi exploatată în cadrul unui parteneriat cu
fosta Iugoslavie (azi, cu Serbia) este cea mai mare construcţie
hidrotehnică de pe Dunăre, ceea ce spune deja mult despre amploarea
şi însemnătatea proiectului. La încheierea construcţiei, în 1972,
era una dintre cele mai mari hidrocentrale din lume.

Un baraj înalt de 60 de metri şi lung de peste 1,2 km „ţine în
spate” un lac de acumulare cu un volum de apă de 2.200 milioane
metri cubi, care se întinde până la confluenţa Dunării cu Tisa.

Vreţi să vedeţi şi alte
construcţii măreţe, de astă dată din lumea largă? Sunt cu atât mai
impresionante, cu cât tehnologiile în domeniul construcţiilor au
evoluat considerabil în ultimele decenii, iar multe dintre aceste
lucrări fac apel la metode dintre cele mai performante şi la
inovaţii de o mare creativitate:

„Tehnologie extrema” pe
Discovery Channel

Seria Tehnologie extremă se întoarce pentru al şaptelea sezon,
prezentând câteva dintre cele mai ambiţioase planuri arhitecturale
ale epocii noastre. Din 14 iunie, în fiecare marţi începînd
cu orele 22.00
, urmăriţi noile episoade, în premieră,
pentru a face un tur de culise în lumea complexă şi epuizantă a
celor care transformă asemenea proiecte în realitate.

Avanpremiera Tehnologie Extrema (sezonul 7) va fi
difuzata duminica, 12 iunie, de la ora 12.00

http://www.descopera.ro/media/poll.swf